YouVersion
Pictograma căutare

Romani 9

9
PLANUL LUI DUMNEZEU CU PRIVIRE LA MÂNTUIREA ISRAÈLULUI
Alegerea Israélului ca popor al lui Dumnezeu
1Spun adevărul în Cristos, nu mint. Martor îmi este conștiința în Duhul Sfânt. 2Mare îmi este întristarea și nesfârșit chinul în inima mea. 3Căci aș dori să fiu eu însumi anátema#9,3 Termen grec „anatema” ce traduce deseori cuvântul ebraic „Hērem”; înseamnă persoană sau lucru „închinat divinității”, interzis în uzul profan, folosit în cult sau distrus. În Vechiul Testament, se referea la interdicția de a-și însuși ceva ca pradă de război în urma unei victorii; totul trebuia distrus (Ios 7,1-13.15; 1Sam 15,10-35). În traducerile moderne se încearcă redarea noțiunii printr-o expresie ce cuprinde două elemente: „blestemat de Dumnezeu” sau „despărțit de Cristos” (TEV, RSV, BJ). de la Cristos pentru frații mei, rudele mele după trup. 4Aceștia sunt israelíți, ale lor sunt înfierea și gloria, alianțele#9,4 Câteva manuscrise vechi au singularul. și Legea#9,4 Lit.: „totalitatea legilor, legislația”., cultul și promisiunile; 5ai lor sunt patriarhii și din ei [vine], după trup, Cristos, care este deasupra tuturor, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin.
6Totuși, nu [înseamnă] că astfel cuvântul lui Dumnezeu ar fi dat greș pentru că nu toți cei care [se trag] din Israél sunt Israélul 7și nici că toți descendenții lui Abrahám sunt fiii lui, ci în Isáac va fi#9,7 Lit.: „se va chema”.descendența ta. 8Asta înseamnă că nu fiii trupului sunt fiii lui Dumnezeu, ci fiii promisiunii vor fi considerați ca descendență. 9De fapt, cuvântul promisiunii este acesta: „Voi veni cam pe timpul acesta și Sára va avea un fiu”. 10Dar nu numai ei, ci și Rebécăi, având [gemeni] de la un singur om, Isáac, părintele nostru, 11mai înainte ca ei să se fi născut și să fi săvârșit ceva bun sau rău, ca să rămână hotărârea#9,11 Lit.: „ceea ce stabilise”. alegerii lui Dumnezeu 12nu pentru fapte, ci din voința celui care cheamă, i s-a spus ei: „cel mai mare va sluji celui mai mic”, 13așa cum este scris:
„Pe Iacób l-am iubit,
dar pe Esáu l-am urât#9,13 Expresie semită pentru a arăta preferința față de Iacòb, și nu față de Esàu (cf. Gen 29,31; Mal 1,2-3 și Lc 14,26 – luminat de Mt 10,37). Nu este vorba despre o judecată cu privire la valoarea celor doi fii ai lui Isaac, ci de locul și rolul descendenței fiecăruia dintre ei în istoria mântuirii.”.
14Așadar, ce vom spune? Nu cumva este nedreptate la Dumnezeu? Nicidecum! 15De fapt, el îi spune lui Moise:
„Voi avea milă de cel de care voi avea milă și mă voi îndura de cel de care mă voi îndura”.
16Așadar, acum [nu depinde] nici de cel care vrea, nici de cel care aleargă, ci de Dumnezeu cel îndurător#9,16 La fel ca în Rom 9,18, este vorba despre alegere și nu despre sfințire sau despre mântuirea finală. Paul vrea să afirme că eforturile umane sunt neputincioase pentru a deschide calea spre justificare. El știe că omul justificat prin har de Dumnezeu nu va putea să scape de luptă și de efort (Rom 6,13-19; 12,11; 1Cor 9,24-27; Fil 3,12-14)., 17căci Scriptura îi spune Faraónului: „Tocmai pentru aceasta te-am înălțat, ca să arăt în tine puterea mea și ca numele meu să fie vestit pe tot pământul”. 18Așadar, el are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea.
