Ezechiel 16
16
Ierusalimul, închipuit printr-o curvă
1Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 2„Fiul omului, arată#Cap. 20:4; 22:2; 36:7-9. Ierusalimului urâciunile lui 3și spune-i: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeu către cetatea Ierusalimului: «Prin obârșia și nașterea#Cap. 21:30. ta ești din țara canaaniților; tatăl#Vers. 45. tău era amorit și mama ta, hetită. 4La naștere, în ziua#Osea 2:3. când te-ai născut, buricul nu ți s-a tăiat, n-ai fost scăldată în apă, ca să fii curățită, nici n-ai fost frecată cu sare și nici n-ai fost înfășată în scutece. 5Ochiul nimănui nu s-a îndurat de tine ca să-ți facă măcar unul din aceste lucruri din milă pentru tine, ci ai fost aruncată pe câmp, așa de scârbă le era de tine în ziua nașterii tale. 6Atunci, Eu am trecut pe lângă tine, te-am văzut tăvălită în sângele tău și am zis: ‹Trăiește chiar și în sângele tău!› Da, ți-am zis: ‹Trăiește chiar și în sângele tău!› 7Te-am înmulțit#Exod 1:7. cu zecile de mii, ca iarba de pe câmp. Și ai crescut, te-ai făcut mare, ai ajuns de o frumusețe desăvârșită, ți s-au rotunjit țâțele, ți-a crescut părul. Dar erai tot goală, goală de tot. 8Când am trecut Eu pe lângă tine, M-am uitat la tine și iată că îți venise vremea, vremea dragostei. Atunci am întins peste tine poala#Rut 3:9. hainei Mele, ți-am acoperit goliciunea, ți-am jurat credință, am făcut legământ cu tine», zice Domnul Dumnezeu, «și ai fost#Exod 19:5. Ier. 2:2. a Mea! 9Te-am scăldat în apă, te-am spălat de sângele de pe tine și te-am uns cu untdelemn. 10Ți-am dat haine cusute cu fir și o încălțăminte de piele de vițel de mare, te-am încins cu in subțire și te-am îmbrăcat în mătase. 11Te-am împodobit cu scule scumpe, ți-am pus brățări#Gen. 24:22,47. la mână și o salbă#Prov. 1:9. la gât; 12ți-am pus o verigă în nas, cercei în urechi și o cunună minunată pe cap. 13Astfel, ai fost împodobită cu aur și cu argint și ai fost îmbrăcată cu in subțire, cu mătase și cusături cu fir. Ai mâncat#Deut. 32:13,14. floarea făinii, miere și untdelemn. Erai de o frumusețe desăvârșită#Ps. 48:2., ba ajunseseși chiar împărăteasă. 14Ți s-a dus vestea#Plâng. 2:15. printre neamuri pentru frumusețea ta, căci era desăvârșită de tot datorită strălucirii cu care te împodobisem», zice Domnul Dumnezeu. 15«Dar te-ai încrezut#Deut. 32:15. Ier. 7:4. Mica 3:11. în frumusețea ta și ai#Is. 1:21; 57:8. Ier. 2:20; 3:2,6,20. Cap. 23:3,8,11,12. Osea 1:2. curvit la adăpostul numelui tău celui mare; ți-ai revărsat curviile înaintea tuturor trecătorilor și te-ai dat lor. 16Ai luat#2 Împ. 23:7. Cap. 7:20. Osea 2:8. și din hainele tale, ți-ai făcut înălțimi pe care le-ai împodobit cu toate culorile și ai curvit pe ele: așa cum nu s-a întâmplat și nici nu se va mai întâmpla vreodată. 17Ți-ai luat până și minunatele tale podoabe de aur și de argint pe care ți le dădusem și ți-ai făcut niște chipuri de bărbați cu care ai curvit. 18Ți-ai luat și hainele cusute la gherghef, le-ai îmbrăcat cu ele și ai adus acestor chipuri untdelemnul Meu și tămâia Mea. 19Pâinea#Osea 2:8. pe care ți-o dădusem, floarea făinii, untdelemnul și mierea cu care te hrăneam, le-ai adus înaintea lor ca niște tămâie cu un miros plăcut. Iată ce s-a întâmplat», zice Domnul Dumnezeu! 20«Apoi ți-ai#2 Împ. 16:3. Ps. 106:37,38. Is. 57:5. Ier. 7:31; 32:35. Cap. 20:26; 23:37. luat fiii și fiicele pe care Mi-i născuseși și i-ai jertfit lor, ca să le slujească de mâncare. Nu erau oare de ajuns curviile tale, 21de Mi-ai mai înjunghiat fiii și i-ai dat, trecându-i prin foc în cinstea lor? 22Și, în mijlocul tuturor urâciunilor și curviilor tale, nu ți-ai adus aminte de vremea tinereții#Ier. 2:2. Vers. 43,60. Osea 11:1. tale, când erai goală#Vers. 4-6., goală de tot, și te zbăteai în sângele tău! 23După toate aceste răutăți ale tale (‹Vai, vai de tine!›, zice Domnul Dumnezeu), 24ți-ai zidit#Vers. 31. case de curvie, ți-ai făcut#Is. 57:5,7. Ier. 2:20; 3:2. înălțimi în toate piețele. 25La toate colțurile#Prov. 9:14. ulițelor ți-ai făcut înălțimi, ți-ai necinstit frumusețea, ți-ai desfăcut picioarele înaintea tuturor trecătorilor, ai făcut tot mai multe curvii. 26Ai curvit cu egiptenii#Cap. 8:10,14; 20:7,8; 23:19-21., vecinii tăi, cu trupul plin de vlagă, și ți-ai înmulțit curviile, ca să Mă mânii. 27Dar iată că Mi-am întins mâna împotriva ta, am micșorat partea de întreținere pe care ți-o rânduisem, te-am lăsat în voia vrăjmașelor tale, fiicele filistenilor#2 Cron. 28:18,19. Vers. 57., care au roșit de purtarea ta nelegiuită. 28Apoi ai curvit#2 Împ. 16:7,10. 2 Cron. 28:23. Ier. 2:18,36. Cap. 23:12. cu asirienii, pentru că erai fără saț; ai curvit cu ei, și tot nu te-ai săturat. 29Ți-ai înmulțit curviile cu țara Canaanului și până în Haldeea#Cap. 23:14., dar nici acolo nu te-ai săturat. 30Ce slăbiciune de inimă ai avut», zice Domnul Dumnezeu, «de ai făcut toate aceste lucruri, care sunt fapta unei ibovnice dedate la curvie, 31zidindu-ți case de curvie#Vers. 24,39. la toate colțurile ulițelor și făcându-ți înălțimi în toate piețele! N-ai fost nici măcar ca o curvă care-și cere plata. 32Ai fost femeia preacurvă, care primește pe străini în locul bărbatului ei! 33Tuturor curvelor li se plătește o plată, dar#Is. 30:6. Osea 8:9. tu ai dat daruri tuturor ibovnicilor tăi, i-ai câștigat prin daruri, ca să-i tragi la tine din toate părțile și să curvești cu ei. 34Ai fost cu totul altfel decât celelalte curve, întrucât nimeni nu umbla după tine, ci tu plăteai celor ce veneau la tine, în loc ca tu să fii plătită de ei. De aceea ai fost cu totul altfel decât altele.» 35De aceea, ascultă, curvo, cuvântul Domnului! 36Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Pentru că ți-ai risipit banii în felul acesta și ți-ai descoperit goliciunea în curviile tale cu ibovnicii tăi și cu toți idolii tăi urâcioși și din pricina sângelui#Vers. 20. Ier. 2:34. copiilor tăi, pe care li i-ai dat, 37de aceea, iată, voi strânge#Ier. 13:22,26. Plâng. 1:8. Cap. 23:9,10,22,29. Osea 2:10; 8:10. Naum 3:5. pe toți ibovnicii cu care te dezmierdai, pe toți aceia pe care i-ai iubit și pe toți aceia pe care i-ai urât, da, îi voi strânge împotriva ta din toate părțile, îți voi dezveli goliciunea înaintea lor și îți vor vedea toată goliciunea. 38Te voi judeca așa cum se judecă femeile preacurve#Lev. 20:10. Deut. 22:22. Cap. 23:45. și ucigătoare de copii și voi face din tine o jertfă sângeroasă#Gen. 9:6. Exod 21:12. Vers. 20,36. a urgiei și geloziei. 39Te voi da în mâinile lor; îți vor surpa casele#Vers. 24,31. de curvie și îți vor nimici înălțimile; te vor dezbrăca#Cap. 23:26. Osea 2:3. de hainele tale, îți vor lua toată podoaba de pietre scumpe și te vor lăsa goală, goală de tot. 40Vor aduce#Cap. 23:46,47. gloata împotriva ta, te vor#Ioan 8:5,7. ucide cu pietre și te vor străpunge cu lovituri de sabie. 41Îți vor arde#Deut. 13:16. 2 Împ. 25:9. Ier. 39:8; 52:13. casele cu foc și se vor răzbuna pe tine#Cap. 5:8; 23:10,48. înaintea unei mulțimi de femei. Voi face să înceteze astfel curvia#Cap. 23:27. ta și nu vei mai da plată de curvă. 42Îmi voi potoli#Cap. 5:13. mânia împotriva ta și nu voi mai fi gelos pe tine; Mă voi liniști, nu voi mai fi supărat. 43Pentru că nu ți-ai adus aminte#Ps. 78:42. Vers. 22. de vremea tinereții tale, ci M-ai ațâțat prin toate aceste lucruri, iată, voi face#Cap. 9:10; 11:21; 22:31. ca purtarea ta să cadă asupra capului tău», zice Domnul Dumnezeu, «ca să nu mai săvârșești alte nelegiuiri cu toate urâciunile tale! 44Iată că toți cei ce spun zicători vor spune despre tine zicătoarea aceasta: ‹Cum este mama, așa și fata!› 45Tu ești fata mamei tale, care s-a dezgustat de bărbatul și copiii ei. Tu ești sora surorilor tale, care s-au dezgustat de bărbații și copiii lor. Mama voastră era o hetită#Vers. 3. și tatăl vostru, un amorit. 46Sora ta#Deut. 32:32. Is. 1:10. cea mai mare, care locuiește la miazănoapte de tine, este Samaria, ea și fiicele ei, și sora ta cea mai mică este Sodoma, și fiicele ei, și locuiește la miazăzi de tine. 47Tu nu numai că ai umblat pe căile lor și ai săvârșit aceleași urâciuni, ci, ca și cum atât ar fi fost prea puțin, ai fost mai stricată#2 Împ. 21:9. Cap. 5:6,7. Vers. 48. decât ele în toate purtările tale. 48Pe viața Mea», zice Domnul Dumnezeu, «că sora ta Sodoma#Mat. 10:15; 11:24. și fiicele ei n-au făcut ce ați făcut voi, tu și fiicele tale. 49Iată care a fost nelegiuirea surorii tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belșug#Gen. 13:10. și într-o liniște nepăsătoare, ea și fiicele ei, și nu sprijinea mâna celui nenorocit și celui lipsit. 50Ele s-au semețit și au făcut urâciuni#Gen. 13:13; 18:20; 19:5. blestemate înaintea Mea, de aceea le-am#Gen. 19:24. și nimicit când am văzut lucrul acesta. 51Samaria n-a făcut nici jumătate din păcatele tale; urâciunile tale au fost mai multe decât ale ei, așa că ai ușurat#Ier. 3:11. Mat. 12:41,42. vina surorilor tale prin toate urâciunile pe care le-ai făcut acum. 52Tu, care ușurai vina surorilor tale prin purtarea ta, suferă acum urmările răutății tale; prin păcatele tale, prin care te-ai făcut mai urâcioasă decât ele, acum le faci mai ușoară vina decât a ta, de aceea acoperă-te de rușine și poartă-ți ocara, fiindcă ai ușurat vina surorilor tale! 53Voi aduce#Is. 1:9. Vers. 60,61. înapoi pe prinșii lor de război, pe prinșii de război ai Sodomei#Ier. 20:16. și ai fiicelor ei, pe prinșii de război ai Samariei și ai fiicelor ei și pe prinșii tăi de război în mijlocul lor, 54ca să-ți suferi ocara și să roșești pentru tot ce ai făcut, slujindu-le ca o pricină de mângâiere#Cap. 14:22,23.. 55Astfel, surorile tale: Sodoma și fiicele ei se vor întoarce iarăși la starea lor de mai înainte și Samaria și fiicele ei se vor întoarce iarăși la starea lor de mai înainte, și tu și fiicele tale vă veți întoarce iarăși la starea voastră de mai înainte. 56Nu vorbeai deloc despre sora ta Sodoma în vremea mândriei tale, 57mai înainte de vădirea răutății tale, când ai primit batjocurile#2 Împ. 16:5. 2 Cron. 28:18. Is. 7:1; 14:28. fiicelor Siriei, ale tuturor vecinilor tăi și ale fiicelor filistenilor#Vers. 27., care te disprețuiesc de jur împrejur! 58Trebuie să-ți porți#Cap. 23:49., în adevăr, nelegiuirile și urâciunile», zice Domnul. 59Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Îți voi face întocmai cum ai făcut și tu, care ai nesocotit#Cap. 17:13,16. jurământul#Deut. 29:12,14., rupând legământul! 60Dar Îmi voi aduce aminte#Ps. 106:45. de legământul Meu făcut cu tine în vremea tinereții tale și voi face cu tine un legământ#Ier. 32:40; 50:5. veșnic. 61Atunci îți vei aduce aminte#Cap. 20:43; 36:31. de purtarea ta, te vei rușina când vei primi la tine pe surorile tale, mai mari și mai mici, pe care ți le voi da ca fiice#Is. 54:1; 60:4. Gal. 4:26., dar#Ier. 31:31. nu pe temeiul legământului făcut cu tine. 62Voi face#Osea 2:19,20. legământul Meu cu tine și vei ști că Eu sunt Domnul, 63ca să-ți aduci aminte#Vers. 61. de trecut și să roșești și să nu mai deschizi#Rom. 3:19. gura de rușine când îți voi ierta tot ce ai făcut», zice Domnul Dumnezeu.’”
Selectat acum:
Ezechiel 16: VDC
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
© Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2014
© copyright British and Foreign Bible Society and the Interconfessional Bible Society of Romania 1924, 2014