Mardoheu, aflând tot ce se petrecea, și-a sfâșiat hainele, s-a îmbrăcat cu un sac și s-a presărat cu cenușă. Apoi s-a dus în mijlocul cetății, scoțând cu putere strigăte amare, și a mers până la poarta împăratului, a cărei intrare era oprită oricui era îmbrăcat cu un sac. În fiecare ținut unde ajungea porunca împăratului și hotărârea lui, a fost o mare jale printre iudei: posteau, plângeau și se boceau și mulți se culcau în sac și cenușă. Slujnicele Esterei și famenii ei au venit și i-au spus lucrul acesta. Și împărăteasa a rămas îngrozită. A trimis haine lui Mardoheu ca să-l îmbrace și să ia sacul de pe el, dar el nu le-a primit. Atunci, Estera a chemat pe Hatac, unul din famenii pe care-i pusese împăratul în slujba ei, și l-a însărcinat să se ducă să întrebe pe Mardoheu ce înseamnă lucrul acesta și de unde vine. Hatac s-a dus la Mardoheu în locul deschis al cetății, înaintea porții împăratului. Și Mardoheu i-a istorisit tot ce i se întâmplase și i-a spus suma de argint pe care făgăduise Haman că o va da vistieriei împăratului în schimbul măcelăririi iudeilor. I-a dat și cuprinsul poruncii vestite în Susa în vederea nimicirii lor, ca s-o arate Esterei și să-i spună totul. Și a poruncit ca Estera să se ducă la împărat să-l roage și să stăruiască de el pentru poporul său.
Citește Estera 4
Ascultă Estera 4
Partajează
Compară toate versiunile: Estera 4:1-8
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri