Apocalipsul 6
6
Mielul desface sigiliile
1Și am văzut când Mielul a desfăcut primul dintre cele șapte sigilii și am auzit-o pe una dintre cele patru ființe spunând cu o voce ca de tunet: „Vino!”. 2Și am văzut și, iată, un cal alb#6,2 Nu există o unanimitate în interpretarea primului călăreț. Exegeții mai vechi văd în „calul alb” și în „arc” elemente ce ar indica armata persană. Primul călăreț ar fi, în cazul acesta, o emblemă a războiului dezlănțuit din orgoliu, din dorința de succes și dominare, înscriindu-se într-o serie de 4 călăreți distrugători. Printre exegeții contemporani, își face loc ideea că primul cavaler ar fi Cristos, care, cu forța mesianică – simbolizată de calul alb și cu cuvântul său (arcul) – e încoronat ca învingător al forțelor negative., iar cel care ședea pe el avea un arc! I s-a dat o coroană și a pornit#6,2 Lit.: „a ieșit”. învingător ca să învingă.
3Când a desfăcut cel de-al doilea sigiliu, am auzit-o pe cea de-a doua ființă spunând: „Vino!”. 4Atunci a ieșit un alt cal [roșu] ca focul#6,4 Al doilea călăreț, prin simbolismul cromatic și teriomorf, este descris ca un provocator de lupte civile, fratricide, revoluționare, care duc la devastare (focul), măcel (roșul), decimarea populației civile neînarmate (înjunghiere), dictatură bazată pe crimă și teroare (sabie). El îi reprezintă pe cei care dezlănțuie războiul civil, fratricid, în numele unei ideologii în opoziție cu evanghelia., iar celui care ședea pe el i s-a dat [puterea] să ia pacea de pe pământ, așa încât [oamenii] să se înjunghie unii pe alții, și i s-a dat o sabie mare.
5Când a desfăcut cel de-al treilea sigiliu, am auzit-o pe cea de-a treia ființă, spunând: „Vino!”. Și am văzut și, iată#6,5 În loc de „și iată”, unele manuscrise au „și a ieșit”., un cal negru#6,5 În textele Apocalipsului, calul apare întotdeauna ca o forță care, în dependență față de transcendența divină, invadează zona oamenilor, specificându-se ulterior caracterul cristologic sau demoniac. Culoarea neagră anticipă negativitatea care se va realiza în cadrul nedreptății sociale înfăptuite de călăreț., iar cel care ședea pe el avea în mâna lui o balanță#6,5 Termenul grec „zýgos” se referă direct la axa balanței care indică proporția dintre marfă și greutate. Folosit în sens figurat, devine simbolul dreptății sau al nedreptății, în funcție de modul cum e utilizat. Călărețul dispune în mod arbitrar de folosirea balanței (o are în mâna sa). Stabilirea prețului pentru grâu și orz se face în mod disproporționat (o măsură de grâu era strictul necesar pentru hrana unei persoane pe o zi; dinàrul era răsplata pentru munca de o zi), obligându-i pe cei săraci la eforturi inumane pentru supraviețuire. Faptul că uleiul și vinul, considerate bunuri de lux, au un preț invariabil, îi favorizează pe cei bogați, adâncind diferența socială. Întrucât cel care dispune de balanță e călărețul, nedreptatea socială e opera umană, dar sub controlul transcendenței divine (glasul care anunță prețul vine din mijloc).! 6În mijlocul celor patru ființe am auzit un glas care zicea: „O măsură#6,6 Termenul „hoinix” indică o unitate de măsură pentru cantitate de 1,1 l. În sec. I d.C., după mărturii istorice, prețul mediu al cerealelor era: un dinàr = 12 măsuri de grâu; un dinàr = 35 de măsuri de orz. Săracii consumau, în general, pâine din orz. de grâu pentru un dinár, trei măsuri de orz pentru un dinár, dar de untdelemn și de vin să nu te atingi#6,6 Lit.: „dar untdelemnului să nu dăunezi!”.!”.
7Când a desfăcut cel de-al patrulea sigiliu, am auzit glasul celei de-a patra ființe spunând: „Vino!”. 8Și am văzut#6,8 În loc de „și am văzut”, unele manuscrise au: „și am ieșit”. și, iată, un cal verde#6,8 Bazându-se pe numele călărețului („Moartea”), mulți traduc adjectivul „hlòros” cu: „galben-vânăt”. Dar autorul Apocalipsului prezintă aceste elemente în mod succesiv, și nu suprapus. Termenul mai apare cu sensul „clar de verde” (Ap 8,7; 9,4) atribuit ierbii și vegetației, care, oricât ar fi de luxuriantă, durează puțin (Is 40,6-8). Culoarea verde a calului ar indica exuberanța vieții pământești, pe care autorul nu o disprețuiește, dar care nu durează. Totuși, trebuie admis și sensul „verde-pământiu”, cu referință la moarte.! Iar cel care ședea deasupra lui se numea „Moarte” și infernul#6,8 În mitologia greacă, Hàdes este unul dintre fiii lui Crònos, stăpânul infernului (locuința morților). Ținând cont de faptul că autorul Apocalipsului are o aversiune evidentă față de elementele mitologice păgâne, este posibil să fi folosit termenul în sens literal („invizibil”). Tocmai aspectul de „invizibil” al celor dispăruți de pe scena istoriei dă morții caracterul dramatic. venea pe urmele lui. Li s-a dat putere peste o pătrime din pământ#6,8 Puterea dată morții de a-i elimina pe oameni de pe fața pământului nu este totală, ea nu scapă planului lui Dumnezeu asupra istoriei. Expresia „o pătrime din pământ” indică o totalitate fragmentară și nu se aplică în sens geografic sau fizic: nu toți mor deodată, ci doar un număr limitat de oameni., ca să ucidă cu sabia, cu foametea și cu moartea și prin fiarele pământului.
