YouVersion
Pictograma căutare

Luca 1:39-56

Luca 1:39-56 VBRC2020

În zilele acelea, ridicându-se, Maria s-a dus în grabă către ținutul muntos, într-o cetate a lui Iúda. A intrat în casa lui Zaharía și a salutat-o pe Elisabéta. Când a auzit Elisabéta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabéta a fost umplută de Duhul Sfânt și a strigat cu glas puternic: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul sânului tău! Și de unde îmi este [dată] mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine? Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu! Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!”. Maria a spus: „Sufletul meu îl preamărește pe Domnul și duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, căci a privit la umilința slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic și numele lui e sfânt! Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el. A arătat puterea brațului său: i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor, i-a dat jos de pe tron pe cei puternici și i-a înălțat pe cei umiliți; pe cei flămânzi i-a copleșit cu bunuri, iar pe cei bogați i-a lăsat cu mâinile goale. L-a sprijinit pe Israél, slujitorul său, amintindu-și de îndurarea sa, după cum a promis părinților noștri, lui Abrahám și urmașilor lui în veci”. Maria a rămas cu ea cam trei luni, apoi s-a întors la casa ei.

Citește Luca 1