Vă sfătuiesc dar eu, cel întemnițat pentru Domnul, să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o, cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare; îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste și căutați să păstrați unirea Duhului prin legătura păcii. Este un singur trup, un singur Duh, după cum și voi ați fost chemați la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez. Este un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este mai presus de toți, care lucrează prin toți și care este în toți. Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos. De aceea este zis: „S-a suit sus, a luat robia roabă și a dat daruri oamenilor.” Și acest: „S-a suit” ce înseamnă decât că înainte Se coborâse în părțile mai de jos ale pământului? Cel ce S-a coborât este același cu Cel ce S-a suit mai presus de toate cerurile, ca să umple toate lucrurile. Și El a dat pe unii apostoli, pe alții proroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos
Citește Efeseni 4
Ascultă Efeseni 4
Împărtășește
Compară toate versiunile: Efeseni 4:1-13
14 Days
We all want to believe something better is in store. And God knows we need more than gifts under the tree to find joy. What we need is hope. Created by NewSpring Church, this plan will help you discover the power of hope and how it changes our view of everything in our lives.
21 Days
Ephesians is rich with truths about God and his saving work in us. This plan is designed to help you dig deeper into this text, while learning more about God and yourself. The daily six step rhythm will help you to establish a habit of reading and engaging with God’s Word. This plan is brought to you by the Christian Standard Bible (CSB). Learn more at CSBible.com.
21 de zile
Te invităm într-o călătorie de 21 de zile prin cele 6 capitole din cartea Efeseni, în care vei descoperi identitatea ta în Hristos. Ne rugăm ca acest devoțional să devină un instrument al Duhului Sfânt prin care să-ți transforme inima, caracterul și modul în care relaționezi cu oamenii din jurul tău.
22 Zile
De la înălțimile frumoase a ceea ce dorește Dumnezeu pentru copiii săi, scrisoarea către Efeseni explică cum să umbli în harul, pacea și iubirea lui Dumnezeu. Călătoriți zilnic prin Efeseni în timp ce ascultați studiul audio și citiți versete selectate din Cuvântul lui Dumnezeu.
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri