YouVersion
Pictograma căutare

Proverbele 2

2
Îndemn la căutarea înțelepciunii
1Fiule, dacă vei primi cuvintele mele,
dacă vei păstra#Cap. 4:21; 7:1. cu tine învățăturile mele,
2dacă vei lua aminte la înțelepciune
și dacă-ți vei pleca inima la pricepere,
3dacă vei cere înțelepciune
și dacă te vei ruga pentru pricepere,
4dacă o vei căuta#Cap. 3:14. Mat. 13:44. ca argintul
și vei umbla după ea ca după o comoară,
5atunci vei înțelege frica de Domnul
și vei găsi cunoștința lui Dumnezeu.
6Căci#1 Împ. 3:9,12. Iac. 1:5. Domnul dă înțelepciune;
din gura Lui iese cunoștință și pricepere.
7El dă izbândă celor fără prihană,
dă un scut#Ps. 84:11. Cap. 30:5. celor ce umblă în nevinovăție.
8Ocrotește cărările neprihănirii
și păzește#1 Sam. 2:9. Ps. 66:9. calea credincioșilor Lui.
9Atunci vei înțelege dreptatea, judecata,
nepărtinirea, toate căile care duc la bine.
Înțelepciunea ne ferește de cei amăgitori
10Căci înțelepciunea va veni în inima ta
și cunoștința va fi desfătarea sufletului tău;
11chibzuința#Cap. 6:22. va veghea asupra ta,
priceperea te va păzi,
12ca să te scape de calea cea rea,
de omul care ține cuvântări stricate,
13de cei ce părăsesc cărările adevărate,
ca să umble#Ioan 3:19,20. pe drumuri întunecoase,
14care se bucură#Cap. 10:23. Ier. 11:15. să facă răul
și își pun plăcerea#Rom. 1:32. în răutate,
15care#Ps. 125:5. umblă pe cărări strâmbe
și apucă pe drumuri sucite;
16ca să te scape și de nevasta#Cap. 5:20. altuia,
de străina#Cap. 5:3; 6:24; 7:5. care întrebuințează vorbe ademenitoare,
17care părăsește#Mal. 2:14,15. pe bărbatul tinereții ei
și uită legământul Dumnezeului ei.
18Căci casa#Cap. 7:27. ei coboară la moarte
și drumul ei duce la cei morți:
19niciunul care se duce la ea nu se mai întoarce
și nu mai găsește cărările vieții.
20De aceea, tu să umbli pe calea oamenilor de bine
și să ții cărările celor neprihăniți!
21Căci oamenii#Ps. 37:29. fără prihană vor locui țara
și oamenii neîntinați vor rămâne în ea,
22dar cei răi#Iov 18:17. Ps. 37:28; 104:35. vor fi nimiciți din țară
și cei necredincioși vor fi smulși din ea.

Selectat acum:

Proverbele 2: VDC

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate