YouVersion
Pictograma căutare

Matei 13

13
Parabola semănătorului
1În aceeaşi zi, Iisus a ieşit din casă şi s-a aşezat lângă mare. 2Mulţime multă s-a strâns la El, aşa că a trebuit să se suie să stea într-o corabie şi tot poporul stătea pe ţărm. 3Atunci a început să le vorbească despre multe lucruri în parabole şi le-a zis: „Iată, semănătorul a ieşit să semene. 4Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum şi au venit păsările şi au mâncat-o. 5O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde nu era mult pământ: a răsărit imediat, pentru că n-a găsit pământ adânc. 6Dar, când a răsărit soarele, s-a ofilit şi, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat. 7O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut şi au năpădit-o. 8O altă parte a căzut în pământ bun şi a dat rod: un grăunte a dat o sută, altul şaizeci şi altul treizeci. 9Cine are urechi să audă.” 10Ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: „De ce lor le vorbeşti în parabole?” 11Iisus le-a răspuns: „Pentru că vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, însă lor nu le-a fost dat. 12Căci celui ce are i se va da şi va avea de prisos, iar celui ce n-are i se va lua chiar şi ce are. 13De aceea le vorbesc în parabole, pentru că ei, cu toate că văd, nu văd şi cu toate că aud, nu aud, nici nu înţeleg. 14Şi cu privire la ei se împlineşte profeţia lui Isaia care zice:
Veţi auzi cu urechile voastre şi nu veţi înţelege,
veţi privi cu ochii voştri şi nu veţi vedea.
15 Căci inima acestui popor s-a împietrit.
Au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii,
ca nu cumva să vadă cu ochii,
să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima,
să se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindec.
16Fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud! 17Adevărat vă spun că, mulţi profeţi şi oameni drepţi au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi, dar nu le-au văzut şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi, dar nu le-au auzit.
Explicarea parabolei semănătorului
18Ascultaţi deci ce înseamnă parabola semănătorului. 19Când un om aude cuvântul despre Împărăţie şi nu-l înţelege, vine cel Rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Aceasta este sămânţa căzută lângă drum. 20Sămânţa căzută în locuri stâncoase este cel ce aude cuvântul şi-l primeşte imediat cu bucurie, 21dar n-are rădăcină, ci ţine doar o vreme şi, cum vine un necaz sau o persecuţie din cauza cuvântului, se leapădă repede de el. 22Sămânţa căzută între spini este cel ce aude cuvântul, dar grijile veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest cuvânt şi el ajunge neroditor. 23Iar sămânţa căzută în pământ bun este cel ce aude cuvântul şi-l înţelege. El aduce rod: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.”
Parabola neghinei
24Iisus le-a mai spus şi o altă parabolă: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat sămânţă bună în ţarina lui. 25Dar vrăjmaşul lui a venit pe când oamenii dormeau, a semănat neghină între grâu şi a plecat. 26Când au răsărit firele de grâu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina. 27Slujitorii stăpânului casei au venit şi i-au zis: Doamne, oare n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are deci neghină? 28El le-a răspuns: Un om vrăjmaş a făcut lucrul acesta. Atunci slujitorii i-au zis: Vrei să mergem s-o smulgem? 29Nu, le-a zis el, ca nu cumva, când smulgeţi neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea. 30Lăsaţi-le pe amândouă să crească împreună până la seceriş şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în hambarul meu.”
Parabola grăuntelui de muştar şi a plămadei
31Şi le-a mai zis o parabolă: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muştar pe care l-a luat un om şi l-a semănat în ţarina sa. 32Grăuntele acesta este cea mai mică dintre toate seminţele, dar, după ce a crescut, este mai mare decât legumele şi se face cât un copac, aşa că păsările cerului vin şi îşi fac cuiburi în ramurile lui.” 33Le-a spus o altă parabolă: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu drojdia#Sau: „aluatul”. pe care a luat-o o femeie şi a pus-o în trei măsuri de făină de grâu, până s-a dospit toată plămădeala.”
34Iisus a spus mulţimilor toate aceste lucruri în parabole şi nu le vorbea altfel decât în parabole 35ca să se împlinească ce fusese vestit prin profetul care zice:
Voi deschide gura şi voi vorbi în parabole,
voi spune lucruri ascunse de la întemeierea lumii.
Explicarea parabolei neghinei
36Atunci Iisus a lăsat mulţimile să plece şi a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El şi I-au zis: „Lămureşte-ne parabola neghinei din ţarină.” 37El le-a răspuns: „Cel ce seamănă sămânţa bună este Fiul Omului, 38ţarina este lumea, sămânţa bună înseamnă fiii Împărăţiei, iar neghina înseamnă fiii celui Rău. 39Vrăjmaşul care a semănat-o este Diavolul, secerişul este sfârşitul veacului, iar secerătorii sunt îngerii. 40Deci, după cum se smulge neghina şi se arde în foc, tot aşa se va întâmpla şi la sfârşitul veacului. 41Fiul Omului Îşi va trimite îngerii şi ei vor smulge din Împărăţia Lui orice pricină de poticnire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea 42şi-i vor arunca în cuptorul aprins. Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. 43Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi, să audă!
Parabola comorii ascunse şi a perlei
44Împărăţia cerului se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o ţarină. Omul care o găseşte, o ascunde şi, de bucurie, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea. 45Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. 46Şi, când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce, vinde tot ce are şi-l cumpără.
Parabola năvodului
47Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare care prinde tot felul de peşti. 48După ce s-a umplut, pescarii îl scot la mal, stau jos, aleg în vase ce este bun şi aruncă afară ce este rău. 49Tot aşa va fi şi la sfârşitul veacului: îngerii vor ieşi, îi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni 50şi-i vor arunca în cuptorul aprins. Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” 51„Aţi înţeles voi toate aceste lucruri?” i-a întrebat Iisus. „Da!” I-au răspuns ei. 52Şi El le-a zis: „De aceea, orice cărturar care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi.” 53După ce a terminat Iisus de spus parabolele acestea, a plecat de acolo.
Iisus la Nazaret
54A venit în ţinutul Său şi a început să-i înveţe pe oameni în sinagogă în aşa fel încât cei ce-l auzeau se mirau: „De unde are El înţelepciunea şi puterea aceasta? 55Oare nu este El fiul tâmplarului? Nu este Maria mama lui? Şi Iacov, Iosif, Simon şi Iuda, nu sunt ei fraţii Lui? 56Şi surorile Lui nu sunt toate printre noi? Atunci de unde are El toate acestea?” 57Şi astfel se poticneau din cauza aceasta. Dar Iisus le-a zis: „Nicăieri nu este preţuit un profet mai puţin decât în patria şi în casa lui.” 58Şi n-a făcut multe minuni acolo din cauza necredinţei lor.

Selectat acum:

Matei 13: BINT09

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te