YouVersion
Pictograma căutare

1 Samuel 13

13
Luptele lui Saul cu filistenii
1Saul era în vârstă de [treizeci de] ani când a ajuns rege și a domnit doi ani#13:1 Durata domniei lui Saul diferă în funcție de tradiția manuscrisă. Unele manuscrise ale Septuagintei conțin numărul treizeci. Potrivit Fap. 13:21, Saul a domnit patruzeci de ani. peste Israel. 2Saul și‑a ales trei mii de bărbați din Israel: două mii erau cu el la Micmas și pe muntele Betel, iar o mie erau cu Ionatan la Ghibea-lui-Beniamin#1Sam. 10:26.. Ceilalți din popor au fost trimiși fiecare la cortul lui. 3Ionatan a atacat garnizoana#1Sam. 10:5. filistenilor de la Ghibea, iar filistenii au auzit lucrul acesta. Saul a sunat din șofar prin toată țara, zicând: „Să audă evreii!” 4Tot Israelul a auzit zicându‑se: „Saul a atacat garnizoana filistenilor, iar Israel și‑a atras ura filistenilor.” Și poporul s‑a adunat în urma lui Saul, la Ghilgal. 5Filistenii s‑au strâns să lupte împotriva lui Israel: aveau trei mii#13:5 În TM: 30 000. Traducerea urmează versiunea siriacă și câteva manuscrise ale Septuagintei. de care, cu șase mii de luptători în ele, iar poporul era numeros ca nisipul de pe țărmul mării. S-au suit și și‑au așezat tabăra la Micmas, la răsărit de Bet‑Aven.
6Bărbații lui Israel s‑au văzut la strâmtoare, căci poporul era încolțit, așa că s‑au ascuns#Jud. 2:6. în peșteri, în crăpăturile pământului, printre stânci, în adăposturi și în rezervoarele de apă. 7Unii evrei au trecut Iordanul, ca să se ducă în ținutul lui Gad și în Galaad. Saul era tot la Ghilgal, și tot poporul tremura în urma lui. 8A așteptat#1Sam. 10:8. șapte zile, după timpul hotărât de Samuel, dar Samuel nu venea la Ghilgal, iar poporul se împrăștia de lângă el. 9Saul a zis: „Aduceți‑mi arderea‑de‑tot și jertfele‑de‑pace!” Și a jertfit arderea‑de‑tot.
10Tocmai când sfârșea el de adus arderea‑de‑tot, a sosit Samuel, și Saul i‑a ieșit în întâmpinare ca să‑i ureze de bine. 11Samuel a zis: „Ce‑ai făcut?” Saul a răspuns: „Am văzut că poporul se împrăștie de lângă mine, că tu nu vii la timpul hotărât și că filistenii sunt strânși la Micmas. 12Mi‑am zis: «Acum filistenii se vor coborî împotriva mea la Ghilgal, și eu nu am implorat îndurarea DOMNULUI#13:12 Lit. „nu am îmbunat Fața Domnului”.!» Atunci m-am văzut nevoit să aduc arderea‑de‑tot.” 13Samuel i‑a zis lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun#2Cr. 16:9. și n‑ai păzit#1Sam. 15:11. porunca pe care ți‑o dăduse DOMNUL, Dumnezeul tău! DOMNUL ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel; 14dar, acum#1Sam. 15:28., domnia ta nu va dăinui. DOMNUL#Ps. 89:20. Fap. 13:22. Și‑a ales un om după inima Lui și DOMNUL l‑a rânduit să domnească peste poporul Său, pentru că n‑ai păzit ce ți-a poruncit DOMNUL.”
15Apoi, Samuel a plecat și s‑a suit de la Ghilgal la Ghibea-lui-Beniamin#13:15 Septuaginta și câteva manuscrise latinești au textul următor: „Apoi, Samuel s‑a ridicat și s‑a suit la Ghilgal în calea lui, iar restul poporului s‑a suit după Saul, în întâmpinarea poporului care ieșise la luptă. Când au ajuns din Ghilgal la Ghibea-lui-Beniamin…”.. Saul a făcut numărătoarea poporului care se afla cu el: erau aproape#1Sam. 14:2. șase sute de oameni. 16Saul, fiul său Ionatan și poporul care se afla cu ei se așezaseră la Ghibea-lui-Beniamin; filistenii își așezaseră tabăra la Micmas. 17Din tabăra filistenilor au ieșit trei cete de jefuitori: o ceată a luat drumul Ofrei#Ios. 18:23., spre ținutul Șual, 18altă ceată a luat drumul Bet‑Horonului#Ios. 16:3; 18:13,14., și a treia a luat drumul spre hotarul care străjuiește valea Țeboim#Neem. 11:34., spre pustiu.
19În toată țara lui Israel nu#2Rg. 24:14. Ier. 24:1. se găsea niciun fierar, căci filistenii ziseseră: „Nu cumva să‑și facă evreii sabie sau suliță!” 20Toți israeliții se coborau la filisteni ca să‑și ascută fierul de plug, sapa, securea și secera. 21Plata cerută era de două treimi de siclu pentru fierul de plug și pentru sapă, pentru furca cu trei coarne, pentru secure și pentru ascuțirea țepușei de mânat boii, 22așa că în ziua luptei nu#Jud. 5:8. se găsea nici sabie, nici suliță în mâinile vreunuia din cei care erau cu Saul și cu Ionatan: nu aveau decât Saul și fiul său Ionatan. 23Garnizoana#1Sam. 14:1,4. filistenilor a ieșit și s‑a așezat la trecătoarea de la Micmas.

Selectat acum:

1 Samuel 13: EDCR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te