YouVersion
Pictograma căutare

Daniel 9

9
1În anul dintâi#Cap. 1:21; 5:31; 6:28. al lui Darius, fiul lui Ahașveroș, din neamul mezilor, care ajunsese împărat peste împărăția haldeenilor, 2în anul dintâi al domniei lui, eu, Daniel, am văzut din cărți că trebuia să treacă șaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor despre care vorbise Domnul către prorocul#2 Cron. 36:21. Ier. 25:11,12; 29:10. Ieremia. 3Și mi-am întors#Neem. 1:4. Ier. 29:12,13. Cap. 6:10. Iac. 4:8-10. fața spre Domnul Dumnezeu ca să-L caut cu rugăciune și cereri, postind în sac și cenușă. 4M-am rugat Domnului Dumnezeului meu și I-am făcut următoarea mărturisire:
„Doamne#Exod 20:6. Deut. 7:9. Neem. 1:5; 9:32. Dumnezeule mare și înfricoșat, Tu, care ții legământul și dai îndurare celor ce Te iubesc și păzesc poruncile Tale! 5Noi#1 Împ. 8:47,48. Neem. 1:6,7; 9:33,34. Ps. 106:6. Is. 64:5-7. Ier. 14:7. Vers. 15. am păcătuit, am săvârșit nelegiuire, am fost răi și îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile și orânduirile Tale. 6N-am ascultat#2 Cron. 36:15,16. Vers. 10. pe robii Tăi prorocii, care au vorbit în Numele Tău împăraților noștri, căpeteniilor noastre, părinților noștri și către tot poporul țării. 7Tu, Doamne, ești#Neem. 9:33. drept, iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple fața de rușine, nouă, tuturor oamenilor lui Iuda, locuitorilor Ierusalimului și întregului Israel, fie ei aproape, fie departe, în toate țările în care i-ai izgonit din pricina fărădelegilor de care s-au făcut vinovați față de Tine! 8Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple fața de rușine#Vers. 7., da, nouă, împăraților noștri, căpeteniilor noastre și părinților noștri, pentru că am păcătuit împotriva Ta! 9La Domnul Dumnezeul nostru#Neem. 9:17. Ps. 130:4,7. însă sunt îndurarea și iertarea, căci împotriva Lui ne-am răzvrătit! 10N-am ascultat#Vers. 6. glasul Domnului Dumnezeului nostru, ca să urmăm legile Lui pe care ni le pusese înainte prin robii Săi, prorocii, 11ci tot Israelul#Is. 1:4-6. Ier. 8:5,10. a călcat Legea Ta și s-a abătut astfel ca să n-asculte de glasul Tău. De aceea, ne-au și lovit blestemele și jurămintele scrise în Legea#Lev. 26:14. Deut. 27:15; 28:15; 29:20; 30:17,18; 31:17; 32:19. Plâng. 2:17. lui Moise, robul lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu. 12El a împlinit#Zah. 1:6. astfel cuvintele pe care le rostise împotriva noastră și împotriva căpeteniilor noastre, care ne-au cârmuit, și a adus peste noi o mare nenorocire, așa cum niciodată și nicăieri sub cer nu s-a mai întâmplat#Plâng. 1:12; 2:13. Ezec. 5:9. Amos 3:2. o nenorocire ca aceea care a venit acum asupra Ierusalimului. 13După cum#Lev. 26:14. Deut. 28:15. Plâng. 2:17. este scris în Legea lui Moise, toată nenorocirea aceasta a venit peste noi, și noi n-am rugat#Is. 9:13. Ier. 2:30; 5:3. Osea 7:7,10. pe Domnul Dumnezeul nostru, nu ne-am întors de la nelegiuirile noastre și n-am luat aminte la adevărul Tău. 14De aceea, și Domnul a îngrijit#Ier. 31:28; 44:27. ca nenorocirea aceasta să vină peste noi; căci Domnul Dumnezeul nostru#Neem. 9:33. Vers. 7. este drept în toate lucrurile pe care le-a făcut, dar noi n-am ascultat#Vers. 10. glasul Lui. 15Și acum, Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, care ai scos#Exod 6:1,6; 32:11. 1 Împ. 8:51. Neem. 1:10. Ier. 32:21. pe poporul Tău din țara Egiptului prin mâna Ta cea puternică și Ți-ai făcut un Nume#Exod 14:18. Neem. 9:10. Ier. 32:20., așa cum este și astăzi: noi am păcătuit#Vers. 5., am săvârșit nelegiuire. 16Dar, Doamne, după toată îndurarea Ta#1 Sam. 12:7. Ps. 31:1; 71:2. Mica 6:4,5., abate mânia și urgia Ta de la cetatea Ta, Ierusalimul, de la muntele#Vers. 20. Zah. 8:3. Tău cel sfânt, căci din pricina păcatelor noastre și din pricina nelegiuirilor#Exod 20:5. părinților noștri sunt Ierusalimul#Plâng. 2:15,16. și poporul Tău de ocara#Ps. 44:13,14; 79:4. tuturor celor ce ne înconjoară. 17Ascultă dar, acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea și cererile robului Tău și, pentru dragostea#Plâng. 5:18. Domnului, fă#Vers. 19. să strălucească Fața Ta peste Sfântul Tău Locaș pustiit#Num. 6:25. Ps. 67:1; 80:3,7,19. Ioan 16:24.! 18Pleacă#Is. 37:17. urechea, Dumnezeule, și ascultă! Deschide ochii și privește#Exod 3:7. Ps. 80:14. la dărâmăturile noastre și la cetatea peste care este chemat Numele#Ier. 25:29. Tău! Căci nu pentru neprihănirea noastră Îți aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurările Tale cele mari. 19Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează și nu zăbovi, din dragoste pentru Tine#Ps. 79:9,10; 102:15,16., Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta și peste poporul Tău!” 20Pe când#Ps. 32:5. Is. 65:24. încă vorbeam eu, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu și păcatul poporului meu Israel și îmi aduceam cererile înaintea Domnului Dumnezeului meu pentru muntele cel sfânt al Dumnezeului meu; 21pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede în zbor, iute, omul Gavril#Cap. 8:16., pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie și m-a atins#Cap. 8:18; 10:10,16. în clipa#1 Împ. 18:36. când se aducea jertfa de seară. 22El m-a învățat, a stat de vorbă cu mine și mi-a zis: „Daniele, am venit acum să-ți luminez mintea. 23Când ai început tu să te rogi, a ieșit cuvântul, și eu#Cap. 10:12. vin să ți-l vestesc; căci tu ești preaiubit#Cap. 10:11,19. și scump. Ia aminte#Mat. 24:15. dar la cuvântul acesta și înțelege vedenia! 24Șaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău și asupra cetății tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispășirea păcatelor#Is. 53:10., până la ispășirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii#Is. 53:11. Ier. 23:5,6. Evr. 9:12. Apoc. 14:6. veșnice, până la pecetluirea vedeniei și a prorociei și până la ungerea#Ps. 45:7. Luca 1:35. Ioan 1:41. Evr. 9:11. Sfântului sfinților. 25Să știi#Vers. 23. Mat. 24:15. dar și să înțelegi că, de la#Ezra 4:24; 6:1,15; 7:1. Neem. 2:1,3,5,6,8. darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul (Mesia)#Ioan 1:41; 4:25., la Cârmuitorul#Is. 55:4., vor trece șapte săptămâni; apoi timp de șaizeci și două de săptămâni, piețele și gropile vor fi zidite din nou, și anume#Neem. 4:8,16-18; 6:15. în vremuri de strâmtorare. 26După aceste șaizeci și două de săptămâni, Unsul#Is. 53:8. Marcu 9:12. Luca 24:46. va fi stârpit și nu#1 Pet. 2:21; 3:18. va avea nimic. Poporul#Mat. 22:7. unui domn care va veni va nimici#Luca 19:44. cetatea și Sfântul Locaș#Mat. 24:2., și sfârșitul#Mat. 24:6,14. lui va fi ca printr-un potop#Is. 8:7,8. Cap. 11:10,22. Naum 1:8.; este hotărât că războiul va ține până la sfârșit și împreună cu el și pustiirile. 27El va face un legământ#Is. 42:6; 55:3. Ier. 31:31. Ezec. 16:60-62. trainic cu mulți timp de o săptămână#Is. 53:11. Mat. 26:28. Rom. 5:15,19. Evr. 9:28., dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa și darul de mâncare și pe aripa urâciunilor idolești#Mat. 24:15. Marcu 13:14. Luca 21:20. va veni unul care pustiește, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul#Is. 10:22,23; 28:22. Cap. 11:36. Luca 21:24. Rom. 11:26. hotărât.”

Selectat acum:

Daniel 9: VDC

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te