Socotesc că suferinţele de acum nu sunt vrednice să se măsoare cu slava care ni se va descoperi. Căci creaţia aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu, fiindcă această creaţie a fost supusă zădărniciei, nu cu voia ei, ci din cauza celui ce a supus-o, având însă nădejdea că şi creaţia însăşi va fi eliberată din sclavia putrezirii pentru libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu. Ştim că întreaga creaţie suspină şi suferă în durerile naşterii; şi nu doar ea, ci şi noi, cei care avem primele roade ale Duhului, suspinăm în noi aşteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru. Căci prin nădejde am fost mântuiţi; dar nădejdea care se vede nu mai este nădejde, fiindcă cine nădăjduieşte ceea ce vede deja? Dar dacă nădăjduim ceea ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare. De asemenea, şi Duhul ne vine în ajutor în slăbiciunea noastră, fiindcă nu ştim pentru ce trebuie să ne rugăm, dar Duhul Însuşi se roagă pentru noi cu suspine de negrăit. Iar Cel care cercetează inimile ştie care este gândul Duhului, pentru că El se roagă pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu.
Citește Romani 8
Ascultă Romani 8
Partajează
Compară toate versiunile: Romani 8:18-27
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri