Ioan 6

ISUS – PÂINEA VIEȚII

Înmulțirea pâinilor

(Mt 14,13-21; Mc 6,30-44; Lc 9,10-17)

1După acestea, Isus a trecut pe malul [celălalt] al Mării Galiléii sau a Tiberiádei#6,1 Lacul Genezarèt mai era numit Marea Galilèii sau Marea Tiberiàdei; termenul „mare” se folosea datorită dimensiunilor sale: 23/11 km, adâncimea maximă 45 m, cu o suprafață de 165 km2, la 212 m sub nivelul mării. Având forma de liră, evreii îi spun dintotdeauna (Num 34,11; Ios 11,2) „yām-Kinnereṯ” (Marea Lírei sau a Hàrpei), iar arabii: „Bahr at-Tabaríya” (Lacul Tiberiàdei).. 2Îl urma o mulțime mare, pentru că văzuse semnele pe care le făcuse cu bolnavii. 3Isus a urcat pe munte și s-a așezat acolo împreună cu discipolii lui. 4Iar Paștele, sărbătoarea iudeilor, era aproape.

5Ridicându-și ochii și văzând că o mulțime mare venea la el, Isus i-a zis lui Fílip: „De unde vom cumpăra pâini ca aceștia să mănânce?”. 6Însă spunea aceasta punându-l la încercare; de fapt, el știa ce avea să facă. 7Fílip i-a răspuns: „Nu le-ar ajunge pâine de două sute de dinári ca să ia fiecare câte puțin”. 8Unul dintre discipolii lui, Andrei, fratele lui Símon Petru, i-a zis: 9„Este aici un copilaș care are cinci pâini de orz și doi peștișori#6,9 Sfinții Părinți interpretează scena înmulțirii pâinilor în mod simbolic: „cele cinci pâini” simbolizează cele cinci cărți ale lui Moise; pâinile sunt „de orz” pentru a arăta că Legea lui Moise este acoperită cu o coajă care nu permite înțelegerea tainelor; le-a adus „un copil” – semnul imaturității oamenilor Vechiului Testament; iar cei „cinci mii de bărbați”, flămânzi, reprezintă poporul lui Israèl în așteptarea lui Mesia.. Însă ce sunt acestea pentru atâția?”. 10Isus a zis: „Faceți-i pe oameni să se așeze!”. În locul acela era multă iarbă. Așadar, s-au așezat bărbații, în număr cam de cinci mii. 11Isus a luat pâinile și, mulțumind, le-a dat celor așezați; la fel și din peștișori, cât a voit [fiecare].

12Când s-au săturat, le-a spus discipolilor săi: „Adunați bucățile rămase, ca să nu se piardă nimic!”. 13Așadar, au adunat și au umplut douăsprezece coșuri cu bucăți care au rămas de la cei ce mâncaseră din cele cinci pâini de orz.

14Văzând semnul pe care îl făcuse, oamenii spuneau: „Cu adevărat, acesta este profetul care vine în lume!”#6,14 Pe baza textelor din Dt 18,15.18, așteptarea mesianică se concentrează asupra figurii unui profet legislator (ca Moise) și erou eliberator (ca frații Macabèi). Figura „Profetului-Mesia” este cunoscută și de comunitatea de la Qumràn. Această așteptare a dus uneori la apariția unor falși mesia care au provocat insurecții bazate pe fanatism religios, scoțând poporul în pustiu, pe baza promisiunii că acolo Dumnezeu va arăta „semnele” eliberării. Identificarea populară a lui Isus cu figura „Profetului” este atestată și în celelalte evanghelii (Mt 21,11; Mc 6,15; Lc 7,16).. 15Așadar, cunoscând că au să vină și să-l ia cu forța ca să-l facă rege, Isus s-a retras din nou pe munte, el singur.