Dumnezeu se îndură de cine vrea el
19Tu, însă, îmi vei spune: atunci de ce mai dojenește? Căci cine poate sta împotriva voinței lui? 20Dar cine ești tu, omule, ca să faci obiecții lui Dumnezeu? Nu cumva va spune un lucru către cel care l-a făcut: „De ce m-ai făcut astfel?”. 21Sau nu are olarul putere asupra lutului, ca să facă din aceeași pastă sau un vas de cinste, sau un vas pentru cele necuviincioase? 22Și ce dacă Dumnezeu, voind să-și arate mânia și să-și facă cunoscută puterea, a suportat cu atâta răbdare vasele mâniei#9,22 Dumnezeu îl suportă pe păcătos nu pentru că nu ar avea motiv să-l pedepsească, ci pentru că vrea să-și arate îndelunga răbdare. Omul păcătos nu este imediat aruncat în abisul pierzării, ci i se oferă ocazia convertirii până în ultima clipă. destinate nimicirii 23și și-a făcut cunoscută bogăția gloriei sale față de vasele milostivirii pe care le-a pregătit dinainte pentru glorie? 24Astfel ne-a chemat și pe noi, nu numai dintre iudei, ci și dintre păgâni, 25așa cum spune și în Oséa:
„Voi chema «Poporul meu»
pe cel ce nu era poporul meu
și «Iubita mea»
pe cea care nu era iubită,
26iar în locul în care li s-a spus
«voi nu sunteți poporul meu»,
acolo vor fi chemați
fii ai Dumnezeului celui viu”.
27Și Isaía strigă despre Israél: „Chiar dacă ar fi numărul fiilor lui Israél ca nisipul mării, numai un rest va fi mântuit, 28căci Domnul își va împlini#9,28 Lit.: „face”.pe deplin și grabnic cuvântul său pe pământ”, 29și după cum spusese Isaía mai înainte:
„Dacă Domnul Sabaót#9,29 Expresia „Domnul, Dumnezeul Sabaòt” este din ebraică și are următoarele semnificații: 1) „Domnul Dumnezeul oștirilor lui Israèl” este o aclamație a celor care purtau arca în timpul luptei (1Sam 4,4; 2Rg 19,5; Is 37,16); 2) „Domnul Dumnezeul oștirilor cerești”, înțelegându-se îngerii ( 2Cr 18,18); 3) „Domnul Dumnezeul oștirilor cerești”, referindu-se la stele și la toată creația lui Dumnezeu (Jud 5,20)
nu ne-ar fi lăsat o descendență,
am fi devenit ca Sodóma,
ne-am fi asemănat cu Gomóra”.
30Deci ce vom spune? Păgânii, care nu urmăreau justificarea, au primit o justificare, și încă justificare prin credință, 31pe când Israél, care căuta Legea pentru justificare, nu a găsit Legea. 32De ce? Pentru că nu o [urmărea] prin credință, ci ca și cum [ar veni] din fapte. Ei s-au împiedicat de piatra de poticnire, 33după cum este scris:
„Iată, eu pun în Sión o piatră
de poticnire și o stâncă pentru cădere#9,33 Lit.: „piatră de scandal”.,
dar cel care crede în el nu se va rușina”. #Ex 32,32 #1Cor 16,22 #Gen 12,2-3 #Ex 4,22; 19,5-6 #Dt 7,6 #Os 11,1 #Fap 13,17 #Rom 3,2 #Ef 2,12 #1,3 #Gal 4,4 #Mt 1,2-16 #Gen 21,12 #Lc 3,23-34 #1,25 #1In 5,20 #Tit 2,13 #In 1,1 #Gen 18,10.14 #Num 23,19 #Is 55,10-11 #Evr 4,12 #Gal 3,7.29; 4,21-31 #Mt 3,9 #In 8,31-44 #Gen 25,23 #11,5-7 #1Tes 1,4 #2Pt 1,10 #Mal 1,2-3 #Dt 32,4 #Ps 36,7; 89,15; 130,75 #Ex 33,19 #11,31; 15,9 #Ef 2,4 #Tit 3,5 #Ex 9,16 #Ex 4,21; 9,12 #Înț 12,12 #Iob 11,7; 38,2 #Is 29,16; 45,9; 6,7 #Ier 18,6 #Înț 15,7 #Rom 2,4; 3,25-26 #8,29-30 #Ef 1,3-12; 2,1-7 #Fil 4,19 #1Pt 2,10 #Os 2,25 #Os 2,1 #Am 3,12 #11,5 #Is 10,22-23 #Is 1,9 #Rom 10,2-9; 11,7 #Lc 18,9-14 #Is 8,14 #1Pt 2,6 #Lc 2,3-4 #Mt 21,42 #Is 28,16

Selectat acum:

Romani 9: VBRC2020

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate