YouVersion
Pictograma căutare

1 Corinteni 4:8-16

1 Corinteni 4:8-16 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Considerați că aveți deja tot ce vă trebuie! Sunteți bogați! Ați ajuns să guvernați fără noi! Eu doresc să fiți stăpâni în adevăratul sens al cuvântului, ca să putem guverna și noi împreună cu voi. Dar constat că Dumnezeu a dat apostolilor ultimul loc – ca unor condamnați la moarte. Noi, apostolii, am devenit protagoniștii unui spectacol (în arenă) oferit publicului. Suntem priviți atât de îngeri, cât și de oameni. În timp ce noi suntem (considerați) nebuni pentru Cristos, voi sunteți înțelepți în Cristos. Noi suntem fără energie, iar voi aveți forță. Vouă vi se acordă onoare, iar noi suntem desconsiderați. Chiar și acum suntem flămânzi și suferim de sete. Nu avem îmbrăcămintea adecvată, suntem bătuți și fără locuință. Ne întreținem lucrând cu mâinile noastre. Când suntem blestemați, binecuvântăm; iar când suntem persecutați, suportăm ce ni se face, fără să protestăm. Când suntem defăimați, scoatem în evidență aspectele pozitive din viața celor care ne bârfesc. Până acum am ajuns ca gunoiul acestei lumi și (suntem tratați) ca ultimii oameni ai societății… Nu fac aceste afirmații scrise ca să vă produc rușine, ci ca să vă ofer niște sfaturi ca unor copii pe care îi iubesc. De fapt, chiar dacă ați avea zece mii de învățători în ce privește doctrina despre Cristos, eu sunt unicul tată al vostru; pentru că în ce privește relația voastră cu El, prin faptul că (am fost primul care) v-am adus Vestea Bună, eu v-am devenit tată. Deci vă încurajez să urmați exemplul meu!

1 Corinteni 4:8-16 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)

„O, iată-vă dar, săturați! Iată-vă-ajunși chiar și bogați! Iată-vă deci, ajunși, apoi, A-mpărăți, fără de noi! Și de-ați împărăți măcar, Cu-adevărat, ca astfel dar, Putință, să avem și noi, De a împărăți cu voi! Căci parcă, iată, Dumnezeu, Din noi, apostolii, mereu, Ultimii oameni a făcut, Bieți osândiți, buni de căzut În plasa morții, negreșit; Pentru că noi am devenit Drept o priveliște, la care, Se uită astă lume mare, Îngeri și oameni, totodată. Pentru Hristos, acuma, iată, Cum că nebuni ajuns-am noi, Iar înțelepți, sunteți doar voi! Astfel, drept slabi, suntem priviți, În timp ce voi, tari, vă vădiți! Numai în cinste, sunteți voi, Și doar dispreț, căpătăm noi! Până în clipa cea de față, Un chin, este a noastră viață: Din loc, în loc, colindăm noi, Neîncetat, desculți și goi, Fiind, de foame, încercați Și de al setei foc, uscați. Mereu, mereu, ne ostenim Și cu-ale noastre mâini, muncim; Când doar ocară căpătăm, Atuncea binecuvântăm. Răbdăm, când suntem prigoniți, Și-n urmă, ne rugăm, smeriți, Pentru cei care se vădesc, Căci doar de rele, ne vorbesc. Noi am ajuns să fim priviți – Până acum – și socotiți Gunoi al lumii, fraților, Lepădătura tuturor. N-am scris acestea, pentru voi, Ca să vă rușinez apoi, Ci numai pentru că doresc Să pot ca să vă sfătuiesc, La fel ca pe copiii mei, Căci vă iubesc ca și pe ei. Chiar dacă întâmpla-se-va, Ca în Hristos, s-aveți, cumva, Învățători cari, numărați, Să fie zece mii – dragi frați – Totuși să știți că nu puteți, Mai mulți părinți, ca să aveți. Numai pe mine m-ați avut, Căci, în Hristos, eu v-am născut, Prin Evanghelia Sa, pe care, Eu am vestit-o-n lumea mare. De-aceea, eu vă rog, dragi frați, Pe a mea urmă, să călcați.