YouVersion
Pictograma căutare

Daniel 6:6-28

Daniel 6:6-28 EDCR

Atunci, vizirii și satrapii aceia au venit cu zarvă la împărat și i‑au vorbit așa: „Veșnic să trăiești, împărate Darius! Toți vizirii împărăției, prefecții, satrapii, sfetnicii și guvernatorii sunt de părere să se dea o hotărâre din partea împăratului, însoțită de o interdicție aspră: dacă, timp de treizeci de zile, cineva se va ruga altui zeu sau om în afară de tine, împărate, să fie aruncat în groapa cu lei. Acum, împărate, dă această interdicție și semnează scrisoarea, ca să rămână neschimbată, potrivit cu legea mezilor și perșilor, care nu se poate schimba.” Auzind acestea, împăratul Darius a semnat interdicția. Dar Daniel, deși știa că s-a semnat acea scrisoare, s‑a dus acasă, unde ferestrele camerei de sus erau deschise spre Ierusalim, și a îngenuncheat cum făcea mai înainte, când se ruga și Îl lăuda pe Dumnezeul lui de trei ori pe zi. Atunci, oamenii aceia au dat năvală în casă și l‑au găsit pe Daniel rugându‑se fierbinte Dumnezeului său. S‑au înfățișat îndată înaintea împăratului și i‑au amintit de acea interdicție împărătească: „Oare n‑ai semnat tu o interdicție care spune că oricine se va ruga vreunui zeu sau om în afară de tine, împărate, va fi aruncat în groapa cu lei?” Împăratul a răspuns: „Este adevărat acest lucru, după legea mezilor și perșilor, care nu se poate schimba!” Ei i‑au zis din nou împăratului: „Daniel, unul din prizonierii iudei, nu ține deloc seama de tine, împărate, nici de interdicția pe care ai semnat‑o, ci își face rugăciunea lui de trei ori pe zi!” Auzind aceste cuvinte, împăratul s‑a întristat adânc. S‑a tot gândit cum l‑ar putea salva pe Daniel și, până la asfințitul soarelui, s‑a străduit să‑l scape. Atunci, oamenii aceia au venit cu zarvă la împărat și i‑au zis: „Știi, împărate, că la mezi și perși este lege că nicio interdicție sau hotărâre dată de împărat nu se poate schimba!” Atunci, împăratul a poruncit ca Daniel să fie adus și să fie aruncat în groapa cu lei. Împăratul i‑a zis lui Daniel: „Dumnezeul tău, căruia neîncetat Îi slujești, doar El te mai poate izbăvi.” Au adus o piatră și au pus‑o la gura gropii. Împăratul a pecetluit‑o cu inelul lui și cu inelele mai‑marilor lui, ca să nu se schimbe nimic cu privire la Daniel. Împăratul s‑a întors în palatul său și și‑a petrecut noaptea postind; nu a dorit nicio desfătare și n‑a putut să doarmă. În revărsatul zorilor însă, împăratul s‑a sculat și, dis‑de‑dimineață, s‑a dus în grabă la groapa cu lei. Apropiindu‑se de groapă, l‑a chemat pe Daniel cu glas plângător. Împăratul i‑a zis lui Daniel: „Daniele, robul Dumnezeului celui viu, a putut Dumnezeul tău, căruia Îi slujești neîncetat, să te scape de lei?” Daniel i‑a răspuns împăratului: „Veșnic să trăiești, împărate! Dumnezeul meu l‑a trimis pe îngerul Său și el a închis gura leilor, care nu mi‑au făcut niciun rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Și nici înaintea ta, împărate, n‑am făcut vreun rău!” Atunci, împăratul s‑a bucurat foarte mult și a poruncit ca Daniel să fie scos din groapă. Daniel a fost scos din groapă și nu s‑a găsit pe el nicio zgârietură, pentru că își pusese încrederea în Dumnezeul lui. Împăratul a poruncit atunci să fie aduși oamenii aceia care‑l pârâseră pe Daniel. Și au fost aruncați în groapa cu lei cu tot cu copiii și nevestele lor. Nici n‑au atins fundul gropii, că leii i‑au și apucat și le‑au sfărâmat oasele. După aceea, împăratul Darius a scris o scrisoare către oamenii din toate popoarele, neamurile și limbile care locuiesc pe tot pământul: „Pacea să vă fie înmulțită! Poruncesc ca, pe toată întinderea împărăției mele, oamenii să se teamă și să se înfricoșeze de Dumnezeul lui Daniel. El este Dumnezeul cel viu și El dăinuiește în veci; împărăția Lui nu va fi nimicită și stăpânirea Lui nu va avea sfârșit. El izbăvește și mântuiește, El face semne și minuni în cer și pe pământ. El l‑a izbăvit pe Daniel din ghearele leilor!” Acest Daniel a dus‑o bine sub domnia lui Darius și sub domnia lui Cirus Persanul.

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Daniel 6:6-28