Auzind că Ioan a fost dat să fie închis, [Isus] a plecat în Galiléea. Și, părăsind Nazarétul, a venit să locuiască la Cafárnaum, care este pe malul mării, în ținuturile lui Zabulón și Neftáli, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul Isaía, care zice:
„Pământ al lui Zabulón
și pământ al lui Neftáli,
pe drumul spre mare,
dincolo de Iordán,
Galiléea neamurilor!
Poporul care stătea în întuneric
avăzut o lumină mare,
iar celor care stăteau
în regiunea și în umbra morții
le-a răsărit o lumină”.
De atunci a început Isus să predice și să spună: „Convertiți-vă: s-a apropiat împărăția cerurilor!”.
Umblând de-a lungul Mării Galiléii, a văzut doi frați: pe Símon, cel numit Petru, și pe Andrei, fratele lui, aruncând plasa în mare, căci erau pescari, și le-a spus: „Veniți după mine și vă voi face pescari de oameni!” Iar ei, părăsind îndată năvoadele, l-au urmat. Plecând de acolo, a văzut alți doi frați, pe Iacób, fiul lui Zebedéu, și pe Ioan, fratele lui, în barcă, împreună cu Zebedéu, tatăl lor, reparându-și năvoadele și i-a chemat. Iar ei, părăsind îndată barca și pe tatăl lor, l-au urmat.