Duhul lui Dumnezeu m-a făcut și suflarea Celui Atotputernic îmi dă viață. Dacă poți, răspunde-mi, apără-ți pricina, fii gata! Înaintea lui Dumnezeu eu sunt semenul tău și eu, ca și tine, am fost făcut din noroi. Astfel, frica de mine nu te va tulbura și greutatea mea nu te va copleși. Dar tu ai spus în auzul meu și am auzit sunetul cuvintelor tale: ‘Sunt curat, sunt fără păcat, sunt fără prihană, nu este fărădelege în mine. Și Dumnezeu caută pricină de ură împotriva mea, mă socotește vrăjmaș al Lui; îmi pune picioarele în butuci, îmi pândește toate mișcările.’ Îți voi răspunde că aici n-ai dreptate, căci Dumnezeu este mai mare decât omul. Vrei dar să te cerți cu El pentru că nu dă socoteală fiecăruia de faptele Lui? Dumnezeu vorbește însă când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. El vorbește prin vise, prin vedenii de noapte, când oamenii sunt cufundați într-un somn adânc, când dorm în patul lor. Atunci, El le dă înștiințări și le întipărește învățăturile Lui, ca să abată pe om de la rău și să-l ferească de mândrie, ca să-i păzească sufletul de groapă și viața de loviturile sabiei. Și prin durere este mustrat omul în culcușul lui, când o luptă necurmată îi frământă oasele.
Citește Iov 33
Ascultă Iov 33
Partajează
Compară toate versiunile: Iov 33:4-19
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri