Esau a alergat înaintea lui, l-a îmbrățișat, i s-a aruncat pe grumaz și l-a sărutat. Și au plâns. Esau, ridicând ochii, a văzut femeile și copiii și a zis: „Cine sunt aceia?” Și Iacov a răspuns: „Sunt copiii pe care i-a dat Dumnezeu robului tău.” Roabele s-au apropiat cu copiii lor și s-au aruncat cu fața la pământ. Lea și copiii ei, de asemenea, s-au apropiat și s-au aruncat cu fața la pământ. În urmă s-au apropiat Iosif și Rahela și s-au aruncat cu fața la pământ. Esau a zis: „Ce ai de gând să faci cu toată tabăra aceea pe care am întâlnit-o?” Și Iacov a răspuns: „Voiesc să capăt trecere cu ea înaintea domnului meu.” Esau a zis: „Eu am din belșug; păstrează, frate, ce este al tău.” Și Iacov a răspuns: „Nu, te rog, dacă am căpătat trecere înaintea ta, primește darul acesta din mâna mea, căci m-am uitat la fața ta cum se uită cineva la Fața lui Dumnezeu, și tu m-ai primit cu bunăvoință. Primește deci darul meu care ți-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăți și am de toate.” Astfel a stăruit de el, și Esau a primit.
Citește Geneza 33
Ascultă Geneza 33
Partajează
Compară toate versiunile: Geneza 33:4-11
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri