YouVersion
Pictograma căutare

Ioan 1:29-36

Ioan 1:29-36 EDCR

A doua zi, Ioan L‑a văzut pe Isus venind la el și a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! El este Acela despre care ziceam eu: «După mine vine un om care este înaintea mea, căci era înainte de mine.» Eu nu‑L cunoșteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez în apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.” Ioan a mărturisit și a zis: „Am văzut Duhul coborându‑Se din cer ca un porumbel și rămânând peste El. Eu nu‑L cunoșteam, dar Cel ce m‑a trimis să botez în apă mi‑a zis: «Acela peste care vei vedea Duhul coborându‑Se și rămânând este Cel ce botează în Duhul Sfânt.» Iar eu am văzut și am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.” A doua zi, Ioan stătea iarăși cu doi dintre ucenicii săi. Și, când L‑a văzut pe Isus trecând pe acolo, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”

Citește Ioan 1