Estera 1
1
II. ESTÉRA IA LOCUL REGINEI VÁSTI#1,1s Introducerea personajelor principale ale relatării este precedată de un fapt narativ care explică cum Estèra a ajuns să preia coroana regatului din Pèrsia: repudierea reginei Vàsti, provocată de refuzul acesteia de a apărea înaintea regelui Artaxèrxes în timpul unui banchet public. Regele a făcut mai întâi un banchet pentru clasele de sus (v. 3), care durează o sută optzeci de zile (v. 4), o cifră cu siguranță hiperbolică. Un al doilea banchet, care durează numai șapte zile, este pregătit pentru populația din Sùsa; acesta este momentul crucial care marchează începutul relatării cărții.
1Era în zilele lui Artaxérxe, adică Artaxérxe care a domnit din India până în Etiópia peste o sută douăzeci și șapte de provincii. 2În acele zile, când regele Artaxérxe stătea pe tronul domniei sale din fortăreața Súsa, 3în al treilea an al domniei lui, a dat un ospăț#1,3 Rădăcina cuvântului vine de la „a bea” (banchetul grecesc cuprindea o a doua parte în care se bea și se discuta: Est 7,1 precizează că se bea vin; cf. Est 5,6; 7,2.7.8). tuturor căpeteniilor și slujitorilor lui. Cei viteji ai Pérsiei și ai Médiei, nobilii și căpeteniile provinciilor erau înaintea lui. 4El le-a arătat bogăția glorioasă a domniei sale și faima strălucitoare a măreției lui timp de multe zile: o sută optzeci [de zile].
5Când s-au terminat acele zile, regele a dat un ospăț pentru întregul popor care se afla în fortăreața Súsa, de la cel mare la cel mic, timp de șapte zile în curtea grădinii de la palatul regelui#1,5 Lit.: „pavilionul regelui” (cf. Est 7,7).. 6[Draperii] albe, albastre și violete erau legate cu corzi de in și de purpură [prinse] prin verigi de argint și de coloane de marmură. Erau paturi de aur și de argint pe un paviment de marmură rară, albă, roșie și neagră. 7Se bea din vase de aur, fiecare diferit de celălalt. Era vin regesc din belșug#1,7 Lit.: „abundent ca mâna regelui”. Cf. Est 2,18; 1Rg 10,13. În Neh 2,8 se vorbește la fel despre mâna lui Dumnezeu. Textul grec a înțeles: „pe care însuși regele îl bea”., după cum îi dădea mâna regelui. 8Băutura era după dorință, nimeni nu era obligat, căci așa stabilise regele tuturor celor mari din casa lui, ca să facă după dorința fiecăruia.
Neascultarea și repudierea reginei
9Regina Vásti#1,9 Numele poate să însemne: „cea mai bună”, „preaiubita” sau „cea dorită”. Are același nume ca zeița elamită „Vàsti” sau „Màsti”. La fel ca Estèra, nu este cunoscută în istorie. Herodòt o prezintă numai pe Amestris ca soție a lui Xèrxes I. a dat și ea un ospăț femeilor din casa regală a regelui Artaxérxe. 10În ziua a șaptea, când inima regelui era veselă de vin, [acesta] le-a zis lui Mehumán, Biztá, Harbóna, Bigtá, Abagtá, Zetár și Carcás, cei șapte eunuci#1,10 Erau personaje importante (cf. Fap 8,27), folosite, printre altele, și la paza haremului. care slujeau înaintea regelui Artaxérxe, 11să o aducă în fața lui pe regina Vásti cu coroana regală, ca să arate popoarelor și căpeteniilor frumusețea ei, căci era frumoasă la chip. 12Dar regina Vásti a refuzat să vină, [împotrivindu-se] cuvântului regelui [dat] prin eunuci. Regele s-a supărat foarte tare și s-a aprins de mânie. 13Atunci, regele a vorbit cu înțelepții care cunoșteau timpurile#1,13 Probabil că ar trebui înțeles ca fiind cunoscători ai legilor, în afara faptului în care timpurile – favorabile, în discuție – ar fi precedentele istorice care au forță de lege pentru situațiile neobișnuite. (căci așa [se rezolvau] problemele regelui: înaintea tuturor celor care cunoșteau decretele și dreptul – 14apropiații [regelui] erau: Carșená, Șetár, Admáta, Tarșíș, Méres, Marsená, Memucán, cele șapte#1,14 Este numărul celor care alcătuiesc consiliul cel mai intim al regelui (cf. Esd 7,14). Pentru importanța numărului 7, cf. Est 1,10; 2,9. O astfel de consultare a consiliului este și în Dan 2,2-3; 5,7-12. căpetenii ale Pérsiei și Médiei, care vedeau fața regelui și care aveau primul [loc] în împărăția lui): 15„După lege, ce trebuie să i se facă reginei Vásti pentru că nu a împlinit cuvântul regelui Artaxérxe [transmis ei] prin eunuci?”. 16Memucán a răspuns înaintea regelui și a căpeteniilor: „Nu numai față de rege s-a purtat rău regina Vásti, ci și față de toate căpeteniile și față de toate popoarele care sunt în toate provinciile regelui Artaxérxe. 17Căci fapta reginei va ajunge la toate femeile și îi vor disprețui pe soții lor în ochii lor când vor zice: «Regele Artaxérxe a spus să vină regina Vásti, iar ea nu a venit». 18Astăzi vor spune prințesele Pérsiei și Médiei care vor auzi de fapta reginei tuturor căpeteniilor regelui. Și va fi dispreț și mânie. 19Dacă i se pare bun regelui, să iasă de la el un decret regesc și să fie scris în legile Pérsiei și Médiei și să nu se treacă#1,19 Tema edictului irevocabil, adică a imposibilității regelui de a anula propriile decrete (Est 8,8; Dan 6,9.13), este atestată de istoricul grec Diodor din Sicilia (cf. și atitudinea lui Pilat: „ceea ce am scris am scris”: In 19,22). [peste el]: să nu mai vină regina Vásti înaintea regelui Artaxérxe și regele să dea [demnitatea] ei de regină alteia#1,19 Lit.: „vecinei ei”. mai bună decât ea! 20Când decizia pe care a luat-o#1,20 Lit.: „a făcut-o”. regele se va auzi în împărăția sa – căci ea este mare – toate femeile vor da prețuire soților lor, de la mare la mic”.
21Lucrul acesta a fost plăcut în ochii regelui și regele a făcut după cuvântul lui Memucán. 22A trimis scrisori în toate provinciile regelui, în fiecare provincie după scrierea ei, și la fiecare popor, ca fiecare bărbat să fie stăpân în casa lui și să vorbească limba poporului său#1,22 Multitudinea popoarelor care făcea parte din Imperiul Persàn făcea necesară traducerea documentelor oficiale în diferitele limbi vorbite de popoare. S-a găsit o inscripție a lui Dàrius la Behistùn care era dată în persană, elamită și babiloniană..
Selectat acum:
Estera 1: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași