Romani 3
3
Privilegiile iudeilor nu sunt un avantaj
1Așadar, care este privilegiul iudeului sau care este utilitatea circumcíziei? 2Este mare în toate privințele. Mai întâi pentru că lor le-au fost încredințate cuvintele lui Dumnezeu. 3Și ce dacă unii au fost infideli? Oare infidelitatea unora anulează fidelitatea lui Dumnezeu? 4Nicidecum! Dumnezeu este vrednic de crezare#3,4 Sau „adevărat”., pe când orice om este mincinos, după cum este scris:
„Ca să fii găsit drept în cuvintele tale și să ieși învingător atunci când ești judecat”.
5Dar dacă nedreptatea noastră arată dreptatea lui Dumnezeu, ce să zicem? Oare este nedrept Dumnezeu când își arată mânia?#3,5 Termenul grec „orghé” descrie pornirea agresivă a unui om împotriva altcuiva. Această atitudine este considerată negativă din cele mai vechi timpuri, atât de lumea păgână (este binecunoscută poziția filozofilor stoici greci), cât și de Vechiul Testament (Prov 15,18; 16,32). Atribuită lui Dumnezeu, mânia este un antropomorfism motivat de faptul că Dumnezeu urăște păcatul și el singur poate să răsplătească binele. Sfântul Paul insistă asupra temei mâniei divine, în special în scrisoarea de față și în 1Tesaloníceni. Mânia divină, în teologia sfântului Paul, declară condamnarea păcatului, iar timpul mâniei înseamnă judecata escatologică începută deja prin Cristos. De fapt, este vorba aici de misterul dreptății divine care devine mântuire pentru cei care cred în Cristos, iar pentru cei care nu cred, devine condamnare. Vorbesc ca om. 6Nicidecum! Atunci, cum va judeca Dumnezeu lumea? 7Dar dacă prin minciuna mea [se arată] cu prisosință adevărul lui Dumnezeu spre gloria lui, atunci de ce mai sunt judecat ca păcătos? 8Atunci să facem oare cele rele ca să rezulte cele bune, așa cum ne bârfesc unii și ne acuză că noi am fi spus? Condamnarea lor este dreaptă.
Nimeni nu-i drept
9Și atunci? Avem noi vreun privilegiu? Nicidecum! Căci după cum am arătat mai înainte, și iudeii, și grecii sunt sub păcat, 10după cum este scris:
„Nu este drept nici măcar unul.
11Nu este nimeni înțelept,
nu este nimeni
care să-l caute pe Dumnezeu.
12Toți au rătăcit, împreună s-au pervertit.
Nu este nimeni care să facă binele,
nu este#3,12 În unele manuscrise lipsește: „nu este”. nici măcar unul.
13Gâtlejul lor este un mormânt deschis,
cu limbile lor înșală,
venin de viperă [iese] de pe buzele lor.
14Gura lor e plină de blestem
și amărăciune.
15Sunt sprinteni de picioare
la vărsare de sânge.
16Ruină și nenorocire e pe drumurile lor
17și calea păcii nu o cunosc.
18Înaintea ochilor lor
nu există frică de Dumnezeu”#3,18 Sfântul Paul citează Ps 36,2b după forma greacă a LXX. De fapt, textul ebraic are: „Cel rău clocește nelegiuirea în inima sa și frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lui”. Unii comentatori, ținând cont numai de partea a doua a versetului în ebraică, aplică pronumele posesiv „lui” la ochii lui Dumnezeu. Dar această interpretare este greșită, neținând cont de context; de fapt, atât în textul ebraic, cât și în cel grec: „nu există frică de Dumnezeu înaintea ochilor celui (celor) păcătos”..
19Dar noi știm că ceea ce spune Legea o spune celor ce sunt sub#3,19 Lit.: „în”. Lege, pentru ca orice gură să fie închisă și toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu, 20așa încât, prin faptele Legii, nu va fi justificat niciun om#3,20 Lit.: „carne, trup”. înaintea lui, căci prin Lege [vine] numai cunoașterea păcatului.
Justificarea prin credință
21Acum însă, dreptatea#3,21 Nu este ușor a se găsi în limba română o corespondență terminologică pentru expresiile folosite de sfântul Paul. Termenul „îndreptățire” pare să accentueze doar sensul juridic. În schimb, termenul „justificare” este deja consacrat în teologia catolică încă de la controversa cu Luther și a devenit un termen tehnic pentru descrierea acestui aspect al mântuirii. În traducerea de față, se va folosi cu predilecție termenul justificare, dar, ținând cont de limbajul teologic local, se va utiliza și termenul îndreptățire. „Justificarea” este o temă fundamentală a teologiei sfântului Paul, dezbătută în cadrul controversei cu iudaizanții (Gal 2,11-21). Aceștia consideră situația lor de circumciși și de posesori ai Legii drept o „justificare” pentru mântuire. Sfântul Paul le demonstrează că nici circumcizia și nici Legea nu-i poate justifica, întrucât nimeni nu poate respecta întru totul exigențele Legii (Rom 2,13; 3,21; 4,6). Pornind de la această stare generală de păcat (în care sunt și evreii, și păgânii Rom 1 – 3), Apostolul arată că singura justificare o poate da numai Dumnezeu prin Cristos. Această „dikaiosýne Theoù” = „justificarea lui Dumnezeu”: Rom 3,21) este înțeleasă ca o unitate de judecată și har prin care Dumnezeu, printr-un act de iertare datorită jertfei lui Cristos (Rom 3,25-26; 5,9-10; 2Cor 5,18; Gal 3,13), îl face pe om „conform chipului Fiului său” (Rom 8,29). Fiind un dar gratuit al lui Dumnezeu, justificarea trebuie acceptată prin credință (o acceptare totală a evangheliei și persoanei lui Cristos) și prin Botez, care-l înalță pe om la condiția de fiu și-l angajează la o viață nouă însuflețită de Duhul Sfânt (Rom 8,10), ce se va dezvolta până la împlinirea definitivă escatologică ( Rom 8,11.30). În acest caz este imposibilă interpretarea protestantă care consideră că justificarea prin credință („sola fide”) exclude importanța faptelor bune. lui Dumnezeu s-a revelat în afara Legii, fiind mărturisită de Lege și de Profeți, 22acea dreptate a lui Dumnezeu care [vine] prin credința în Isus Cristos pentru toți aceia care cred, căci nu este deosebire. 23De fapt, toți au păcătuit și sunt lipsiți de gloria lui Dumnezeu, 24dar sunt justificați#3,24 În urma păcatului lui Adàm, toți oamenii sunt în starea de păcat. Oricât s-ar strădui, omul nu se poate justifica înaintea lui Dumnezeu. Mântuirea nu depinde de apartenența la poporul ales (în circumcizie și în faptul de a fi primit Legea și a asculta de ea), ci constă într-o decizie suverană și plină de bunăvoință din partea lui Dumnezeu prin care el își arată fidelitatea față de promisiunile sale (Rom 4,9 șu). Astfel omul – fie iudeu, fie păgân – primește darul mântuirii numai prin credința în Isus Cristos (Rom 3,21-31; Gal 2,16-21; 3,6-29). în mod gratuit prin harul lui, prin răscumpărarea în Cristos Isus. 25Pe acesta Dumnezeu l-a pus#3,25 Termenul indică expunerea lui Cristos pe cruce, în văzul tuturor. ca jertfă de ispășire#3,25 Lit.: „hylastèrion”. Cristos răstignit, revelat în public, săvârșește o acțiune care-i aduce aminte lui Paul de capacul ispășirii din Vechiul Testament și de ritualul Zilei Ispășirii (cf. Lev 16). Termenul se referea la capacul de deasupra arcei, unde, în Ziua Ispășirii, era vărsat sângele unui țap. Ideea generală este aceasta: în locul de întâlnirea dintre om și Dumnezeu, prin jertfa sângelui, sunt ispășite și distruse vinovățiile poporului. Sfântul Paul aplică în mod îndrăzneț această concepție la Cristos cel răstignit: în el are loc întâlnirea dintre Dumnezeu și poporul Noii Alianțe. Păcatele oamenilor care aderă la Cristos „prin credință” sunt distruse; acest lucru se întâmplă „prin sângele lui Cristos”. Sângele, în mentalitatea biblică, este sinonimul vieții. Această nuanță a rămas întotdeauna în expresiile care se referă la sânge. „Sângele lui Cristos” implică, așadar, conceptul de „viața lui Cristos”. Luând asupra lui păcatele oamenilor, până la a se identifica cu ele (cf. 1Cor 5,21), Cristos le distruge vărsându-și „sângele” (aici, „viața”) ca sacrificiu. pentru ca, prin credința în sângele său, să-și arate dreptatea trecând cu vederea păcatele din trecut 26în timpul îngăduinței lui Dumnezeu, ca să arate dreptatea lui în timpul de acum, așa încât să fie drept și să-l justifice pe cel care crede în Isus#3,26 Multe manuscrise adaugă „Cristos” sau „Domnul nostru Isus Cristos”, altele omit: „în Isus”..
27Unde este, așadar, [motivul] de laudă? Este exclus! Prin care Lege? A faptelor? Nicidecum, ci prin Legea credinței. 28Căci noi credem că omul este justificat prin credință, fără faptele Legii. 29Sau este Dumnezeu numai al iudeilor? Nu și al păgânilor? Ba da, și al păgânilor, 30pentru că unul este Dumnezeul care justifică pe cel circumcis din credință și pe cel necircumcis prin credință. 31Desființăm deci Legea prin credință? Nicidecum! Dimpotrivă, întărim Legea. #9,4-5 #Dt 4,6-8; 32,7-11 #Ps 147,19-20 #Ps 103,7 #In 4,22 #9,6; 11,29 #Ps 89,31-38; 100,5; 119,89-90; Ps 51,6 #Os 1–3 #1In 1,9 #Ap 19,11 #Ps 116,11 #In 3,33 #6,19 #Gal 3,15 #Rom 1,17-18 #6,1.15 #1,18–2,24; 11,32 #Gal 3,22 #Qoh 7,20 #1In 1,8-10 #Ps 14,1-3; 53,2-4 #Ps 5,10; 140,4 #Ps 10,7 #Prov 6,18 #Lc 1,79 #Is 59,7-8 #Ps 36,1 #2,12; 3,9 #Gen 6,11-12 #Gal 2,16; 4,15; 7,7 #1,16-17 #1In 4,9-10 #5,1 #2Cor 5,19 #Ef 2,4-10 #Lev 16,12-16 #Evr 9,1-5.15 #1In 2,2; 4,10 #Ef 1,7 #Fap 17,30 #2,17; 4,2-3; 5,2; 11,18 #1Cor 1,29-31 #Ef 2,9 #Gal 6,13-14 #10,12 #4,11 #8,3-4 #Mt 5,17-19
Selectat acum:
Romani 3: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași
