YouVersion
Pictograma căutare

Apocalipsa 10

10
O carte adusă din cer
1Și am văzut pe un alt înger tare pogorându‐se din cer, înconjurat de un nor; și curcubeul#Ezec. 1.28. era peste capul lui și fața#Mat. 17.2. Cap. 1.16. lui era ca soarele și picioarele#Cap. 1.15. lui ca niște stâlpi de foc. 2Și avea în mâna lui o cărticică deschisă. Și și‐a pus piciorul#Mat. 28.18. drept pe mare, iar pe cel stâng pe pământ. 3Și a strigat cu glas mare, cum răcnește un leu: și când a strigat, cele șapte#Cap. 8.5. tunete și‐au spus glasurile lor. 4Și când au vorbit cele șapte tunete, eram să scriu; și am auzit un glas din cer zicând: Pecetluiește#Dan. 8.26; 12.4, 9. cele ce au spus cele șapte tunete și nu le scrie. 5Și îngerul pe care l‐am văzut stând pe mare și pe pământ și‐a#Ex. 6.8. Dan. 12.7. ridicat mâna dreaptă spre cer 6și a jurat pe Cel ce trăiește în vecii vecilor, care#Neem. 9.6. Cap. 4.11; 14.7. a făcut cerul și cele ce sunt în el, și pământul și cele ce sunt pe el, și marea și cele ce sunt în ea, că nu va mai fi vreme#Dan. 12.7. Cap. 16.17.; 7ci în#Cap. 11.15. zilele glasului îngerului al șaptelea, când are să trâmbițeze, atunci taina lui Dumnezeu este isprăvită, cum a binevestit robilor săi prorocii. 8Și glasul#Vers. 4. pe care‐l auzisem din cer, l‐am auzit iarăși vorbind cu mine și zicând: Du‐te, ia cărticica cea deschisă în mâna îngerului care stă pe mare și pe pământ. 9Și m‐am dus la înger, zicându‐i să‐mi dea cărticica. Și‐mi zice: Ia‐o#Ier. 15.16. Ezec. 2.8; 3.1, 3. și mănâncă‐o de tot și‐ți va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea. 10Și am luat cărticica din mâna îngerului și am mâncat‐o de tot; și a fost în gura#Ezec. 3.3. mea dulce ca mierea: și când am înghițit‐o, mi s‐a amărât#Ezec. 2.10. pântecele. 11Și ei îmi zic: Trebuie iarăși să prorocești despre popoare și despre Neamuri și despre limbi și despre mulți împărați.

Selectat acum:

Apocalipsa 10: VDCL

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te