Fapte 5:1-16

Dar un om numit Anania, împreună cu Safira, soția lui, a vândut un ogor și a păstrat o parte din preț cu știrea soției lui. Apoi a adus cealaltă parte și a pus‑o la picioarele apostolilor. Petru i‑a zis: „Anania, de ce ți‑a umplut Satana inima ca să‑L minți pe Duhul Sfânt și să păstrezi o parte din prețul ogorului? Dacă nu‑l vindeai, nu rămânea al tău? Și după ce l‑ai vândut, nu rămâneau banii în stăpânirea ta? Cum de ți‑ai pus în gând să faci acest lucru? Nu pe oameni i‑ai mințit, ci pe Dumnezeu.” Când a auzit aceste cuvinte, Anania a căzut și și‑a dat sufletul. O mare frică i‑a cuprins pe toți cei ce ascultau aceste lucruri. Tinerii s‑au ridicat, l‑au acoperit, l‑au dus afară și l‑au îngropat. Cam după trei ceasuri a intrat și soția lui, fără să știe ce se întâmplase. Petru i‑a zis: „Spune‑mi, cu atât ați vândut ogorul?” Ea a răspuns: „Da, cu atât.” Atunci, Petru i‑a zis: „Cum de v‑ați învoit să‑L ispitiți pe Duhul Domnului? Iată, picioarele celor ce l‑au îngropat pe bărbatul tău sunt la ușă și te vor duce și pe tine!” Ea a căzut dintr‑odată la picioarele lui și și‑a dat sufletul. Când au intrat tinerii, au găsit‑o moartă; au scos‑o afară și au îngropat‑o lângă bărbatul ei. O mare frică a cuprins toată biserica și pe toți cei ce au auzit aceste lucruri. Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în popor. Fiind toți într‑un cuget, se adunau în Porticul lui Solomon și niciunul dintre ceilalți nu cuteza să li se alăture; dar poporul îi lăuda mult. Mulțimea celor ce credeau în Domnul, bărbați și femei, se mărea tot mai mult, încât îi scoteau pe bolnavi pe ulițe și îi puneau pe paturi și pe rogojini, pentru ca, atunci când avea să treacă Petru, măcar umbra lui să se oprească peste vreunul dintre ei. Se adunau la Ierusalim și mulțimi din cetățile vecine, aducând bolnavi și oameni chinuiți de duhuri necurate, și toți se vindecau.