Acum deci nu este nicio condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus, căci legea Duhului vieții în Cristos Isus te-a eliberat de legea păcatului și a morții. De fapt, ceea ce Legea nu putea, întrucât era slabă din cauza trupului, [a fost posibil la Dumnezeu]: Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său într-un trup asemănător cu cel al păcatului, iar cât privește păcatul, a condamnat păcatul în trup, pentru ca dreptatea Legii să se împlinească în noi, cei care umblăm nu după trup, ci după Duh. Într-adevăr, cei care sunt după trup caută cele ale trupului, pe când cei care sunt după Duh, cele ale Duhului. De fapt, dorința trupului este moarte, pe când dorința duhului este viață și pace. De aceea dorința trupului este dușmănie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate. Dar cei care sunt în trup nu pot să-i placă lui Dumnezeu. Însă voi nu sunteți în trup, ci în Duh, din moment ce Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Cristos, acesta nu este al lui. Dar dacă Cristos este în voi, deși trupul este muritor din cauza păcatului, Duhul este viață datorită dreptății.
Citește Romani 8
Partajează
Compară toate versiunile: Romani 8:1-10
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri