Eu consider că suferințele timpului prezent nu se pot compara cu gloria viitoare care ni se va revela. Într-adevăr, creația așteaptă cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu. Căci creația a fost supusă zădărniciei nu de bunăvoie, ci din cauza aceluia care a supus-o cu speranța că și ea, creația, va fi eliberată de sclavia stricăciunii, spre libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu. De fapt, noi știm că toată creația suspină și suferă durerile unei nașteri până în timpul de acum, dar nu numai ea, ci și noi, cei care avem ca prim dar [al lui Dumnezeu] Duhul, și noi suspinăm în noi înșine, așteptând înfierea și răscumpărarea trupului nostru; căci în speranță am fost mântuiți. Dar speranța care se vede nu este speranță, deoarece cum ar putea spera cineva ceea ce vede? Însă dacă sperăm ceea ce nu vedem, atunci așteptăm cu răbdare. De asemenea, și Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre, pentru că nu știm ce să cerem în rugăciune așa cum se cuvine, dar Duhul însuși intervine pentru noi cu suspine negrăite. Însă cel care cercetează inimile știe care este dorința Duhului; adică intervine în favoarea sfinților după voința lui Dumnezeu. De fapt, știm că toate conlucrează spre binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică al celor care sunt chemați după planul lui.
Citește Romani 8
Partajează
Compară toate versiunile: Romani 8:18-28
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri