YouVersion
Pictograma căutare

Efeseni 6

6
1Copii, ascultaţi de părinţii voştri în Domnul, fiindcă aşa este drept. 2Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, aceasta este prima poruncă însoţită de o făgăduinţă: 3Ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mult pe pământ. 4Iar voi, părinţilor, să nu-i provocaţi pe copiii voştri la mânie, ci creşteţi-i în disciplina şi învăţătura Domnului.
Stăpâni şi sclavi
5Sclavilor, ascultaţi de stăpânii voştri pământeşti#Lit.: „după trup”. cu teamă şi cutremur, în sinceritatea inimii voastre, ca de Hristos; 6nu-i slujiţi doar când sunteţi văzuţi, cu gândul de a plăcea oamenilor, ci ca nişte robi ai lui Hristos, făcând din inimă voia lui Dumnezeu. 7Slujiţi de bunăvoie, ca Domnului, şi nu ca oamenilor, 8ştiind că Domnul va răsplăti fiecăruia – sclav sau liber – pentru orice lucru bun pe care l-a făcut. 9Iar voi, stăpânilor, faceţi la fel faţă de ei, lăsând deoparte ameninţarea, fiindcă ştiţi că Stăpânul lor şi al vostru este în cer şi El nu este părtinitor.
Lupta împotriva răului
10În rest, fiţi tari în Domnul şi în puterea tăriei Lui. 11Îmbrăcaţi-vă cu armura lui Dumnezeu, ca să puteţi rezista uneltirilor Diavolului. 12Fiindcă lupta noastră nu este împotriva sângelui şi a trupului, ci împotriva stăpânirilor duhurilor, a autorităţilor îngereşti, a puternicilor acestei lumi a întunericului, a duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. 13De aceea, luaţi armura lui Dumnezeu, ca să puteţi rezista în ziua cea rea şi, după ce veţi fi învins tot, să rămâneţi în picioare. 14Prin urmare, staţi pregătiţi, cu mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa dreptăţii 15şi încălţaţi, gata pentru vestirea evangheliei păcii. 16Luaţi întotdeauna cu voi scutul credinţei, ca să puteţi stinge toate săgeţile aprinse ale celui Rău. 17Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu. 18În toate rugăciunile şi cererile voastre, rugaţi-vă în Duhul, mereu. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa, rugându-vă pentru toţi sfinţii. 19Rugaţi-vă şi pentru mine, ca atunci când vorbesc, să mi se dea cuvânt, să fac cunoscută cu îndrăzneală taina evangheliei, 20al cărei sol în lanţuri sunt eu. Rugaţi-vă să vestesc evanghelia cu îndrăzneală, aşa cum trebuie.
Salutări finale
21Iar ca să ştiţi şi voi despre mine, ce mai fac, Tihic, fratele iubit şi slujitor credincios în Domnul, vă va spune totul. 22Pentru aceasta l-am trimis la voi, ca să ştiţi despre noi şi să vă mângâie inima.
23Pace tuturor fraţilor şi iubire cu credinţă, de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul Iisus Hristos. 24Harul să fie cu toţi cei ce Îl iubesc pe Domnul nostru Iisus Hristos cu o dragoste nepieritoare.

Selectat acum:

Efeseni 6: BINT09

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te