Marcu 8
8
A doua înmulțire a pâinilor
(Mt 15,32-39)
1În zilele acelea, adunându-se din nou o mulțime mare și neavând ce să mănânce, i-a chemat pe discipoli și le-a spus: 2„Mi-e milă de mulțime, pentru că stau cu mine deja de trei zile și nu au ce să mănânce. 3Dacă îi trimit acasă flămânzi, vor leșina pe drum, iar unii dintre ei au venit de departe”. 4Discipolii lui i-au răspuns: „Cum ar putea cineva să-i hrănească pe aceștia cu pâine aici în pustiu?”. 5El i-a întrebat: „Câte pâini aveți?”. I-au spus: „Șapte”. 6Atunci a poruncit mulțimii să se așeze pe pământ. Și, luând cele șapte pâini, a mulțumit, le-a frânt și le-a dat discipolilor lui ca să le pună înainte. Iar ei le-au pus înaintea mulțimii. 7Și mai aveau câțiva peștișori. Binecuvântându-i, a spus ca și pe aceștia să-i pună înainte. 8Au mâncat, s-au săturat și au adunat#8,8 Lit.: „au dus”., din ceea ce a prisosit, din bucăți șapte coșuri. 9Erau cam patru mii. El le-a dat drumul 10și îndată, urcându-se cu discipolii săi în barcă, a venit în părțile Dalmanutei#8,10 Nume necunoscut în topografia din jurul lacului Genezarèt. Multe manuscrise au, în loc de „Dalmanùta”, „Magadàn” sau „Magedàn”, cf. Mt 15,39..
Semnul din cer
(Mt 16,1-4)
11Apoi, ieșind fariseii, au început să discute cu el, cerându-i un semn din cer ca să-l pună la încercare#8,11 Lit.: „să-l ispitească”.. 12Suspinând în duhul său, a spus: „De ce caută generația aceasta un semn? Adevăr vă spun, niciun semn nu va fi dat generației acesteia”. 13Și, lăsându-i, s-a urcat din nou [în barcă] și a plecat spre celălalt țărm.
Avertismente pentru discipoli
(Mt 16,5-12)
14Uitaseră să ia pâine și nu aveau cu ei în barcă decât o pâine. 15El i-a avertizat: „Vedeți și păziți-vă#8,15 Lit.: „priviți la”. de aluatul fariseilor și de aluatul lui Iród!”. 16Iar ei discutau între ei că nu au pâine. 17El, cunoscând [aceasta], le-a spus: „De ce discutați că nu aveți pâine? Încă nu pricepeți și nu înțelegeți? Aveți inima împietrită? 18Aveți ochi, și nu vedeți; aveți urechi, și nu auziți?#8,18 Lit.: „având ochi, nu vedeți și, având urechi, nu auziți?”. Și nu vă aduceți aminte? 19Când am frânt cinci pâini pentru cinci mii, câte coșuri pline cu bucăți ați adunat?”. I-au spus: „Douăsprezece”. 20„Și cele șapte [pâini] pentru cei patru mii, câte coșuri pline cu bucăți ați adunat#8,20 Lit.: „dus”.?”. Ei i-au spus: „Șapte”. 21Iar el le-a zis: „Încă nu înțelegeți?”.
Vindecarea orbului de la Betsáida
22Au venit la Betsáida#8,22 Localitatea despre care vorbește evanghelistul ( Mc 8,23.26) nu este cetatea construită de tetrarhul Fílip și numită de el „Iùlia” în onoarea fiicei lui August, ci vechea localitate așezată pe malul lacului. În ciuda faptului că era locul de origine al apostolilor Petru, Andrei și Fílip (In 1,44; 12,21), aceasta nu a primit cu entuziasm predica lui Isus și de aceea a fost condamnată împreună cu cetățile vecine (Mt 11,21-23; Lc 10,13-15)., iar ei i-au adus un orb și l-au rugat să-l atingă. 23[Isus], luându-l de mână, l-a dus în afara satului; și, punându-i salivă#8,23 Lit.: „scuipându-l în ochi”. Conform tradiției rabinice, saliva era folosită ca medicament; în special împotriva bolilor de ochi. pe ochi, și-a pus mâinile peste el și l-a întrebat: „Vezi ceva?”. 24Apoi, ridicându-și [ochii], a spus: „Văd oamenii ca niște copaci; îi văd umblând”. 25Atunci și-a mai pus o dată mâinile pe ochii lui, iar el a văzut clar și s-a vindecat#8,25 Lit.: „a fost restabilit”. și vedea toate lucrurile clar#8,25 Vindecarea dificilă, progresivă, a unui orb arată, după autorul evangheliei, că puterea iluminatoare a lui Isus se revelează progresiv pentru a deschide ochii discipolilor săi.. 26Apoi l-a trimis acasă, spunându-i: „Să nu intri deloc în sat!”#8,26 Unele manuscrise au: „și să nu spui nimănui în sat”..
IV. DRUMUL LUI ISUS SPRE IERUSALÍM
Mărturisirea lui Petru
(Mt 16,13-20; Lc 9,18-21)
27Isus și discipolii săi au plecat#8,27 Lit.: „au ieșit”. spre satele Cezaréii lui Fílip#8,27 Localitate la vreo 40 km nord de Betsàida, punctul cel mai de nord al Palestínei, situată la izvoarele Iordànului, la poalele muntelui Hermòn. Înainte de venirea romanilor, se numea Pànias (de la zeul Pan, căruia îi era consacrată grota din care țâșnesc apele Iordànului). În anul 20 î.C., Augùst i-a dăruit acest teritoriul lui Iròd cel Mare, care l-a lăsat moștenire fiului său, Fílip. Acesta a refăcut cetatea și a numit-o Cezarèea în onoarea lui Augùst. Azi se numește Bànias.. Pe drum i-a întrebat pe discipolii săi, spunându-le: „Cine spun oamenii că sunt eu?”. 28Iar ei i-au spus: „«Ioan Botezătorul», alții, «Ilíe», iar alții, «Unul din profeți»”. 29Atunci, el i-a întrebat: „Dar voi cine spuneți că sunt eu?”. Răspunzând, Petru i-a spus: „Tu ești Cristosul!”. 30Și le-a poruncit cu asprime să nu vorbească nimănui despre el.
Prima anunțare a morții și învierii lui Isus
(Mt 16,21-23; Lc 9,22)
31Atunci a început să-i învețe că Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei și cărturari, să fie ucis și a treia zi să învie. 32Și le spunea aceasta în mod deschis. Dar Petru, luându-l deoparte, a început să-l certe. 33Iar el, întorcându-se și privindu-și discipolii, l-a certat pe Petru și a spus: „Mergi în urma mea#8,33 Vezi nota la Mt 16,23., Satană, căci nu te gândești la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor!”.
Condițiile urmării lui Isus
(Mt 16,24-28; Lc 9,23-28)
34Chemând la sine mulțimea și pe discipolii săi, le-a spus: „Dacă cineva vrea să vină după mine#8,34 Lit.: „să mă urmeze”., să renunțe la sine, să-și ia crucea și să mă urmeze! 35Căci cine vrea să-și salveze viața o va pierde; cine, însă, își va pierde viața pentru mine și pentru evanghelie o va salva. 36Așadar, ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă își pierde sufletul? 37Căci ce poate să dea omul în schimb pentru sufletul său? 38Dacă cineva se va rușina de mine și de cuvintele mele în această generație adulteră și păcătoasă, și Fiul Omului se va rușina de el când va veni în gloria Tatălui său cu îngerii cei sfinți”. #Mt 12,38 #Lc 11,16 #In 6,30 #1Cor 1,22 #Is 7,10-12 #Lc 12,1 #Ier 5,21 #Ez 12,2 #In 9,6 #Mt 10,38 #Lc 14,27 #Lc 12,9 #2Tim 2,12
Selectat acum:
Marcu 8: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași