1 Corinteni 8
8
Despre carnea oferită idolilor
1Despre cele jertfite idolilor, ştim că „toţi avem cunoaştere”. Cunoaşterea duce însă la mândrie, în timp ce iubirea zideşte. 2Dacă i se pare cuiva că ştie ceva, încă nu a cunoscut aşa cum trebuie să cunoască. 3Iar dacă Îl iubeşte cineva pe Dumnezeu, acesta este cunoscut de El. 4Despre mâncărurile jertfite idolilor, ştim că idolul nu este nimic pe lumea aceasta şi că nu există nici un alt Dumnezeu, în afară de Unul. 5Şi, chiar dacă unii sunt numiţi „dumnezei”, fie în cer, fie pe pământ, după cum şi sunt mulţi „dumnezei” şi mulţi „domni”, 6pentru noi unul este Dumnezeu, Tatăl, de la care sunt toate şi întru El suntem şi noi, şi unul este Domn, Iisus Hristos, prin care sunt toate şi noi prin El.
7Dar cunoaşterea aceasta nu este în toţi. Pentru că unii, din obişnuinţa lor de până acum cu idolul, mănâncă din cele jertfite idolilor şi conştiinţa lor, fiind slabă, se întinează. 8Dar nu mâncarea ne va înfăţişa pe noi înaintea lui Dumnezeu. Pentru că dacă nu mâncăm, nu pierdem nimic, după cum nici dacă mâncăm, nu câştigăm ceva. 9Aveţi grijă însă ca această libertate a voastră să nu ajungă o poticnire pentru cei slabi. 10Căci dacă cineva te vede pe tine, care ai cunoaşterea, aşezat la masă în templul idolilor, oare conştiinţa lui, cea slabă, nu îl va îndemna să mănânce şi el din cele jertfite idolilor? 11Astfel, din pricina cunoaşterii tale, fratele tău cel slab pentru care a murit Hristos, va pieri! 12Şi aşa, păcătuind împotriva fraţilor şi lovindu-le conştiinţa lor slabă, voi păcătuiţi împotriva lui Hristos. 13De aceea, dacă o mâncare îl face pe fratele meu să se poticnească, nu voi mânca în veac nici o carne, ca nu cumva fratele meu să se poticnească!
Selectat acum:
1 Corinteni 8: BINT09
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Noul Testament Interconfesional © Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2010.
Interconfessional New Testament © Interconfessional Bible Society in Romania, 2010.