Când a venit, Isus a aflat că Lazăr era de patru zile în mormânt. Și, fiindcă Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii, mulți din iudei veniseră la Marta și Maria ca să le mângâie pentru moartea fratelui lor. Când a auzit Marta că vine Isus, I-a ieșit înainte, iar Maria ședea în casă. Marta a zis lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! Dar și acum, știu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îți va da Dumnezeu.” Isus i-a zis: „Fratele tău va învia.” „Știu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.” Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” „Da, Doamne”, I-a zis ea, „cred că Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” După ce a spus aceste vorbe, s-a dus și a chemat în taină pe soră-sa, Maria, și i-a zis: „A venit Învățătorul și te cheamă.” Maria, cum a auzit, s-a sculat iute și s-a dus la El. Căci Isus nu intrase încă în sat, ci era tot în locul unde Îl întâmpinase Marta. Iudeii care erau cu Maria în casă și o mângâiau, când au văzut-o sculându-se iute și ieșind afară, au mers după ea, căci ziceau: „Se duce la mormânt, ca să plângă acolo.” Maria, când a ajuns unde era Isus și L-a văzut, s-a aruncat la picioarele Lui și I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu.” Isus, când a văzut-o plângând, pe ea și pe iudeii care veniseră cu ea, S-a înfiorat în duhul Lui și S-a tulburat. Și a zis: „Unde l-ați pus?” „Doamne”, I-au răspuns ei, „vino și vezi.” Isus plângea.