2 Corinteni 2
2
1M-am hotărât să nu mai vin la voi cu întristare, 2fiindcă dacă eu vă întristez, atunci cine să mă înveselească dacă nu cei pe care i-am întristat? 3Şi v-am scris aceasta ca, atunci când vin, să nu mă întristeze cei care trebuiau să mă bucure, încredinţat fiind, în ceea ce vă priveşte pe voi toţi, că bucuria mea este şi a voastră, a tuturor. 4V-am scris fiind foarte mâhnit şi îngrijorat, cu multe lacrimi, nu ca să fiţi întristaţi, ci ca să cunoaşteţi dragostea nespus de mare pe care o am pentru voi.
Iertarea celui păcătos
5Dacă cineva a adus întristare, nu m-a întristat doar pe mine, ci, măcar în parte, pe voi toţi, ca să nu spun mai mult. 6Este de ajuns pentru el pedeapsa dată de majoritatea adunării, 7aşa încât este mai bine să-l iertaţi şi să-l încurajaţi, ca să nu fie doborât de prea multă tristeţe. 8Vă îndemn deci să vă arătaţi mai mult iubirea faţă de el. 9De aceea v-am scris, ca să aflu din această încercare dacă sunteţi ascultători în toate. 10Pe cel pe care-l iertaţi voi îl iert şi eu. Iar ceea ce am iertat, dacă am iertat ceva, am făcut-o pentru voi în faţa lui Hristos, 11ca să nu fim înşelaţi de Satana, ale cărui gânduri le cunoaştem.
Misiunea în Macedonia
12Când am ajuns la Troas şi Domnul mi-a deschis o uşă pentru evanghelia lui Hristos, 13nu am avut pace în duhul meu, fiindcă nu l-am găsit pe fratele meu Tit şi, luându-mi rămas bun de la ei, am plecat spre Macedonia.
14Mulţumire să-I fie adusă lui Dumnezeu, care ne duce la biruinţă în Hristos, şi care, prin noi, răspândeşte pretutindeni mireasma cunoaşterii Sale. 15Fiindcă înaintea lui Dumnezeu noi suntem mireasma lui Hristos, şi între cei care se mântuiesc, şi între cei care pier. 16Pentru unii suntem mireasma ce duce de la moarte spre moarte, iar pentru alţii mireasma ce duce de la viaţă spre viaţă. Şi cine este vrednic pentru acestea? 17Căci noi nu suntem ca cei mulţi care fac negoţ#Sau: „strică”; ori: „diluează cuvântul”; ori: „îndoiesc cu apă cuvântul”. cu cuvântul lui Dumnezeu, ci vorbim cu sinceritate din partea lui Dumnezeu şi înaintea lui Dumnezeu în Hristos.
Selectat acum:
2 Corinteni 2: BINT09
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Noul Testament Interconfesional © Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2010.
Interconfessional New Testament © Interconfessional Bible Society in Romania, 2010.