O, iată‑vă sătui! Deja sunteți bogați! Ați ajuns să împărățiți fără noi! Și măcar de ați împărăți cu adevărat, ca să împărățim și noi împreună cu voi! Căci mi se pare că Dumnezeu ne‑a rânduit pe noi, apostolii, cei mai de pe urmă, ca pe niște condamnați la moarte, fiindcă am ajuns o priveliște pentru lume, îngeri și oameni. Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi, înțelepți în Hristos! Noi, slabi; voi, tari! Voi, puși în cinste; noi, disprețuiți! Până în clipa de față suferim de foame și de sete, suntem goi, chinuiți, mereu pe drumuri, trudim și lucrăm cu mâinile noastre; când suntem batjocoriți, binecuvântăm; când suntem prigoniți, răbdăm; când suntem vorbiți de rău, răspundem cu blândețe. Am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca ceva lepădat de toți, până în clipa de față.
Nu ca să vă fac de rușine vă scriu aceste lucruri, ci ca să vă sfătuiesc ca pe niște copii ai mei preaiubiți. Căci și dacă ați avea zece mii de pedagogi în Hristos, totuși nu aveți mai mulți părinți, pentru că eu v‑am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie. Așadar, vă îndemn să urmați pilda mea.