Într-o zi, pe când Se ruga Isus singur deoparte, având cu El pe ucenicii Lui, le-a pus întrebarea următoare: „Cine zic oamenii că sunt Eu?” Ei I-au răspuns: „Unii zic că ești Ioan Botezătorul; alții zic că ești Ilie; alții zic că a înviat un proroc din cei din vechime.” „Dar voi”, i-a întrebat El, „cine ziceți că sunt?” „Hristosul lui Dumnezeu!”, I-a răspuns Petru. Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta. Apoi, a adăugat că Fiul omului trebuie să pătimească multe, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoții cei mai de seamă și de cărturari, să fie omorât și a treia zi să învieze.
Apoi a zis tuturor: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-și scape viața o va pierde, dar oricine își va pierde viața pentru Mine o va mântui. Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuși? Căci de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina și Fiul omului de el, când va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri. Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu.”
Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan și pe Iacov și S-a suit pe munte să Se roage. Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfățișarea feței, și îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare. Și iată că stăteau de vorbă cu El doi bărbați: erau Moise și Ilie, care se arătaseră în slavă și vorbeau despre sfârșitul Lui, pe care avea să-l aibă în Ierusalim. Petru și tovarășii lui erau îngreuiați de somn, dar, când s-au deșteptat bine, au văzut slava lui Isus și pe cei doi bărbați care stăteau împreună cu El. În clipa când se despărțeau bărbații aceștia de Isus, Petru a zis lui Isus: „Învățătorule, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.” Nu știa ce spune. Pe când vorbea el astfel, a venit un nor și i-a acoperit cu umbra lui; ucenicii s-au înspăimântat când i-au văzut intrând în nor. Și din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultați.” Când s-a auzit glasul acela, Isus a rămas singur. Ucenicii au tăcut și n-au spus, în zilele acelea, nimănui nimic din cele ce văzuseră.
A doua zi, când s-au coborât de pe munte, o gloată mare a întâmpinat pe Isus. Și un om din mijlocul mulțimii a strigat: „Învățătorule, rogu-Te, uită-Te cu îndurare la fiul meu, fiindcă îl am numai pe el. Îl apucă un duh și, deodată, răcnește; și duhul îl scutură cu putere, așa că băiatul face spumă la gură și cu anevoie se duce duhul de la el, după ce l-a stropșit de tot. Am rugat pe ucenicii Tăi să-l scoată și n-au putut.” „O, neam necredincios și pornit la rău”, a răspuns Isus, „până când voi fi cu voi și vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău.” Pe când venea băiatul, dracul l-a trântit la pământ și l-a scuturat cu putere. Dar Isus a certat duhul necurat, a vindecat pe băiat și l-a dat înapoi tatălui său. Și toți au rămas uimiți de mărirea lui Dumnezeu.
Pe când toți se minunau de tot ce făcea Isus, El a zis ucenicilor Săi: „Voi ascultați bine ce vă spun: Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor!” Dar ucenicii nu înțelegeau cuvintele acestea, căci erau acoperite pentru ei, ca să nu le priceapă, și se temeau să-L întrebe în privința aceasta.
Apoi, le-a venit în gând să știe cine dintre ei ar fi cel mai mare. Isus le-a cunoscut gândul inimii, a luat un copilaș, l-a pus lângă El și le-a zis: „Oricine primește pe acest copilaș în Numele Meu pe Mine Mă primește și oricine Mă primește pe Mine primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Fiindcă cine este cel mai mic între voi toți, acela este mare.” Ioan a luat cuvântul și a zis: „Învățătorule, noi am văzut pe un om scoțând draci în Numele Tău și l-am oprit, pentru că nu merge după noi.” „Nu-l opriți”, i-a răspuns Isus, „fiindcă cine nu este împotriva voastră este pentru voi.”
Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer, Isus Și-a îndreptat fața hotărât să meargă la Ierusalim. A trimis înainte niște soli, care s-au dus și au intrat într-un sat al samaritenilor, ca să-I pregătească un loc de găzduit. Dar ei nu L-au primit, pentru că Isus Se îndrepta să meargă spre Ierusalim. Ucenicii Săi, Iacov și Ioan, când au văzut lucrul acesta, au zis: „Doamne, vrei să poruncim să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut Ilie?” Isus S-a întors spre ei, i-a certat și le-a zis: „Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți! Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.” Și au plecat într-alt sat.
Pe când erau pe drum, un om I-a zis: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.” Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde-Și odihni capul.” Altuia i-a zis: „Vino după Mine!” „Doamne”, I-a răspuns el, „lasă-mă să mă duc întâi să îngrop pe tatăl meu.” Dar Isus i-a zis: „Lasă morții să-și îngroape morții, și tu du-te de vestește Împărăția lui Dumnezeu.” Un altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas-bun de la ai mei.” Isus i-a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este destoinic pentru Împărăția lui Dumnezeu.”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
