Luca 20:1-26

Într-una din zile, pe când Iisus învăţa poporul în Templu, predicând vestea cea bună, au venit marii preoţi şi cărturarii împreună cu bătrânii şi au spus: „Spune-ne cu ce autoritate faci acestea? Sau cine este cel care Ţi-a dat această autoritate?” El le-a răspuns: „Vă voi întreba şi Eu un lucru. Spuneţi-Mi: Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni?” Se sfătuiau, zicând: „Dacă spunem: Din cer, va spune: Atunci de ce nu l-aţi crezut? Iar dacă spunem: De la oameni, tot poporul ne va ucide cu pietre fiindcă ei sunt convinşi că Ioan este profet.” Şi au răspuns că nu ştiu de unde. Iar Iisus le-a zis: „Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.” Atunci a început să spună mulţimii o parabolă: „Un om a sădit o vie, a dat-o în arendă unor lucrători şi a plecat în călătorie pentru mult timp. La vremea cuvenită, a trimis un slujitor la lucrători ca să-i dea din rodul viei. Dar lucrătorii, după ce l-au bătut, l-au trimis cu mâinile goale. A mai trimis alt slujitor, dar ei, după ce l-au bătut şi batjocorit şi pe acela, l-au trimis cu mâinile goale. Şi a mai trimis şi un al treilea, dar şi pe acesta l-au rănit şi l-au alungat. Atunci stăpânul viei a spus: Ce să fac? Îl voi trimite pe fiul meu iubit; poate pe el îl vor respecta. Dar văzându-l, lucrătorii s-au sfătuit între ei: Iată moştenitorul! Să-l ucidem ca moştenirea să fie a noastră! L-au scos din vie şi l-au ucis. Ce le va face deci stăpânul viei? Va veni şi îi va ucide pe lucrătorii aceia, iar via o va da altora.” Ei, auzind, au spus: „Să nu se întâmple niciodată aşa ceva!” Dar el, privindu-i ţintă, le-a zis: „Dar, atunci, ce înseamnă ce este scris: Piatra pe care au aruncat-o zidarii, aceasta a ajuns în capul unghiului? Oricine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit şi cel peste care va cădea va fi strivit.” Cărturarii şi marii preoţi au încercat să pună mâna pe El chiar în ceasul acela, fiindcă înţeleseseră că pentru ei spusese parabola. Se temeau însă de popor. Şi, pândindu-L, au trimis iscoade care se prefăceau că sunt drepţi, ca să-L prindă cu vreun cuvânt şi să-L dea pe mâna stăpânirii şi a autorităţii guvernatorului. L-au întrebat: „Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi cu dreptate şi că nu eşti părtinitor, ci înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu. Ne este îngăduit să dăm tribut Cezarului, sau nu?” Dându-şi seama de viclenia lor, El le-a zis: „Arătaţi-mi un dinar. Ale cui sunt chipul şi inscripţia?” Ei au răspuns: „Ale Cezarului.” Iisus le-a zis: „Atunci daţi Cezarului ce e al Cezarului şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu.” Şi nu au putut să-L prindă cu vreun cuvânt în faţa poporului şi, uimiţi de răspunsul Său, au tăcut.