YouVersion
Pictograma căutare

Galateni 2

2
Încuviințarea apostolilor
1După paisprezece ani, m-am#Fapte 15:2. suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba și am luat cu mine și pe Tit. 2M-am suit, în urma unei descoperiri, și le-am#Fapte 15:12. arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc eu între neamuri, îndeosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg#Filip. 2:16. 1 Tes. 3:5. sau să fi alergat în zadar. 3Nici chiar Tit, care era cu mine, măcar că era grec, n-a fost silit să se taie împrejur 4din pricina fraților#Fapte 15:1,24. 2 Cor. 11:26. mincinoși, furișați și strecurați printre noi ca să pândească slobozenia#Cap. 3:25; 5:1,13. pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să#2 Cor. 11:20. Cap. 4:3,9. ne aducă la robie; 5noi nu ne-am supus și nu ne-am potrivit lor nicio clipă măcar, pentru ca adevărul#Vers. 14. Cap. 3:1; 4:16. Evangheliei să rămână cu voi. 6Cei#Cap. 6:3. ce sunt socotiți ca fiind ceva – orice ar fi fost ei, nu-mi pasă: Dumnezeu#Fapte 10:34. Rom. 2:11. nu caută la fața oamenilor – aceștia, zic, ei, cei cu vază, nu#2 Cor. 12:11. mi-au adăugat nimic. 7Ba dimpotrivă, când au văzut#Fapte 13:46. Rom. 1:5; 11:13. 1 Tim. 2:7. 2 Tim. 1:11. că mie îmi#1 Tes. 2:4. fusese încredințată Evanghelia pentru cei netăiați împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredințată Evanghelia pentru cei tăiați împrejur – 8căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiați împrejur făcuse#Fapte 9:15; 13:2; 22:21; 26:17,18. 1 Cor. 15:10. Cap. 1:16. Col. 1:29. și din mine apostolul neamurilor#Cap. 3:5.9și când au cunoscut harul#Mat. 16:18. Efes. 2:20. Apoc. 21:14. care-mi fusese dat, Iacov, Chifa și Ioan, care sunt priviți ca stâlpi#Rom. 1:5; 12:3,6; 15:15. 1 Cor. 15:10. Efes. 3:8., mi-au dat mie și lui Barnaba mâna dreaptă de însoțire, ca să mergem să propovăduim: noi la neamuri, iar ei la cei tăiați împrejur. 10Ne-au spus numai să ne aducem aminte de cei săraci, și chiar așa#Fapte 11:30; 24:17. Rom. 15:25. 1 Cor. 16:1. 2 Cor. 8:9. am și căutat să fac.
Pavel înfruntă pe Petru
11Dar#Fapte 15:35. când a venit Chifa în Antiohia, i-am stat împotrivă în față, căci era de osândit. 12În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el#Fapte 10:28; 11:3. mânca împreună cu neamurile, dar când au venit ei, s-a ferit și a stat deoparte de teama celor tăiați împrejur. 13Împreună cu el au început să se prefacă și ceilalți iudei, așa că până și Barnaba a fost prins în lațul fățărniciei lor. 14Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul#Vers. 5. Evangheliei, am spus lui Chifa în fața#1 Tim. 5:20. tuturor: „Dacă#Fapte 10:28. Fapte 11:3. tu, care ești iudeu, trăiești ca neamurile, și nu ca iudeii, cum silești pe neamuri să trăiască în felul iudeilor?” 15Noi#Fapte 15:10,11. suntem iudei din fire, iar nu păcătoși#Mat. 9:11. Efes. 2:3,12. dintre neamuri. 16Totuși, fiindcă știm#Fapte 13:38,39. că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci#Rom. 1:17; 3:22,28; 8:3. Cap. 3:24. Evr. 7:18,19. numai prin credința în Isus Hristos, am crezut și noi în Hristos Isus, ca să fim socotiți neprihăniți prin credința în Hristos, iar nu prin#Ps. 143:2. Rom. 3:20. Cap. 3:11. faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii. 17Dar, dacă, în timp ce căutăm să fim socotiți neprihăniți în Hristos, și noi înșine am fi găsiți ca păcătoși#1 Ioan 3:8,9., este oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum! 18Căci, dacă zidesc iarăși lucrurile pe care le-am stricat, mă arăt ca un călcător de lege. 19Căci eu, prin#Rom. 8:2. Lege, am#Rom. 6:14; 7:4,6. murit față de Lege, ca să trăiesc#Rom. 6:11. 2 Cor. 5:15. 1 Tes. 5:10. Evr. 9:14. 1 Pet. 4:2. pentru Dumnezeu. 20Am fost răstignit#Rom. 6:6. Cap. 5:24; 6:14. împreună cu Hristos și trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc#2 Cor. 5:15. 1 Tes. 5:10. 1 Pet. 4:2. în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit#Cap. 1:4. Efes. 5:2. Tit 2:14. și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine. 21Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă#Cap. 3:21. Evr. 7:11. Rom. 11:6. Cap. 5:4. neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.

Selectat acum:

Galateni 2: VDC

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate