Prin îndurarea lui Dumnezeu, vă îndemn deci, fraţilor, oferiţi-vă trupurile ca jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu, ca pe o închinare duhovnicească a voastră. Şi nu vă potriviţi acestei lumi, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voinţa lui Dumnezeu: ceea ce este bun, plăcut şi desăvârşit. Căci prin harul ce mi-a fost dat, îi spun fiecăruia dintre voi să nu se socotească pe sine mai presus decât trebuie, ci să se măsoare cu înţelepciune, după măsura credinţei pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia. Căci după cum într-un trup avem mai multe mădulare şi nu toate mădularele fac acelaşi lucru, aşa şi noi, cei mulţi, suntem un trup în Hristos şi fiecare suntem mădulare unii pentru alţii. Dar avem daruri diferite, după harul care ne-a fost dat. Dacă avem darul profeţiei, să profeţim după măsura credinţei. Dacă avem darul slujirii, să stăruim în slujire. Dacă cineva învaţă, să stăruie în învăţătură. Dacă îndeamnă, să îndemne. Dacă împarte altora, să împartă cu dărnicie. Cine stă în frunte, să fie plin de zel. Cine se îndură de alţii, să se îndure cu bucurie. Iubirea să fie neprefăcută. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine. Iubiţi-vă unii pe alţii cu iubire frăţească. Daţi-vă întâietate unii altora în cinstire. Fiţi plini de râvnă, nu leneşi. Fiţi înflăcăraţi în duh. Slujiţi Domnului. Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în suferinţă. Stăruiţi în rugăciune. Ajutaţi-i pe sfinţi în nevoile lor. Căutaţi să fiţi primitori cu străinii.
Citește Romani 12
Ascultă Romani 12
Partajează
Compară toate versiunile: Romani 12:1-13
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri