YouVersion
Pictograma căutare

Matei 9

9
Vindecarea unui om paralizat
1Iisus s-a suit într-o corabie, a trecut marea şi a mers în cetatea Sa. 2Şi iată că I-au adus un om paralizat, care zăcea la pat. Iisus le-a văzut credinţa şi a zis paraliticului: „Îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate!” 3Atunci, unii dintre cărturari şi-au zis în sinea lor: „Omul acesta rosteşte blasfemii!” 4Iisus, care le cunoştea gândurile, le-a spus: „Pentru ce aveţi gânduri rele în inimile voastre? 5Ce este mai uşor să zici: Iertate îţi sunt păcatele, sau: Scoală-te şi umblă? 6Dar, ca să ştiţi că Fiul Omului are putere pe pământ să ierte păcatele” – „Ridică-te!” i-a zis celui paralizat, „Ia-ţi patul şi du-te acasă!” 7Paraliticul s-a ridicat şi s-a dus acasă. 8Când au văzut mulţimile lucrul acesta s-au înspăimântat şi au dat slavă lui Dumnezeu, care le-a dat oamenilor o astfel de putere.
Chemarea lui Levi; Iisus stă la masă cu vameşii
9De acolo, Iisus a mers mai departe şi a văzut un om numit Matei, stând la vamă. Şi i-a zis: „Vino după Mine!” Omul acela s-a ridicat şi a mers după El. 10Pe când stătea Iisus la masă, în casă, iată că au venit o mulţime de vameşi şi păcătoşi şi au şezut la masă cu El şi cu ucenicii Lui. 11Fariseii au văzut lucrul acesta şi le-au zis ucenicilor lui: „Pentru ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii?” 12Iisus i-a auzit şi le-a zis: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci bolnavii. 13Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă! Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi.”
Postul, vinul nou şi haina nouă
14Atunci ucenicii lui Ioan au venit la Iisus şi I-au zis: „De ce noi şi fariseii postim des, iar ucenicii Tăi nu postesc deloc?” 15Iisus le-a răspuns: „Oare se întristează nuntaşii câtă vreme este mirele cu ei? Vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti. 16Nimeni nu pune un petec de postav nou la o haină veche, pentru că haina s-ar destrăma şi ruptura s-ar face şi mai mare. 17Iar oamenii nu pun vinul nou în burdufuri vechi; altfel, burdufurile plesnesc, vinul se varsă, iar burdufurile se strică; ci vinul nou se pune în burdufuri noi şi se păstrează amândouă.”
Învierea fiicei unui fruntaş al sinagogii
18Pe când le spunea Iisus aceste vorbe, iată că a venit unul din fruntaşii sinagogii, I s-a închinat şi I-a zis: „Fiica mea a murit adineauri; vino şi pune-Ţi mâinile peste ea şi va învia!” 19Iisus s-a sculat şi a plecat după el împreună cu ucenicii Lui. 20Şi iată că o femeie, care de doisprezece ani suferea de o sângerare, a venit prin spate şi s-a atins de poala hainei Lui. 21Fiindcă ea îşi zicea: „Numai să mă ating de haina Lui şi mă voi vindeca.” 22Iisus s-a întors, a văzut-o şi i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a vindecat.” Şi chiar în clipa aceea femeia s-a vindecat. 23Când a ajuns Iisus în casa mai marelui sinagogii şi când a văzut pe cei ce cântau din fluier şi mulţimea jelind, 24le-a zis: „Daţi-vă la o parte, fiindcă fetiţa n-a murit, ci doarme!” Ei Îl luau în râs. 25Şi, după ce a fost scoasă mulţimea afară, Iisus a intrat în casă, a luat-o pe fetiţă de mână, iar ea s-a sculat. 26Şi s-a dus vestea despre această minune în tot ţinutul acela.
Vindecarea a doi orbi şi a unui demonizat
27Când a plecat de acolo, doi orbi s-au luat după Iisus şi au început să strige: „Ai milă de noi, Fiul lui David!” 28După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Şi Iisus le-a zis: „Credeţi că pot face lucrul acesta?” „Da, Doamne!” I-au răspuns ei. 29Atunci le-a atins ochii şi a zis: „Fie după credinţa voastră!” 30Şi li s-au deschis ochii. Iisus le-a poruncit: „Vedeţi, să nu afle nimeni.” 31Dar ei, cum au ieşit afară, au răspândit vestea despre El în tot ţinutul acela. 32Pe când plecau orbii aceştia, iată că au adus la Iisus un mut stăpânit de un demon. 33După ce a fost scos demonul din el, mutul a vorbit. Şi mulţimile, mirate, ziceau: „Niciodată nu s-a mai văzut aşa ceva în Israel!” 34Dar fariseii ziceau: „Cu stăpânul demonilor scoate El demonii!”
Secerişul mare
35Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogi, predicând evanghelia Împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice slăbiciune. 36Când a văzut mulţimile, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi fără păstor. 37Atunci a zis ucenicilor Săi: „Este mult de secerat, dar lucrătorii sunt puţini! 38Rugaţi-L deci pe Domnul secerişului să trimită lucrători la secerişul Lui.”

Selectat acum:

Matei 9: BINT09

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te