YouVersion
Pictograma căutare

Ioan 13:13-34

Ioan 13:13-34 BINT09

Voi Mă numiţi Învăţător şi Domn şi bine spuneţi, pentru că sunt. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi trebuie să vă spălaţi picioarele unul altuia. V-am dat exemplu ca, după cum v-am făcut Eu, aşa să faceţi şi voi. Adevărat, adevărat vă spun: slujitorul nu este mai mare decât stăpânul său, nici solul mai mare decât cel care l-a trimis. Dacă ştiţi aceste lucruri, fericiţi sunteţi dacă le împliniţi. Nu vorbesc despre voi toţi. Eu îi ştiu pe cei pe care i-am ales. Dar, ca să se împlinească Scriptura: Cel care mănâncă pâine împreună cu Mine şi-a ridicat împotriva Mea călcâiul. Vă spun de pe acum, înainte să se împlinească, ca atunci când se va împlini să credeţi că Eu sunt. Adevărat, adevărat vă spun: Cine îl primeşte pe acela pe care îl voi trimite eu, pe Mine Mă primeşte; şi cine Mă primeşte pe Mine Îl primeşte pe Cel care M-a trimis.” După ce a spus acestea, Iisus s-a tulburat în duhul Său, a dat mărturie şi a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va vinde.” Ucenicii se uitau unul la altul, neştiind despre cine vorbeşte. Unul dintre ucenicii Lui, acela pe care îl iubea Iisus, era rezemat de pieptul lui Iisus. Simon Petru i-a făcut semn să întrebe cine este. Iar el, fiind rezemat de pieptul lui Iisus, I-a spus: „Doamne, cine este?” Iisus i-a răspuns: „Este cel căruia Eu îi voi întinge bucăţica de pâine şi i-o voi da.” Şi, după ce a întins bucăţica, i-a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. Şi după ce a luat bucăţica de pâine, atunci a intrat în el Satana. Iar Iisus i-a spus: „Ce vrei să faci, fă repede!” Şi nimeni dintre cei care stăteau la masă nu a înţeles de ce i-a spus aşa. Fiindcă Iuda avea punga, unii credeau că Iisus i-a zis: „Cumpără cele de trebuinţă pentru sărbătoare”, sau să dea ceva săracilor. Aşadar, după ce a luat îmbucătura, Iuda a ieşit îndată. Şi era noapte. După ce a ieşit el, Iisus a spus: „Acum a fost preamărit Fiul Omului şi Dumnezeu a fost preamărit în El. Dacă Dumnezeu a fost preamărit în El, şi Dumnezeu Îl va preamări în Sine Însuşi şi îndată Îl va preamări. Copiii mei, încă puţin mai sunt cu voi. Mă veţi căuta, dar, aşa cum le-am spus iudeilor, vă spun şi vouă acum: unde Mă duc Eu voi nu puteţi veni. Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum v-am iubit Eu, să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.