YouVersion
Pictograma căutare

Ieremia 15:1-6

Ieremia 15:1-6 VDC

Domnul mi-a zis: „Chiar dacă Moise și Samuel s-ar înfățișa înaintea Mea, tot n-aș fi binevoitor față de poporul acesta. Izgonește-l dinaintea Mea, ducă-se! Și dacă-ți vor zice: ‘Unde să ne ducem?’, să le răspunzi: ‘Așa vorbește Domnul: «La moarte, cei sortiți la moarte; la sabie, cei sortiți sabiei; la foamete, cei sortiți foametei; la robie, cei sortiți robiei!»’ Căci voi trimite împotriva lor patru feluri de nenorociri”, zice Domnul: „sabia ca să-i ucidă, câinii ca să-i sfâșie, păsările cerului și fiarele pământului ca să-i mănânce și să-i nimicească. Îi voi face de pomină pentru toate împărățiile pământului, din pricina lui Manase, fiul lui Ezechia, împăratul lui Iuda, și pentru tot ce a făcut el în Ierusalim. Căci cine să aibă milă de tine, Ierusalime, cine să te plângă? Cine să meargă să te întrebe de sănătate? M-ai părăsit”, zice Domnul, „ai dat înapoi, de aceea Îmi întind mâna împotriva ta și te nimicesc: sunt sătul de milă.