Osea 5
5
Preoții, conducătorii și regele duc poporul la ruină
1Ascultați aceasta, preoți!
Dă atenție, casă a lui Israél!
Casă a regelui, pleacă-ți urechea!#5,1 Cuvântul ebraic „judecată” nu se referă la administrarea dreptății în sens social, ci la executarea fidelă a tuturor legilor divine și, în primul rând, a celor morale (cf. Dt 1,17; Mih 3,1 etc.).
Căci a voastră este judecata,
deoarece un laț sunteți pentru Míțpa#5,1 O localitate cu acest nume se găsea în apropiere de Ierusalim (cf. 1Sam 7,5) și o alta, aproape de Gheràsa, în Transiordània (cf. Gen 31,49; Jud 10,17; 11,11). Probabil, aici este vorba de aceasta din urmă, întrucât aparținea Regatului de Nord.,
o plasă#5,1 Muntele Tabor, înalt de 562 m, se găsește în partea de nord-est a Câmpiei Esdrelòn (cf. Mt 17,1-8). întinsă peste Tábor!
2Cel care se abate#5,2 Unii traduc termenul ebraic cu „Sittím”, lanț muntos la est de Iordàn, față în față cu Ierihòn, intrat în stăpânirea Regatului de Nord sub domnia lui Ieroboàm al II-lea. Are un nume de care nu se aduce aminte cu plăcere, întrucât aici, evreii au fost pentru prima dată ispitiți de cultele canaaneene ale fertilității (cf. Num 25,1-18). se afundă în corupție,
dar eu îi voi corecta pe toți.
3Eu îl cunosc pe Efraím
și Israél nu-mi este ascuns.
Acum, tu te-ai desfrânat, Efraím,
și ai devenit impur, Israél.
4Faptele lor nu le permit
să se întoarcă la Dumnezeul lor,
căci un duh al desfrânării este în ei
și pe Domnul nu-l cunosc.
5Mândria lui Israél dă mărturie
înaintea feței lui, iar Israél și Efraím
se vor poticni în nelegiuirea lor;
ba chiar și Iúda se va poticni cu ei.
6Cu turmele și cu cirezile lor
vor merge să-l caute pe Domnul,
dar nu-l vor găsi,
căci el s-a îndepărtat de la ei.
7L-au trădat pe Domnul,
căci au dat naștere la copii străini#5,7 Adică fiecare practică atât cultul lui Yhwh, cât și al lui Bàal (cf. Os 4,15.17), fii ai unei mame desfrânate (cf. Os 2,7), în sens metaforic, și nu real, ca în Os 4,14.17..
Acum, luna nouă#5,7 Termenul este folosit fie pentru a arăta că ziua de sărbătoare va deveni o zi de pedeapsă, fie pentru a sublinia iminența pedepsei („la prima lună nouă”).
le va devora proprietățile.
Războiul fratricid
8Sunați#5,8 Prin sunetul trâmbiței și al trompetei se dădea semnalul unui atac iminent (cf. Num 10,2-10; 31,6; Ios 6,4-7; Jud 3,27). din trâmbiță în Ghibéea,
din trompetă în Ráma.
Înălțați strigăte la Bet-Áven#5,8 Ghibèea și Rama sunt în Regatul lui Iùda, în timp ce Bet-Aven (adică Bètel) se află în Israèl. Toate trei se află la granițele dintre Iùda și Israèl, aparținând tribului lui Beniamín. Întrucât sunt menționate mai întâi localitățile din Iùda, se presupune că armata a înaintat de la sud spre nord (cf. 2Rg 16,5-9).,
căci sunt în urma ta, Beniamín!
9Efraím va deveni o ruină
în ziua necazului;
în triburile lui Israél#5,9 Osèa vorbește de marele Israèl, adică totalitatea poporului ales, așa cum indică și expresia echivalentă „fiii lui Israèl” (cf. Gen 49,16; Dt 29,20; 33,5; Ios 24,1; Jud 18,1 etc.).
voi face cunoscut ceea ce este sigur.
10Căpeteniile lui Iúda sunt
precum cei care mută hotarul:
asupra lor se va revărsa
ca apele furia mea.
11Efraím este oprimat#5,11 LXX are: „Efraím l-a asuprit pe potrivnicul său, a călcat în picioare judecata, căci a prins a umbla după deșertăciuni”.,
judecata este încălcată#5,11 Lit.: „strivită”.,
căci de bunăvoie a umblat
după poruncă [omenească].
12Voi fi ca molia pentru Efraím,
ca rugina#5,12 Prin aceste imagini (cf. Iob 4,19; 13,28; Prov 12,4; 14,30 etc.) se arată că regatul începe să se corupă din interior, pregătind dezmembrarea totală. pentru casa lui Iúda.
13Când Efraím își vede boala
și Iúda, rănile,
Efraím merge în Asíria
și trimite la regele Iaréb#5,13 Cuvântul „yārēb” poate fi înțeles ca un nume propriu, dar nu este cunoscut un astfel de rege din alte documente. Ar putea însemna „regele scandalagiu”, de la verbul ebraic care înseamnă „a contesta”, sau este transcrierea în ebraică a titlului regal asirian „șarroù rabboù” (= „marele rege”).,
care nu poate să vă vindece#5,13 De la evenimentele războiului fratricid, profetul trece la viziunea unui eveniment mai vast, cel al alianței celor două regate cu marele rege al momentului, asirianul Tíglat-Píleser al III-lea (745-727 î.C.). Regatul lui Israèl este tributar regelui Asíriei deja din timpul regelui Menahèm (743-738 î.C.; cf. 2Rg 15,18-20). O a doua expediție în Palestína de nord din partea lui Tíglat-Píleser a avut loc în 734 î.C., sub regele Pècah (737-732 î.C.; cf. 2Rg 15,29-30). Din Iùda, primul care a recurs la regele din Asíria a fost Ahàz în războiul siro-efraímit. Dar Asíria se va comporta transformând alianța în subjugare, ajutorul în oprimare.
și să îndepărteze de la voi boala.
14Eu voi fi ca un leu pentru Efraím
și ca un leu tânăr pentru casa lui Iúda.
Eu, eu voi sfâșia, voi merge să iau,
și nu va fi cine să salveze.
15Voi merge și mă voi întoarce
la locul meu
până se vor recunoaște vinovați#5,15 Încercarea datorată vinovăției va aduce, înainte de toate, convertirea poporului (Dt 28,21-51; 1Rg 8,30-40).
și vor căuta fața mea:
în asuprirea lor vor tânji după mine. #Dt 1,16 #Is 24,2; Rom 3,23 #Ier 13,23; Prov 27,22; Mt 7,17 #1,2; 4,11; In 8,34; Ef 4,18 #Am 8,11-12; In 7,34 #2,6 #Ier 4,5; Il 2,1 #Dt 19,14; 27,17 #Qoh 1,17 #Is 50,9; Iob 13,28 #2Rg 15,19 #Is 5,29; Am 3,12 #2,12; Dt 32,39; Dan 4,32 #Ier 29,13; Ps 78,34
Selectat acum:
Osea 5: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași