YouVersion
Pictograma căutare

Iov 28

28
1Argintul are o mină de unde se scoate
și aurul are un loc de unde este scos ca să fie curățit.
2Fierul se scoate din pământ
și piatra se topește ca să dea arama.
3Omul pune capăt întunericului#28:3 Cu ajutorul felinarului de care se slujesc minerii.,
cercetează, până în ținuturile cele mai adânci,
pietrele ascunse în negura și în umbra morții.
4Sapă o fântână departe de locurile locuite;
picioarele nu-i mai sunt de ajutor,
stă atârnat și se clatină, departe de locuințele omenești#28:4 Zugrăvirea lucrătorilor atârnați de funii..
5Pământul, de unde iese pâinea,
este răscolit înăuntrul lui ca de foc;
6pietrele lui cuprind safir
și în el se găsește pulbere de aur.
7Pasărea de pradă nu-i cunoaște cărarea.
Ochiul vulturului n-a zărit-o,
8cele mai trufașe dobitoace n-au călcat pe ea
și leul n-a trecut niciodată pe ea.
9Omul își pune mâna pe stânca de cremene
și răstoarnă munții din rădăcină.
10Sapă șanțuri în stânci
și ochiul lui privește tot ce este de preț în ele.
11Oprește curgerea apelor
și scoate la lumină ce este ascuns.
12Dar#Vers. 20. Ecl. 7:24. înțelepciunea unde se găsește?
Unde este locuința priceperii?
13Omul nu-i cunoaște prețul#Prov. 3:15.,
ea nu se găsește în pământul celor vii.
14Adâncul#Vers. 22. Rom. 11:33,34. zice: ‘Nu este în mine’,
și marea zice: ‘Nu este la mine.’
15Ea#Prov. 3:13-15; 8:10,11,19; 16:16. nu se dă în schimbul aurului curat,
nu se cumpără cântărindu-se cu argint;
16nu se cântărește pe aurul din Ofir,
nici pe onixul cel scump, nici pe safir.
17Nu se poate asemăna cu aurul, nici cu diamantul,
nu se poate schimba cu un vas de aur ales.
18Mărgeanul și cristalul nu sunt nimic pe lângă ea:
înțelepciunea prețuiește mai mult decât mărgăritarele.
19Topazul din Etiopia nu este ca ea
și aurul curat nu se cumpănește cu ea.
20De unde#Vers. 12. vine atunci înțelepciunea?
Unde este locuința priceperii?
21Este ascunsă de ochii tuturor celor vii,
este ascunsă de păsările cerului.
22Adâncul#Vers. 14. și moartea zic:
‘Noi am auzit vorbindu-se de ea.’
23Dumnezeu îi știe drumul,
El îi cunoaște locuința.
24Căci El vede până la marginile pământului,
zărește#Prov. 15:3. totul sub ceruri.
25Când a rânduit#Ps. 135:7. greutatea vântului
și când a hotărât măsura apelor,
26când a dat legi#Cap. 38:25. ploii
și când a însemnat drumul fulgerului și tunetului,
27atunci a văzut înțelepciunea și a arătat-o,
i-a pus temeliile și a pus-o la încercare.
28Apoi a zis omului: ‘Iată, frica de#Deut. 4:6. Ps. 111:10. Prov. 1:7; 9:10. Ecl. 12:13. Domnul, aceasta este înțelepciunea;
depărtarea de rău este pricepere.’”

Selectat acum:

Iov 28: VDC

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te