YouVersion
Pictograma căutare

Psalmii 69:16-36

Psalmii 69:16-36 BVA

Doamne, răspunde-mi; pentru că bunătatea Ta este atât de favorabilă (pentru mine)! Demonstrează-Ți marea Ta milă, întorcându-Ți fața spre mine! Nu Îți ascunde fața de sclavul Tău, pentru că sunt în (mari) dificultăți; ci răspunde-mi imediat! Apropie-Te de sufletul meu și salvează-mi-l! Din cauza celor care mă urăsc, scapă-mă! Tu cunoști defăimarea care îmi este făcută, cunoști rușinea mea, dezonoarea mea și pe toți dușmanii mei. Această defăimare mi-a afectat foarte rău inima: mi-a îmbolnăvit-o. Doresc foarte mult să beneficiez de compasiune; dar ea nu este. Mă consum așteptând să fiu încurajat; dar nu îi găsesc pe cei care ar trebui să facă acest lucru. Ci ei îmi pun venin în mâncare; iar pentru setea mea, îmi oferă să beau oțet. Să li se transforme masa într-o capcană; și bunăstarea să fie pentru ei un laț (în care să se prindă)! Să li se întunece ochii și să nu mai vadă! Fă să li se disloce mereu șoldurile! Varsă-Ți supărarea peste ei; și să îi ajungă marea Ta mânie declanșată împotriva lor! Locuința lor să le fie devastată; și nimeni să nu mai locuiască în corturile lor! Toate aceste lucruri să li se întâmple, pentru că ei urmăresc pe cel lovit de Tine și povestesc suferința celor pe care i-ai rănit. Adaugă-le alte nedreptăți la nedreptățile lor; și fă-i să nu ajungă la dreptatea Ta! Șterge-i din cartea celor vii; și nu îi scrie împreună cu cei corecți! Dar eu sunt (acum) supărat și fără ajutor. Dumnezeule, îmi doresc ca salvarea Ta să mă pună la adăpost! Atunci voi lăuda prin cântec numele lui Dumnezeu; și îl voi glorifica prin mulțumiri. Acest lucru va fi mai agreat de Iahve decât un bou sau un vițel care are coarne și copite. Cei exploatați vor vedea (ce se întâmplă); și se vor bucura. Să trăiască inima voastră – a celor care căutați pe Dumnezeu; pentru că Iahve ascultă pe oamenii săraci și nu îi desconsideră pe aceia din poporul Lui care au fost luați captivi! Să-L laude cerul și pământul, mările și toate vietățile care se mișcă în ele; pentru că Dumnezeu va salva Sionul și va (re)construi orașele (locuite de urmașii) lui Iuda! Ei vor locui acolo și le vor moșteni. Urmașii sclavilor Săi le vor moșteni (în continuare); și cei care iubesc numele Lui, vor locui acolo.