Esdra 2
2
Lista celor care s-au întors#2,0 În marea mișcare a istoriei mântuirii, întoarcerea deportaților din Babilòn capătă o semnificație deosebită. Odată cu acest eveniment, se recompune trinomul „Dumnezeu-popor-țară” care fusese la originile Israèlului și a fost sfărâmat provizoriu de exilul babilonian. Dumnezeu își alesese un popor în Abrahàm și-i dăduse o țară (Gen 12,1-3). Cele trei realități trebuiau să rămână, în planul Domnului, indisolubile: poporul trebuia să-l adore pe Dumnezeu în țara pe care el i-a dăruit-o. Acesta era nucleul central al alianței pe care Dumnezeu o încheiase cu Israèl. Însă stabilitatea alianței depindea și de corespunderea umană. Vinovăția națiunii, în special păcatul idolatriei, a provocat căderea Ierusalímului și distrugerea templului sub Sedecia și totodată deportarea poporului departe de țara lui. După intrarea lui Abrahàm în Palestina și după aceea, sub conducerea lui Moise și a lui Iòsue, se realizează acum a treia intrare și se recompune armonia între Dumnezeu, țară și poporul lui Dumnezeu. Cel care l-a creat pe Israèl (Dt 7,7-16) îi dă încă o dată țara Canaàn. Poporul care s-a întors la Dumnezeul său în timpul exilului, timpul convertirii inimii, se regăsește astfel în țara lui Dumnezeu, care este și țara lui. De aceea, în templu, Dumnezeu își va fixa locuința încă o dată, așa cum o făcuse înainte de deportare (Esd 3–6).
1Aceștia sunt oamenii din provincie care au urcat din captivitatea exilului unde îi deportase în Babilón Nabucodonosór, regele Babilónului. Ei s-au întors la Ierusalím și în Iúda, fiecare în cetatea lui. 2Au venit cu Zorobabél Iósue, Nehemía, Seráia, Reeláia, Mardohéu, Bilșán, Mispár, Bigvái, Rehúm, Baaná#2,2 Sunt unsprezece conducători în fruntea poporului care se întoarce. Dar, după Neh 7,7, documentul primar număra probabil un al doisprezecelea nume, cel al lui Nahamàni. Sub conducerea acestor doisprezece capi, Israèl revine în țară. Numele cele mai importante sunt: Zorobabèl, nepotul regelui Ioiachín, deci pretendentul la tronul lui Davíd (cf. 1Cr 3,19), și Iòsue, nepotul marelui preot Țeraia și mare preot el însuși (cf. 2Rg 25,18; 1Cr 5,40). Celelalte nume sunt necunoscute. Nu este menționat numele lui Șeșbațàr. Caravana acestui comisar regal în vederea reconstruirii templului trebuie să o fi precedat cu puțin timp pe cea a lui Zorobabèl, comisarul repatrierii..
Iar numărul oamenilor din poporul lui Israél era: 3fiii lui Pareóș: două mii o sută șaptezeci și doi; 4fiii lui Șefatía: trei sute șaptezeci și doi; 5fiii lui Aráh: șapte sute șaptezeci și cinci; 6fiii lui Pahát-Moáb, dintre fiii lui Iósue și ai lui Ióab: două mii opt sute doisprezece; 7fiii lui Elám: o mie două sute cincizeci și patru; 8fiii lui Zatú: nouă sute patruzeci și cinci; 9fiii lui Zacái: șapte sute șaizeci; 10fiii lui Baní: șase sute patruzeci și doi; 11fiii lui Bebái: șase sute două zeci și trei; 12fiii lui Azgád: o mie două sute douăzeci și doi; 13fiii lui Adónicám: șase sute șaizeci și șase; 14fiii lui Bigiái: două mii cincizeci și șase; 15fiii lui Adín: patru sute cincizeci și patru; 16fiii lui Áter, ai lui Ezechía: nouăzeci și opt; 17fiii lui Bețái: trei sute douăzeci și trei; 18fiii lui Iorá: o sută doisprezece; 19fiii lui Hașúm: două sute douăzeci și trei; 20fiii lui Ghibár: nouăzeci și cinci; 21fiii din Betleém#2,21 Localitățile ale căror nume urmează sunt situate în partea de nord a teritoriului lui Iùda, deci nu sunt depășite Betleèmul și Netòfa la sud, Ai și Bètel la nord, Lod, Hadíd și Onò la vest, Ierihòn la est. În Esd 2,21.24.26.29, înaintea numelor de localități, ar trebui probabil citit: „oamenii din” în loc de „fiii lui/din”.: o sută douăzeci și trei; 22oamenii din Netófa: cincizeci și șase; 23oamenii din Anatót: o sută douăzeci și opt; 24fiii lui Azmávet: patruzeci și doi; 25fiii din Chiriát-Arím, din Chefíra și Beerót: șapte sute patruzeci și trei; 26fiii din Ráma și Ghebá: șase sute douăzeci și unu; 27oamenii din Micmáș: o sută douăzeci și doi; 28oamenii din Bétel și Ái: două sute douăzeci și trei; 29fiii lui Nebó: cincizeci și doi; 30fiii lui Magbíș: o sută cincizeci și șase; 31fiii celuilalt Elám: o mie două sute cincizeci și patru; 32fiii lui Harím: trei sute douăzeci; 33fiii lui Lod, Hadíd și Onó: șapte sute douăzeci și cinci; 34fiii din Ierihón: trei sute patruzeci și cinci; 35fiii lui Senaá: trei mii șase sute treizeci#2,35 Multe dintre localitățile amintite de la v. 23 până aici sunt bine cunoscute: v. 23, Anatòt, patria lui Ieremía; v. 25, trei cetăți din Gabaòn, la nord de Ierusalím (cf. Ios 9,17); v. 26, Ramà, locul de reședință al lui Samuèl (cf. 1Sam 7,17); Ghèba, una dintre localitățile levitice (cf. Ios 21,17). Celelalte localități sunt mai greu de identificat..
36Preoții#2,36 Preoții, grupați în patru familii, au revenit în număr mare la Ierusalím pentru a-și relua funcția lor cultuală. Două dintre aceste familii sunt cunoscute dinainte de exil: cea a lui Iòsue și cea a lui Imèr (cf. Ier 20,1). Aceste două familii, dacă nu toate patru, provin din familia lui Sadòc.: fiii lui Iedáia, din casa lui Iósue: nouă sute șaptezeci și trei; 37fiii lui Imér: o mie cincizeci și doi; 38fiii lui Pașhúr: o mie două sute patruzeci și șapte; 39fiii lui Harím: o mie șaptesprezece.
40Leviții#2,40 Leviții, mai puțin numeroși la întoarcerea din exil, nu păreau prea entuziaști (cf. Esd 8,15). După Deuteronom și Ezechièl, funcția lor era destul de desconsiderată (cf. Ez 44,10-14).: fiii lui Iósue și Cadmiél, dintre fiii lui Hodavía: șaptezeci și patru.
41Cântăreții#2,41 Un singur grup de cântăreți s-a întors din exil. Celelalte familii semnalate în 1Cr 16,37-41, fără îndoială, au rămas în țară în timpul captivității.: fiii lui Asáf: o sută douăzeci și opt.
42Fiii ușierilor#2,42 Cântăreții și ușierii sunt încă distincți de leviți; 1Cr 6,16-32 îi va asimila leviților.: fiii lui Șalúm, fiii lui Áter, fiii lui Talmón, fiii lui Acúb, fiii lui Hatitá, fiii lui Șobái, toți erau o sută treizeci și nouă.
43Cei dăruiți#2,43 Slujitori ai templului, subordonați preoților (de la ebr.: „nātan”, „a da”; cf. Num 3,9). Conform tradiției, sunt oamenii pe care Davíd și căpeteniile i-au oferit pentru slujirea leviților (cf. Esd 8,20). Oricum ar fi, este vorba de descendenți ai străinilor (cf. numele lor), îndeplinind funcții subalterne la templu; de aceea mai sunt numiți: „fiii străinilor” de Ez 44,7-9 (cf. și Ios 9,23.27). Acești sclavi revin în număr mare la Ierusalím (Esd 2,58; 8,20).: fiii lui Țihá, fiii lui Hasufá, fiii lui Tabaót, 44fiii lui Cherós, fiii lui Siahá, fiii lui Padón, 45fiii lui Lebaná, fiii lui Hagábá, fiii lui Acúb, 46fiii lui Hagáb, fiii lui Șamlái, fiii lui Hanán, 47fiii lui Ghidél, fiii lui Gahár, fiii lui Reáia; 48fiii lui Rețín, fiii lui Necodá, fiii lui Gazám; 49fiii lui Uzá, fiii lui Paséah, fiii lui Besái, 50fiii lui Asná, fiii lui Meuním, fiii lui Nefusím, 51fiii lui Bacbúc, fiii lui Hacufá, fiii lui Harhúr, 52fiii lui Bațlút, fiii lui Mehidá, fiii lui Harșá, 53fiii lui Barcós, fiii lui Siséra, fiii lui Tamáh, 54fiii lui Nețíah, fiii lui Hatifá.
55Fiii slujitorilor lui Solomón#2,55 Sunt angajați de rang inferior, distincți de cei dăruiți. Probabil sunt descendenții canaaneenilor folosiți de Solomòn la construirea templului (cf. 1Rg 9,20-21; 2Cr 8,7-8).: fiii lui Sotái, fiii lui Soféret, fiii lui Perudá, 56fiii lui Iaalá, fiii lui Darcón, fiii lui Ghidél, 57fiii lui Șefatía, fiii lui Hatíl, fiii lui Pochéret-Hațebáim, fiii lui Amí. 58Toți cei dăruiți [templului] și fiii slujitorilor lui Solomón erau trei sute nouăzeci și doi.
59Aceștia sunt cei care au plecat din Tel-Mélah, din Tel-Harșá, din Cherúb-Adón și din Imér#2,59 Aceste patru localități pot fi situate în regiunea Nippùr, în Babilònia. și care nu au putut să-și facă cunoscută casa lor părintească și descendența lor dacă erau din Israél#2,59 Importanța registrelor genealogice era dublă: pentru a proba drepturile de proprietate și pentru a garanta că membrii comunității restaurate aparțineau Israèlului original. În timpul de independență, registrele erau ținute și actualizate de funcționari ai administrației centrale și locale (cf. 1Cr 5,7.16-17; 9,22). Fiecare familie apoi avea grijă să păstreze un registru sau o arhivă privată. În cazul de față, se pare că dubiul îi privește pe cei trei capi de familie: Delàia, Tobía și Necodà, care, probabil, erau doar prozeliți (cf. v. 59b). E posibil ca ei să fi aparținut grupului recabiților, nomazi de credință iahvistă, dar nu iudei, care au intrat în Ierusalím în timpul asediului (Ier 35). Descendeții lui Delàia, Tobía și Necodà nu au fost îndepărtați, ci asimilați străinilor care au îmbrățișat cu inimă sinceră iudaismul.. 60Fiii lui Deláia, fiii lui Tobía, fiii lui Necodá: șase sute cincizeci și doi. 61Dintre fiii preoților: fiii lui Hobáia, fiii lui Hacóț, fiii lui Barzilái, cel care a luat una dintre fiicele lui Barzilái din Galaád și se numea după numele lor. 62Aceștia au căutat cărțile genealogiilor lor, dar nu le-au găsit. De aceea au fost înlăturați din preoție. 63Guvernatorul#2,63 Lit.: „Tiršātāʾ”, cuvântul „guvernator” corespunde unui termen a cărui origine este persană și care înseamnă: „cel care este respectat sau temut” (cf. Neh 7,65.69; 8,9). le-a zis: „Să nu mănânce [nimeni] din lucrurile preasfinte până când#2,63 Era absolut necesar a documenta propria apartenență la rădăcina sacerdotală. Preot se devenea prin naștere, prin „prescriere trupească”, va spune Evr 7,16, adică cei care aparțin de tribul lui Lèvi (Num 3). Statutul lor trebuia să fie sigur pentru că de el depindea validitatea actelor de cult, facultatea de a se mișca în spațiile sacre (absolut interzisă laicilor) și dreptul de a mânca din oferte și sacrificii (Lev 2,3; 7,28-36; 10,12-15). nu se va ridica un preot cu Urím și Tummím#2,63 Sunt două cuvinte ebraice cu etimologii și sensuri neclare care s-ar putea traduce prin „lumini și desăvârșiri”. LXX le traduce prin „arătarea și adevărul”. Nu se știe dacă erau obiecte (pietre prețioase ori zaruri) sau numai cuvinte scrise înăuntrul pieptarului. Oricum, aveau funcție oraculară: prin mijlocirea lor, marele preot obținea răspunsuri de la Dumnezeu prin „da” sau „nu” în împrejurări excepționale.!”.
64Toată adunarea era unită#2,64 Lit.: „ca unul singur”.; erau patruzeci și două de mii trei sute șaizeci#2,64 Întrebarea este dacă acest număr cuprinde și femeile și copiii. El depășește cu 12.000 totalul numelor care figurează în statisticile precedente (exact 29.818). În acest caz, un astfel de număr pare anormal de mic în raport cu numărul total. Cum nu se știe cu exactitate numărul deportaților din anul 597 î.C., apoi din 587-582 î.C. (2Rg 24,13-15; Ier 52,28-30), este greu de stabilit proporția dintre cei care revin în raport cu cei care au preferat să rămână în locul unde își dobândiseră anumite bunuri., 65în afară de sclavii și sclavele lor, care erau șapte mii trei sute treizeci și șapte. Între ei erau două sute de cântăreți și cântărețe#2,65 Acești cântăreți sunt profani, diferiți de cântăreții cultuali semnalați la v. Esd 2,41.70.. 66Aveau șapte sute treizeci și șase de cai, două sute patruzeci și cinci de catâri, 67patru sute treizeci și cinci de cămile și șase mii șapte sute douăzeci de măgari.
68Unii dintre capii părintești, când au venit la casa Domnului, care este în Ierusalím, au oferit de bunăvoie pentru casa lui Dumnezeu ca să fie refăcută la locul ei. 69Au dat pentru vistieria lucrării, după puterile lor, șaizeci și una de mii de daríci#2,69 LXX are: „mine”. de aur, cinci mii de mine de argint și o sută de veșminte#2,69 Lit.: „tunici”. pentru preoți.
70Preoții și levíții, unii din popor, cântăreții, ușierii și cei dăruiți [templului] au locuit în cetățile lor. Și tot Israélul a locuit în cetățile lui. #Neh 7,6-72 #2Sam 17,27-29; 19,21-40; 1Rg 2,7
Selectat acum:
Esdra 2: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași