YouVersion
Pictograma căutare

1 Împăraţilor 8:22-43

1 Împăraţilor 8:22-43 VDC

Solomon s-a așezat înaintea altarului Domnului, în fața întregii adunări a lui Israel. Și-a întins mâinile spre cer și a zis: „Doamne, Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine nici sus în ceruri, nici jos pe pământ. Tu ții legământul și îndurarea față de robii Tăi, care umblă înaintea Ta din toată inima lor! Astfel, ai ținut cuvântul dat robului Tău David, tatăl meu, și ce ai spus cu gura Ta împlinești în ziua aceasta cu puterea Ta. Acum, Doamne, Dumnezeul lui Israel, ține făgăduința pe care ai făcut-o tatălui meu, David, când ai zis: ‘Nu vei fi lipsit niciodată înaintea Mea de un urmaș care să șadă pe scaunul de domnie al lui Israel, numai fiii tăi să ia seama la calea lor și să umble înaintea Mea cum ai umblat tu înaintea Mea.’ O, Dumnezeul lui Israel, împlinească-se făgăduința pe care ai făcut-o robului Tău David, tatăl meu! Dar ce! Va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pământ? Iată că cerurile și cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă, cu cât mai puțin casa aceasta pe care Ți-am zidit-o eu! Totuși, Doamne, Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunea robului Tău și la cererea lui; ascultă strigătul și rugăciunea pe care Ți-o face astăzi robul Tău. Ochii Tăi să fie zi și noapte deschiși asupra casei acesteia, asupra locului despre care ai zis: ‘Acolo va fi Numele Meu!’ Ascultă rugăciunea pe care Ți-o face robul Tău în locul acesta. Binevoiește și ascultă cererea robului Tău și a poporului Tău Israel, când se vor ruga în locul acesta! Ascultă-i din locul locuinței Tale, din ceruri, ascultă-i și iartă-i! Dacă va păcătui cineva împotriva aproapelui său și va fi silit să facă un jurământ și va veni să jure înaintea altarului Tău, în casa aceasta, ascultă-l din ceruri, lucrează și fă dreptate robilor Tăi; osândește pe cel vinovat și întoarce vina purtării lui asupra capului lui; dă dreptate celui nevinovat și fă-i după nevinovăția lui! Când poporul Tău Israel va fi bătut de vrăjmaș pentru că a păcătuit împotriva Ta, dacă se vor întoarce la Tine și vor da slavă Numelui Tău, dacă-Ți vor face rugăciuni și cereri în casa aceasta, ascultă-i din ceruri, iartă păcatul poporului Tău Israel și întoarce-i în țara pe care ai dat-o părinților lor! Când se va închide cerul și nu va fi ploaie din pricina păcatelor făcute de ei împotriva Ta, dacă se vor ruga în locul acesta și vor da slavă Numelui Tău și dacă se vor abate de la păcatele lor pentru că-i vei pedepsi, ascultă-i din ceruri, iartă păcatul robilor Tăi și al poporului Tău Israel, învață-i calea cea bună pe care trebuie să umble și să trimiți ploaie pe pământul pe care l-ai dat de moștenire poporului Tău! Când foametea, ciuma, rugina, tăciunele, lăcustele de un fel sau altul vor fi în țară, când vrăjmașul va împresura pe poporul Tău în țara lui, în cetățile lui, când vor fi urgii sau boli de orice fel, dacă un om, dacă tot poporul Tău Israel va face rugăciuni și cereri și fiecare își va cunoaște mustrarea cugetului lui și va întinde mâinile spre casa aceasta, ascultă-l din ceruri, din locul locuinței Tale, și iartă-l; lucrează și răsplătește fiecăruia după căile lui, Tu, care cunoști inima fiecăruia, căci numai Tu cunoști inima tuturor copiilor oamenilor, ca să se teamă de Tine în tot timpul cât vor trăi în țara pe care ai dat-o părinților noștri! Când străinul, care nu este din poporul Tău Israel, va veni dintr-o țară depărtată pentru Numele Tău, căci se va ști că Numele Tău este mare, mâna Ta este tare și brațul Tău este întins, când va veni să se roage în casa aceasta, ascultă-l din ceruri, din locul locuinței Tale, și dă străinului aceluia tot ce-Ți va cere, pentru ca toate popoarele pământului să cunoască Numele Tău, să se teamă de Tine, ca și poporul Tău Israel, și să știe că Numele Tău este chemat peste casa aceasta pe care am zidit-o eu!