Isus umblă pe apă

(Mt 14,22-27; Mc 6,45-52)

16Când s-a înserat, discipolii lui au coborât la mare 17și, urcându‑se într-o barcă, au venit dincolo de mare, la Cafárnaum. Se făcuse deja întuneric, iar Isus încă nu venise la ei. 18Marea era agitată, pentru că sufla un vânt puternic. 19Când au ajuns la douăzeci și cinci – treizeci de stádii#6,19 Un „stàdion” = 185 m. Deci erau cam la 5-6 km în mijlocul lacului., l-au văzut pe Isus umblând pe mare și fiind aproape de barcă. I-a cuprins frica, 20dar el le-a zis: „Eu sunt. Nu vă temeți!”. 21Atunci au voit să-l ia în barcă și îndată barca a ajuns la țărmul spre care se îndreptau.

Discursul despre pâinea vieții

22A doua zi, mulțimea care stătea pe țărmul [celălalt] al mării a văzut că nu era acolo decât o barcă mică și că Isus nu plecase în barcă cu discipolii săi, ci numai discipolii plecaseră. 23Alte bărci din Tiberiáda#6,23 Construit pe ruinele vechii cetăți Rakàt (Ios 19,35) în anul 29 d.C. de către Iròd Antipa, orașul poartă numele împăratului Tibèriu. Era locuit de păgâni, de aceea Isus l-a evitat. au venit aproape de locul unde mâncaseră pâinea pe care o binecuvântase#6,23 Lit.: „pentru care Domnul mulțumise”. Domnul. 24Așadar, când a văzut mulțimea că nici Isus, nici discipolii lui nu sunt acolo, s-au urcat și ei în bărci și au venit la Cafárnaum căutându-l pe Isus. 25Găsindu-l pe țărmul [celălalt] al mării, i-au spus: „Rabbí, când ai ajuns aici?”. 26Isus a răspuns și le‑a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat. 27Lucrați nu pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana care rămâne spre viața veșnică pe care v-o va da Fiul Omului; căci pe el l-a însemnat Dumnezeu Tatăl cu sigiliul#6,27 Fiul Omului vine din cer, iar semnele care-l însoțesc sunt fapte prin care Dumnezeu garantează autenticitatea misiunii sale (In 3,33); astfel apare posibilitatea pentru oameni de a obține prin el viața veșnică. Unii comentatori văd în formula „însemnați cu sigiliul Duhului Sfânt” o aluzie la botezul lui Isus; ei se sprijină pe folosirea aceluiași cuvânt în teologia Botezului (Ef 1,13; 4,30; Ap 7,3-4). [său]”.

28Atunci i-au zis: „Ce să facem ca să săvârșim faptele lui Dumnezeu?”. 29Isus a răspuns și le-a zis: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeți în cel pe care l-a trimis el!”.

30Iar ei i-au spus: „Ce semn faci tu ca să vedem#6,30 Pentru Ioan, „a vedea” cu adevărat înseamnă a descoperi toată realitatea aceluia care săvârșește semnele; credința este aceea care deschide vederea. Spectacolul celor mai mari minuni nu deschide ochii; întrebarea care-i este adresată lui Isus pleacă întotdeauna din aceeași neînțelegere: se așteaptă de la el să-și legitimeze pretențiile mesianice, săvârșind minuni care le depășesc pe cele pe care le-a cunoscut vechiul Israèl, în timp ce oamenii rămân orbi în fața semnelor lui Isus. și să credem în tine? Ce înfăptuiești? 31Părinții noștri au mâncat mană#6,31 Este o transcriere literală a exclamației israeliților în pustiu la vederea hranei date de Domnul (Ex 16,4-15): „man-hûʾ” = „ce este aceasta?”. în pustiu, după cum este scris: «Le-a dat să mănânce pâine din cer»”. 32Atunci Isus le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl meu vă va da pâinea din cer, cea adevărată. 33Căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer și dă viață lumii”.

34Ei i-au zis: „Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta!”. Isus le‑a spus: 35„Eu sunt pâinea vieții. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame și celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată. 36Dar eu v-am spus: «M-ați văzut și nu credeți». 37Tot ce-mi dă Tatăl va veni la mine, iar pe cel care vine la mine nu-l voi da#6,37 Lit.: „scoate”. afară, 38căci m‑am coborât din cer nu ca să fac voința mea, ci voința celui care m‑a trimis#6,38 Vorbind despre trimiterea Fiului de către Tatăl (cf. In 3,34) sau despre iubirea Tatălui pentru Fiul, Ioan afirmă din nou unitatea lui Isus și a lui Dumnezeu Tatăl și filiația divină a lui Isus. Insistând asupra actualității învierii și a vieții veșnice, Ioan menține perspectiva așteptării învierii finale (cf. In 5,28-29; 14,3.19).; 39și aceasta este voința celui care m-a trimis: să nu se piardă nimeni#6,39 Deși termenul grec este la neutru singular, dând o mai puternică forță colectivă (ca și la începutul v. 37) în acest context, multe traduceri folosesc o formă personală. Altfel, textul ar suna: „să nu se piardă nimic din ceea ce mi-a dat de la el”. dintre cei pe care mi i-a dat de la el, ci să-i învii în ziua de pe urmă. 40Pentru că aceasta este voința Tatălui meu: oricine îl vede pe Fiul și crede în el să aibă viața veșnică. Iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă”.

41Iudeii murmurau împotriva lui pentru că spusese: „Eu sunt pâinea care s-a coborât din cer” 42și spuneau: „Nu este oare acesta Isus, fiul lui Iosíf, pe ai cărui tată și mamă îi cunoaștem? Cum de spune acum: «M-am coborât din cer»?”.

43Isus a răspuns și le-a zis: „Nu murmurați între voi! 44Nimeni nu poate să vină la mine dacă nu-l atrage Tatăl care m-a trimis și eu îl voi învia în ziua de pe urmă. 45Este scris în profeți: «Și toți vor fi învățați de Dumnezeu». Oricine a auzit și a învățat de la Tatăl vine la mine. 46Nu că l-a văzut cineva pe Tatăl, decât numai cel care este de la Dumnezeu: acesta l-a văzut pe Tatăl. 47Adevăr, adevăr vă spun: cine crede are viața veșnică. 48Eu sunt pâinea vieții. 49Părinții voștri au mâncat mana în pustiu și au murit. 50Aceasta este pâinea care se coboară din cer ca, dacă mănâncă cineva din ea, să nu moară. 51Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul#6,51 „Trupul” înseamnă tot ceea ce face realitatea omului, cu posibilitățile și slăbiciunile sale (cf. In 1,14; 3,6; 8,15; 1In 4,2). Probabil Ioan a păstrat o tradiție liturgică independentă, ce traducea în mod literal cuvântul aramaic „biśᵊrāʰ”, pe care Isus l-a folosit în timpul Ultimei Cine. Astfel, Ioan insistă asupra valorii salvifice a Întrupării. Evanghelistul păstrează în felul lui formula tradițională care exprimă dimensiunea răscumpărătoare a morții lui Isus. Este o legătură între faptul că Isus este izvorul vieții veșnice și realitatea morții sale și de aceea este vorba despre pâinea pe care o va dărui (cf. In 10,11.15; 11,50-52; 15,13; 17,19; 18,14; 1In 3,16). meu pentru viața lumii”.

52Atunci iudeii au început să discute aprins între ei, spunând: „Cum poate acesta să ne dea să mâncăm trupul [său]?”. 53Dar Isus le‑a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și nu beți sângele lui, nu aveți viață în voi. 54Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu are viața veșnică și eu îl voi învia în ziua de pe urmă. 55Pentru că trupul meu este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură. 56Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu rămâne în mine și eu în el. 57Așa cum m-a trimis Tatăl care este viu, iar eu trăiesc prin Tatăl, [la fel] și cel care mă mănâncă pe mine va trăi prin mine. 58Aceasta este pâinea care s-a coborât din cer; nu ca aceea pe care au mâncat-o părinții voștri și au murit. Cine mănâncă această pâine va trăi în veci”.

59Acestea le-a spus în timp ce învăța în sinagoga din Cafárnaum.

Reacții la cuvintele lui Isus

60Auzind [acestea], mulți dintre discipolii lui au zis: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?”. 61Dar Isus, cunoscând în sine că discipolii lui murmurau pentru aceasta, le-a zis: „Vă scandalizează acest lucru? 62Dar dacă l-ați vedea pe Fiul Omului urcându‑se acolo unde era mai înainte? 63Duhul este acela care dă viața, trupul nu folosește la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și viață#6,63 Lit.: „duh sunt și viață sunt”.. 64Dar sunt unii dintre voi care nu cred!”. De fapt, Isus știa de la început cine sunt cei care nu cred și cine este acela care îl va trăda. 65Și le-a zis: „De aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la mine decât dacă îi este dat de la Tatăl”.

66După aceasta, mulți dintre discipolii lui au plecat și nu mai mergeau după el. 67Atunci, Isus le-a zis celor doisprezece: „Nu cumva vreți să plecați și voi?”. 68Símon Petru i-a răspuns: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieții veșnice, 69iar noi am crezut și am cunoscut că tu ești Sfântul lui Dumnezeu#6,69 Credința e precedată de cunoaștere sau, mai bine zis, de recunoaștere. În alte texte, ordinea este inversă (In 17,8; 1In 4,16). În realitate, cei doi termeni sunt sinonimi sau, mai exact, dependenți unul de celălalt: credința, în sens personal, duce la cunoașterea mai bună a lui Isus, și cunoașterea mereu mai profundă duce la o credință tot mai solidă și la iubire. Titlul dat lui Isus de Petru, „Sfântul lui Dumnezeu”, în Sinoptici, este mărturisirea de credință pusă în gura celor posedați (cf. Mc 1,24; Lc 4,34). În tradiția iudaică, termenul nu-l desemnează pe Mesia. Dar aici exprimă cu siguranță demnitatea mesianică și escatologică a lui Isus. În Vechiul Testament, se spune despre preoți, mai ales despre Aaron că sunt „sfântul lui Dumnezeu” (Lev 21,6-7; Sir 45,6).”. 70Isus le-a răspuns: „Oare nu v-am ales eu pe voi doisprezece? Dar unul dintre voi este un diavol!”. 71De fapt, vorbea despre Iúda, fiul lui Símon Iscarióteanul, pentru că acesta, unul dintre cei doisprezece, avea să-l trădeze. #Num 11,13 #Num 11,22 #2Rg 4,42-44 #1,21 #18,36 #Mc 1,34 #Ps 77,20 #Iob 9,8 #Ex 43,16 #Mt 14,27 #6,11 #Mc 1,37 #6,11-12 #2,11 #Ex 16,20 #Is 55,2 #In 4,14; 6,50-58 #Mt 8,20 #Mt 8,10 #Mt 16,1-4 #Mc 15,32 #Lc 11,29-32 #In 1,21; 2,11 #Ex 16,4-5 #Ps 78,24 #2,19 #Prov 9,1-6 #Sir 24,19-22 #Is 55,1-3 #In 4,14; 4,10 #2,11 #4,34; 5,30 #14,31; 12,27 #3,35; 10,28-29; 17,12 #Mt 13,54-57 #Mc 6,1-6 #Mt 16,17 #Is 54,13 #Ier 31,33-34 #1In 2,20.27 #Ex 33,20 #In 1,18 #1In 4,12 #In 7,29 #Lc 22,19 par. #1Cor 11,24 #1,14 #Mt 8,20 #15,4-5 #5,26 #3,11 #1,48 #Mt 8,20 #In 12,32 #1,33 #3,11 #12,49-50 #1,48 #1,21 #Fap 7,38 #Dt 8,3 #Fap 3,14 #13,18 #13,2.27

Selectat acum:

Ioan 6: VBRC2020

Evidențiere

Partajează

Copiază