9Când a desfăcut cel de-al cincilea sigiliu, am văzut sub altar#6,9 Martirii, „cei înjunghiați”, îngropați sub altar, nu sunt niște cadavre inerte, ci au o vitalitate („suflete”) aflată la nivelul transcendenței divine. Dacă altarul în sine exprimă o oarecare presiune făcută asupra lui Dumnezeu, în special în cadrul oferirii sacrificiilor, martirii, prin faptul că se află „sub altar”, ca și cum l-ar susține, fac această presiune nu atât printr-un act sacrificial (ar trebui să fie „pe altar”), cât mai ales prin forța rugăciunii lor („strigă cu glas puternic”). sufletele celor care au fost înjunghiați pentru cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia pe care o dăduseră#6,9 Lit.: „aveau”., 10și au strigat cu glas puternic: „Până când, Stăpâne, tu care ești sfânt și vrednic de crezare, nu vei face dreptate și nu vei răzbuna sângele nostru asupra locuitorilor pământului?”. 11Și i s-a dat fiecăruia dintre ei o haină albă#6,11 În Apocalips, ca și în alte cărți ale Bibliei, haina nu este stofa materială, ci o calificare a persoanei, vizibilă pentru ceilalți. Combinația dintre simbolul antropologic („haina”) și cel cromatic („alb”) exprimă un nivel transcendent, „supranatural”, ca o participare la învierea lui Cristos. și li s-a spus să se odihnească încă pentru puțin timp, până când se va completa numărul celor care sunt slujitori împreună cu ei și al fraților lor care vor fi uciși ca și ei.
12Când a desfăcut cel de-al șaselea sigiliu, am văzut: s-a făcut un mare cutremur#6,12 În Vechiul Testament, cutremurul este o intervenție activă și tulburătoare a lui Dumnezeu. Autorul Apocalipsului adaugă o nouă semnificație: constatând că omul, sub influența diavolului, are tendința de a-și construi un cadru de viață închis transcendenței (Ap 13; 18), considerat sigur și etern, el înțelege că o astfel de lume este sortită prăbușirii și dispariției. Prezența lui Dumnezeu în istorie face ca orice sistem care vrea să se izoleze de el să devină efemer. Cutremurul în Apocalips exprimă așadar prăbușirea sistemului de viață pământesc închis transcendenței. și soarele s-a făcut negru ca un sac din păr#6,12 Valoarea simbolică a „soarelui” a fost întotdeauna aceea de izvor de viață prin lumină și căldură. Dar soarele este în mâna lui Dumnezeu, și nu a oamenilor. Construind un cadru social de viață rupt de Dumnezeu, oamenii ajung la un sistem rupt de viață, ce se desfășoară sub semnul doliului (haina de sac din părul negru de la coama calului)., iar luna#6,12 „Luna” a fost din cele mai vechi timpuri o măsură a timpului (calendarele lunare). Reușind să măsoare timpul, omul se crede stăpânul lui. Dar timpul va dispărea odată cu venirea escatologică a lui Cristos, când transcendența divină va fi aplicată direct oamenilor. Alterarea lunii duce la imposibilitatea de control asupra timpului, iar luna – sânge, în loc să favorizeze viața, devine purtătoare de moarte. întreagă a devenit ca sângele. 13Stelele#6,13 „Stelele”, prin poziția lor pe firmamentul cerului, sunt considerate ca aparținând zonei divinității, a transcendenței. Căderea lor și intrarea violentă în zona terestră înseamnă o degradare a transcendenței lor. Rămânerea lor în zona terestră ca niște corpuri străine și exercitarea unei influențe de dezordine devine un simbol al acțiunii forțelor diabolice. cerului au căzut pe pământ așa cum un smochin își aruncă smochinele verzi când este scuturat de un vânt puternic. 14Cerul a fost îndepărtat așa cum se strânge sulul cărții#6,14 În cosmologia ebraică, „bolta cerească” este considerată solidă și transparentă, despărțind zona divină de cea umană. Prin înfășurarea firmamentului, se ajunge la un contact direct cu Dumnezeu; oamenii vor putea să vadă fața lui (v. 6). și a fost mișcat de la locul lui orice munte#6,14 „Muntele” este simbolul forței și siguranței pământești, loc de refugiu. În fața lui Dumnezeu care intervine direct asupra zonei oamenilor, orice organizare, proiect de forță, de siguranță (insula – ultimul refugiu înainte de abis) a omului își pierde tăria și devine un element mobil, ce nu mai poate funcționa ca bază sau fundament. și insulă. 15Regii pământului, cei mari și comandanții oștirilor, cei bogați și cei puternici, orice sclav și orice om liber s-au ascuns în peșteri și printre stâncile munților, 16spunând munților și stâncilor: „Cădeți peste noi și ascundeți-ne de fața celui care șade pe tron și de mânia Mielului, 17pentru că a venit ziua cea mare a mâniei lor#6,17 Unele manuscrise au: „lui”.! Și cine poate sta [în picioare]?”. #Ier 15,2-4 #Ez 5,17; 14,13-21 #Ez 4,16 #Ez 14,21 #20,4 #Dt 32,43 #Zah 1,12 #Lc 18,7 #14,13 #Is 13,10; 50,3 #Is 34,4 #Is 34,4 #Evr 1,12 #Ap 16,20; 20,11 #Is 2,10.19 #Os 10,8 #Lc 23,30 #Il 2,1.11; 3,4 #Rom 2,5
Selectat acum:
Apocalipsul 6: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași
