Și ridicându-se întreaga adunare, l-au dus la Pilát și au început să-l acuze, spunând: „L-am găsit pe acesta instigând neamul nostru și interzicându-ne să plătim tribut Cezárului și spunând că el este Cristos, regele”. Atunci Pilát l-a întrebat: „Tu ești regele iudeilor?”. [Isus], răspunzând, i-a zis: „Tu o zici!”. Iar Pilát le-a spus arhiereilor și mulțimii: „Nu găsesc nicio vină în omul acesta”. Dar ei insistau, spunând: „Răzvrătește poporul învățând prin toată Iudéea, începând din Galiléea și până aici”. Când a auzit Pilát, a întrebat dacă omul este Galilèean, iar când a aflat că este de sub autoritatea lui Iród, l-a trimis la Iród, care se afla și el în zilele acelea în Ierusalím.
Văzându-l pe Isus, Iród s-a bucurat mult, căci de mult timp dorea să-l vadă, pentru că auzise despre el și spera să vadă vreun semn făcut de el. Așadar, i-a pus multe întrebări, dar el nu-i răspundea. Arhiereii și cărturarii erau acolo și-l acuzau cu înverșunare. Iród, împreună cu soldații săi, după ce l-au tratat cu dispreț, l-au îmbrăcat într-o haină strălucitoare și l-au trimis la Pilát. În ziua aceea, Iród și Pilát au devenit prieteni, căci mai înainte erau în dușmănie unul cu celălalt.
Atunci Pilát i-a convocat pe arhierei, pe conducători și poporul și le-a spus: „L-ați adus la mine pe omul acesta ca pe un instigator al poporului și, iată, judecându-l în fața voastră, nu găsesc în omul acesta nicio vină de care îl acuzați! De altfel, nici Iród, căci ni l-a trimis înapoi; iată, nu a făcut nimic vrednic de moarte! Așadar, după ce-l voi pedepsi, îl voi elibera”. Atunci au început să strige împreună: „Ia-l pe acesta, eliberează-ni-l pe Barába!”. Acesta fusese aruncat în închisoare din cauza unei revolte făcute în cetate și din cauza unei crime. Pilát, voind să-l elibereze pe Isus, le-a vorbit din nou, dar ei strigau: „Răstignește-l, răstignește-l!”. Pentru a treia oară le-a spus: „Dar ce rău a făcut acesta? Nu am găsit în el nicio vină care să merite moartea. De aceea îl voi pedepsi și-l voi elibera”. Dar ei insistau, cerând cu strigăte puternice ca el să fie răstignit. Și strigătele lor predominau. Atunci Pilát a decis să li se îndeplinească cererea. El l-a eliberat pe cel care fusese aruncat în închisoare pentru revoltă și crimă și pe care-l ceruseră, iar pe Isus l-a lăsat în voia lor.
Pe când îl duceau, l-au prins pe un oarecare Símon din Ciréne, care venea de la câmp, și i-au pus lui crucea ca s-o poarte după Isus.