Proverbe INTRODUCERE
INTRODUCERE
Titlul și autorul.
Cartea Proverbelor se află pe locul al treilea în ultima parte a canonului ebraic, numită „Kᵊtùbîm” (= „Scrieri”), după Psalmi și Iob. În ebraică, numele este simplu, „mᵊšālîm”. Cuvântul grec corespunzător („Paroimíai”) sau cel latin („Provèrbia”) se referă la o expresie literară scurtă, adesea ritmată, nu lipsită de umor și de ironie, prin care se transmite o învățătură din experiența vieții. Cuvântul ebraic „māšāl” corespunde numai în parte acestei semnificații grecești și latine. Sensul său este mai larg: este un poem cu semnificație misterioasă (cf. Ps 49,5), un oracol profetic (cf. Num 23,7.18), o satiră (cf. Is 14,4), un discurs parabolic (cf. Ez 17,2), o zicală populară, asemenea unei sentințe compusă în mod artistic (cf. 1Sam 10,12).
Așadar, înainte de aspectul formal al unui gen literar aparte, indică un conținut doctrinar, nu întotdeauna ușor de înțeles. În realitate, Cartea Proverbelor conține, în cea mai mare parte, maxime de felul acesta, dar și poeme (cf. Prov 1–9; 31,10-31), descrieri ale caracterelor diferite, cum ar fi leneșul (cf. 26,13-16), bețivul (23,29-35) etc. Mașàlul ebraic evocă ideea unei învățături, a unei direcții în viață, a unei reguli de conduită comunicată prin forme literare profetice, la care se adaugă ideea de comparație, de fabulă și de proverb.
Epoca la care aparțin culegerile poate fi determinată doar cu aproximație. În general, este propusă epoca monarhică pentru culegerile principale (cf. cap. 10,1–22,16; 25–29), care ar putea fi nucleul inițial al cărții. Celelalte părți ale cărții, în special cap. 1–9 și 31,1-31, sunt datate într-o epocă mai târzie, întrucât presupun influențe grecești.
Textul original a ajuns într-o formă destul de bine păstrată. Unele diferențe apar între textul tradiției ebraice și cel al traducerii grecești și latine. Ordinea colecțiilor nu este identică în cele două tradiții. Numărul proverbelor nu este egal în TM și în LXX. În textul grec sunt circa cincizeci de proverbe care lipsesc din cel ebraic și invers: în LXX lipsesc circa treizeci de proverbe care se găsesc în TM.
Teologia.
Se disting, înainte de toate, două tipuri de afirmații cu privire la creație: cele referitoare la creația lumii și cele referitoare la creația omenirii. Primele se întâlnesc numai în Prov 1–9, celelalte apar mai frecvent în restul culegerilor. Referitor la creația omenirii, iese în evidență preocuparea înțelepților de a întări argumentarea faptului că Dumnezeu, singurul creator, este fundamentul comportamentului etic și social.
În carte, se afirmă că Dumnezeu aude și, mai ales, că Dumnezeu vede conduita oamenilor, gândurile și planurile lor (cf. Prov 5,21; 15,3.11; 22,12; 24,17-18). Acest fapt subliniază că Dumnezeu este judecătorul adevărat al oamenilor. Dacă regele poate fi condiționat în deciziile sale, nu se întâmplă aceasta cu Domnul (cf. Prov 29,26), căruia îi aparțin instrumentele și unitățile de măsură (cf. Prov 16,11).
Cu privire la tema retribuției, există expresii în care se afirmă în mod explicit faptul că Dumnezeu este implicat activ în a avea grijă de cel drept și de cel care se află în necesitate și în a-l pedepsi pe cel rău (cf. Prov 10,3; 12,2; 15,25 etc.). Dar sunt și alte expresii în care impresia este de a fi în fața unei retribuții naturale, ca și cum acțiunile umane ar provoca în mod automat consecințele proprii (cf. Prov 10,4.9.24 etc.). Între cele două tipuri de afirmații, înțelepții nu văd o tensiune (cf. Prov 5,21-23). Conținutul retribuției constă în opoziția dintre viață și moarte: viața pentru cel care urmează calea indicată de înțelepți (sau de înțelepciune) și moartea pentru cei care o nesocotesc. „Viața” nu face trimitere la o perspectivă ultrapământească. În centrul propunerii înțelepților se află succesul în această viață, care se manifestă în sănătate, avuție, succes, siguranță, pace și în relațiile pozitive cu aproapele. Moartea, în sensul acesta, este simbolul oricărui eșec existențial al omului.
Cel care se teme de Domnul este omul umil și modest. Este discipolul care acceptă disciplina, este tânărul care acceptă corectarea, este înțeleptul care nu are prezumția că știe, dar care reflectează înainte de a hotărî, asemenea regelui care se lasă sfătuit (cf. Prov 3,5.7). Teama de Domnul îi lasă loc lui Dumnezeu în spațiul intelectual și sapiențial, având conșiința că înțelepciunea umană are puțină valoare în fața lui Yhwh (cf. Prov 21,30-31), pentru că omul, în ciuda inteligenței sale, nu este în stare să stăpânească toate situațiile. De aceea, începutul și primiția înțelepciunii este teama de Domnul (cf. Prov 1,7; 9,10; 15,33).
În Cartea Proverbelor, Dumnezeu nu ia niciodată cuvântul în mod direct și nu este niciodată subiectul unui verb declarativ. Deși vede, aude, simte, judecă, condamnă și cunoaște toate experiențele umane, Dumnezeu nu vorbește, dar face să fie simțit cuvântul său, cu autoritatea sa, prin înțeleptul care asimilează înțelepciunea (cf. Prov 1; 8; 9).
Personificarea înțelepciunii atrage atenția asupra unității subiectului, adică unește diferitele tipuri de înțelepciune prezente în text; permite să se ajungă de la multiplicitatea experiențelor umane la semnificația lor universală; unifică, la un subiect pur literar, un atribut metaforic (femeia). În Iudeea postexilică, într-un context cultural fragmentat, în care nu se mai auzea vocea marilor profeți, vocea înțelepciunii se propune drept cea care îi apropie pe oameni de Dumnezeu și care le permite să se integreze în mod armonios în ordinea pe care Dumnezeu a instaurat-o în creație. Multiplelor provocări pe care Israèlul le are în față (cultele păgâne și filosofiile lor, riscul asimilării etnice), înțelepții le opun o înțelepciune care vine din înălțimi și care-i atrage la sine pe oameni prin fascinația ei: prioritatea nu este executarea poruncii, ci asumarea responsabilă a proiectului de viață care se naște din ascultarea unui cuvânt ce se impune prin capacitatea de a da rațiune experienței umane.
Structura.
Cartea Proverbelor poate fi împărțită astfel:
TITLU (1,1-7)
I. PROLOG (1,8–9,18).
II. PRIMA CULEGERE A LUI SOLOMÒN (10,1–22,16)
III. CUVINTELE ÎNȚELEPȚILOR (22,17–24,22)
IV. O NOUĂ CULEGERE A ÎNȚELEPȚILOR (24,23-34)
V. A DOUA CULEGERE A LUI SOLOMÒN (25,2–29,27)
VI. CUVINTELE LUI AGÙR (30,1-14)
VII. PROVERBE NUMERICE (30,15-33)
VIII CUVINTELE LUI LEMUÈL (31,1-9)
IX. ELOGIUL FEMEII DESĂVÂRȘITE (31,10-31).
Selectat acum:
Proverbe INTRODUCERE: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași