Iudita 13
13
Decapitarea lui Holoférn
1Când s-a făcut seară, slujitorii lui s-au grăbit să plece. Bagóas a închis cortul pe dinafară și i-a îndepărtat pe cei care erau prezenți din fața stăpânului său, iar ei au plecat la paturile lor pentru că erau frânți de oboseala ospățului îndelungat. 2Numai Iudíta a rămas în cort, iar Holoférn era căzut în patul lui, fiind vin vărsat de jur împrejurul lui. 3Iudíta i-a spus slujitoarei sale să stea în afara camerei ei de culcare și să aștepte ieșirea ei ca în fiecare zi. Îi spusese de fapt că va ieși pentru rugăciunea ei. Și lui Bagóas îi spusese aceleași cuvinte.
4Toți au plecat din față și nimeni nu a mai rămas în camera de dormit, de la cel mai mic până la cel mai mare. Iudíta stătea lângă patul lui și a spus în inima ei#13,4 În momentul decisiv, Iudíta exprimă prin rugăciune semnificația națională și religioasă a acțiunii sale.:
„Doamne, Dumnezeul
a toată puterea,
privește în ceasul acesta
la lucrarea mâinii mele
spre înălțarea Ierusalímului!
5Acum este momentul
să ai grijă de moștenirea ta
și să împlinești planul meu
pentru ruinarea dușmanilor#13,5 Fraza nu exprimă atât un sentiment de răzbunare, cât pe cel al victoriei lui Dumnezeu și a poporului său împotriva opresorilor nelegiuiți (cf. Ps 74,18-20; Dan 3,34; Qoh 36,1-19).
care s-au ridicat
împotriva noastră!”.
6Apoi, apropiindu-se de stâlpul patului care era la capul lui Holoférn, a luat de la el sabia lui, 7s-a apropiat de pat, a apucat părul capului#13,7 Scena o amintește pe Iaèla (care l-a ucis pe Sisèra în aceeași câmpie, Esdrelòn: Jud 4,21) și decapitarea lui Goliàt de către Davíd ( 1Sam 17,51). lui și a zis: „Întărește-mă, Doamne Dumnezeul lui Israél, în ziua aceasta!”. 8Apoi, i-a lovit gâtul de două ori cu [toată] puterea ei și i-a desprins capul. 9A rostogolit trupul lui din pat, a luat plasa [împotriva insectelor] de pe stâlp, a ieșit imediat și i-a dat slujitoarei sale de încredere capul lui Holoférn. 10Au pus [capul] în desaga ei pentru hrană, au ieșit amândouă, cum era obiceiul lor, pentru rugăciune, au străbătut tabăra, au ocolit acea vale, au urcat muntele Betúliei și au ajuns aproape de porțile ei.
Iudíta duce la Betúlia capul lui Holoférn
11Iudíta a spus de departe celor care păzeau porțile: „Deschideți, deschideți poarta! Cu noi este Dumnezeu#13,11 Fraza exprimă credința Israèlului într-o prezență activă continuă a lui Dumnezeu în istoria lui (cf. Is 7,14; 8,6). Lui, de fapt, îi este atribuită în ultimă instanță victoria dramatică asupra dușmanului asirian.. Dumnezeul nostru să mai facă putere în Israél și tărie împotriva dușmanilor noștri așa cum a făcut astăzi!”. 12Când i-au auzit bărbații cetății ei vocea, s-au grăbit să coboare la poarta cetății lor și i-au chemat pe bătrânii cetății. 13Toți, de la mic la mare#13,13 Acțiunea Iudítei este considerată ca victoria întregului Israèl de toate vârstele., au venit în fugă, căci pentru ei era ciudat ca ea să vină. I-au deschis poarta, le-au primit aprinzând foc#13,13 Victoria a avut loc în timpul nopții, la fel ca și cea a exodului, descrisă ca o strălucire a luminii în plin întuneric (Ex 12,29-31; 14,24). ca să lumineze și s-au adunat în jurul lor. 14Apoi ea le-a zis: „Lăudați-l cu glas puternic pe Dumnezeu! Lăudați-l, lăudați-l pe Dumnezeul care nu și-a îndepărtat îndurarea de la casa lui Israél, ci i-a distrus pe dușmanii noștri prin mâna mea în noaptea aceasta!”. 15Scoțând din desagă capul, l-a arătat și le-a spus: „Iată capul lui Holoférn, comandantul suprem al armatei asiriénilor! Iată și plasa [împotriva insectelor] sub care zăcea în beția lui! Domnul l-a lovit prin mâna unei femei. 16Viu este Domnul, care m-a ocrotit pe calea mea pe care am mers, pentru că fața mea l-a amăgit spre pieirea lui. El nu a făcut niciun păcat cu mine spre dezonoare și rușine!”#13,16 Versetului 16 îi corespund în Vg v. 20-21: „20 Viu este Domnul pentru că a trimis îngerul lui să mă păzească în timp ce mergeam spre Holofèrn, cât am stat acolo și la întoarcere. Domnul nu a permis să mă întorc întinată, ci m-a făcut să mă întorc în mijlocul vostru fără pată, tresăltând de bucurie pentru victoria lui, pentru fuga mea și eliberarea voastră. 21 Lăudați-l cu toții pentru că este bun, pentru că veșnică este îndurarea lui!”.. 17Tot poporul era uluit și, plecându-se, s-au prosternat înaintea lui Dumnezeu și au zis: „Binecuvântat ești tu, Dumnezeul nostru, care i-ai disprețuit în ziua de astăzi pe dușmanii poporului tău!”. 18Iar Ozía i-a zis:
„Binecuvântată ești tu, fiică,
de Dumnezeul cel Preaînalt
mai mult decât toate femeile
de pe pământ
și binecuvântat
este Domnul Dumnezeul nostru,
care a creat cerurile și pământul,
care te-a călăuzit să retezi capul
comandantului dușmanilor noștri!#13,18 Acest text este aplicat de liturgia romană sfintei Fecioare Maria.
19Nu se va îndepărta speranța ta
din inima oamenilor
care își vor aminti
de puterea lui Dumnezeu
până în veci.
20Dumnezeu să-ți dăruiască
cele care sunt spre înălțare veșnică
și să te viziteze cu binefacerile sale,
pentru că nu ți-ai cruțat viața
în timpul umilirii
poporului nostru,
ci te-ai împotrivit căderii noastre
umblând pe [calea]
cea dreaptă a Dumnezeului nostru!”.
Și tot poporul a zis:
„Așa să fie! Așa să fie”. #2Sam 13,28; Is 28,7; Os 7,5; Qoh 10,19; 1Mac 16,16 #Jud 3,19 #Jud 4,18 #Jud 4,20 #Ps 90,17 #10,8; 15,9; Is 52,1; 60,1; Bar 5,5 #Ex 15,17; Dt 4,20; 9,29; Ps 94,14; 102,14 #Ex 15,6 #1Sam 17,51 #1Sam 17,51; 1Mac 7,47; 2Mac 15,30 #2Sam 4,7 #Ps 118,19 #Is 8,10 #Ps 66,20 #Ex 15,6 #2Sam 4,8; 2Mac 15,32 #Jud 4,9 #Gen 24,27-48; Ex 23,20 #Dan 13,63 gr. #Dan 13,60 gr.; 1Mac 4,55 #Ps 108,14 #Gen 14,19-20; Jud 5,24; Lc 1,42 #8,32; Mt 26,13; Lc 1,48 #Gen 22,16; 1Mac 13,5
Selectat acum:
Iudita 13: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași