Să nu treacă valurile de apă peste mine, să nu mă înghită adâncul și gura prăpastiei să nu se închidă deasupra mea! Răspunde-mi, Doamne; căci îndurarea ta este mare și în milostivirea ta cea mare, întoarce-te spre mine! Nu-ți ascunde fața de la slujitorul tău, căci sunt în necaz: grăbește-te să-mi răspunzi! Apropie-te de sufletul meu și răscumpără-mă, eliberează-mă de dușmanii mei! Tu cunoști ocara, rușinea și umilirea mea, înaintea ta sunt toți asupritorii mei. Ocara îmi zdrobește inima și sunt copleșit de apăsare; aștept compătimire, dar în zadar, [aștept] mângâietori, și nu găsesc [niciunul]. Ei mi-au pus venin în mâncare și, când îmi era sete, mi-au dat să beau oțet. Să fie masa, înaintea lor, capcană și răsplata lor o cursă! Să li se întunece ochii, ca să nu vadă, și rărunchii lor vlăguiește-i pentru totdeauna! Revarsă peste ei indignarea ta și furia mâniei tale să-i ajungă! Să fie locuința lor devastată și să nu mai aibă cine locui în corturile lor! Căci ei îl urmăresc pe cel lovit de tine, iar pe cel rănit de tine îl chinuie și mai tare. Adaugă nelegiuire la nelegiuirea lor: să nu ajungă la îndreptățirea ta! Să fie șterși din cartea celor vii și să nu mai fie scriși împreună cu cei drepți! Eu sunt sărman și chinuit; Dumnezeu, mântuirea mea, m-a ridicat! Voi lăuda numele lui Dumnezeu prin cântări și îl voi preamări [aducându-i] mulțumire, și-i va fi plăcut Domnului mai mult decât un taur, decât un vițel care are coarne și copite. Să vadă cei umili și să se bucure! Căutați-l pe Dumnezeu și inimile voastre [se vor bucura de] viață! Căci Domnul îi ascultă pe cei săraci și nu-i uită pe prizonierii săi care sunt în închisoare. Să-l laude cerurile și pământul, mările și tot ce mișună în ele! Căci Dumnezeu mântuiește Siónul și va reclădi cetățile lui Iúda: și vor locui acolo și le vor moșteni.
Citește Psalmi 69
Partajează
Compară toate versiunile: Psalmi 69:16-36
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri