YouVersion
Pictograma căutare

Geneza 25:21-34

Geneza 25:21-34 EDCR

Isaac s‑a rugat DOMNULUI pentru nevasta sa, fiindcă nu putea avea copii, și DOMNUL l‑a ascultat, iar Rebeca, nevasta sa, a rămas însărcinată. Copiii se înghionteau în pântecele ei, și ea a zis: „Dacă‑i așa, de ce mai sunt însărcinată?” S‑a dus să‑L întrebe pe DOMNUL, iar DOMNUL i‑a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău și două popoare din tine se vor despărți. Unul va fi mai puternic decât celălalt, iar cel mare va sluji celui mic.” S‑au împlinit zilele când urma să nască; și, iată, în pântecele ei erau doi gemeni. Cel care a ieșit primul era foarte roșcovan, ca o manta de păr; de aceea i‑au pus numele Esau. Apoi a ieșit fratele său, care‑l ținea cu mâna de călcâi; de aceea i‑au pus numele Iacov. Isaac era în vârstă de șaizeci de ani când s‑au născut ei. Băieții s‑au făcut mari: Esau a ajuns un vânător iscusit, un om care își petrecea vremea mai mult pe câmp, în vreme ce Iacov era un om așezat și locuia în corturi. Isaac îl iubea pe Esau, pentru că îi plăcea să mănânce din vânatul lui. Rebeca însă îl iubea mai mult pe Iacov. Odată, pe când fierbea Iacov o ciorbă, Esau s‑a întors de pe câmp frânt de oboseală și i‑a zis lui Iacov: „Dă‑mi, te rog, să sorb pe săturate din ciorba asta roșie‑roșie, fiindcă sunt frânt de oboseală!” (De aceea i s‑a dat lui Esau numele Edom). Iacov a zis: „Vinde‑mi acum dreptul tău de întâi născut!” Esau a răspuns: „Iată, mai am puțin și mor! La ce bun dreptul acesta de întâi născut?” Și Iacov a zis: „Jură‑mi acum!” Esau i‑a jurat și astfel i‑a vândut lui Iacov dreptul de întâi născut. Atunci, Iacov i‑a dat lui Esau pâine și ciorbă de linte. El a mâncat și a băut; apoi s‑a sculat și a plecat. Astfel și‑a nesocotit Esau dreptul de întâi născut.