Marcu 9:1-29

El le-a mai zis: „Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor muri până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere.” După șase zile, Isus a luat cu El pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și i-a dus singuri de o parte pe un munte înalt. Acolo S-a schimbat la față înaintea lor. Hainele Lui s-au făcut strălucitoare și foarte albe, de o albeață pe care niciun înălbitor de pe pământ n-o poate da. Ilie li s-a arătat împreună cu Moise și sta de vorbă cu Isus. Petru a luat cuvântul și a zis lui Isus: „Învățătorule, este bine să stăm aici, să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.” Căci nu știa ce să zică, atât de mare spaimă îi apucase. A venit un nor și i-a acoperit cu umbra lui. Și din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultați!” Îndată, ucenicii s-au uitat împrejur și n-au mai văzut pe nimeni, decât pe Isus singur cu ei. Pe când se coborau de pe munte, Isus le-a poruncit să nu spună nimănui ce au văzut, până va învia Fiul omului dintre cei morți. Ei au păstrat în ei lucrul acesta și se întrebau între ei ce să însemne învierea aceea dintre cei morți. Ucenicii I-au pus următoarea întrebare: „Pentru ce zic cărturarii că trebuie să vină întâi Ilie?” El le-a răspuns: „Ilie va veni întâi și va așeza din nou toate lucrurile, tot așa după cum este scris despre Fiul omului că trebuie să pătimească mult și să fie defăimat. Dar Eu vă spun că Ilie a și venit și ei i-au făcut ce au vrut, după cum este scris despre el.” Când au ajuns la ucenici, au văzut mult norod împrejurul lor și pe cărturari întrebându-se cu ei. De îndată ce a văzut norodul pe Isus, s-a mirat și a alergat la El să I se închine. El i-a întrebat: „Despre ce vă întrebați cu ei?” Și un om din norod I-a răspuns: „Învățătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care este stăpânit de un duh mut. Oriunde îl apucă, îl trântește la pământ. Copilul face spumă la gură, scrâșnește din dinți și rămâne țeapăn. M-am rugat de ucenicii Tăi să scoată duhul, și n-au putut.” „O, neam necredincios!”, le-a zis Isus. „Până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi? Aduceți-l la Mine.” L-au adus la El. Și, cum a văzut copilul pe Isus, duhul l-a scuturat cu putere, copilul a căzut la pământ și se zvârcolea făcând spumă la gură. Isus a întrebat pe tatăl lui: „Câtă vreme este de când îi vine așa?” „Din copilărie”, a răspuns el. „Și, de multe ori, duhul l-a aruncat când în foc, când în apă, ca să-l omoare. Dar, dacă poți face ceva, fie-Ți milă de noi și ajută-ne.” Isus a răspuns: „Tu zici: ‘Dacă poți.’ Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede!” Îndată, tatăl copilului a strigat cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” Când a văzut Isus că norodul vine în fuga mare spre El, a mustrat duhul necurat și i-a zis: „Duh mut și surd, îți poruncesc să ieși din copilul acesta și să nu mai intri în el.” Și duhul a ieșit, țipând și scuturându-l cu mare putere. Copilul a rămas ca mort, așa că mulți ziceau: „A murit!” Dar Isus l-a apucat de mână și l-a ridicat. Și el s-a sculat în picioare. Când a intrat Isus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat deoparte: „Noi de ce n-am putut să scoatem duhul acesta?” „Acest soi de draci”, le-a zis El, „nu poate ieși decât prin rugăciune și post.”