Qohelet 11
11
Prea multă prudență strică
1Aruncă-ți#11,1 Lit.: „trimite”. pâinea pe apă
și o vei găsi și după multe zile!#11,1 Unii autori se gândesc la momeala aruncată pe apă de pescar și regăsită odată cu peștele. Alții cred că este vorba despre comerțul maritim. Qohelèt nu se distrează descurajându-și discipolul, ci îi îndepărtează iluziile pentru a evita să se descurajeze.
2Dă o parte la șapte sau la opt#11,2 Aceste cifre în progresie indică un număr considerabil (cf. Mih 5,4): trebuie să dăruiești fără să faci calcule.,
căci nu știi ce rău va fi pe pământ!
3Dacă norii sunt plini de ploaie,
se golesc asupra pământului
și, dacă un copac cade la sud
sau la nord,
în locul unde cade copacul,
acolo va fi.
4Cine păzește vântul nu seamănă
și cine se uită la nori nu seceră.
5Așa cum nu cunoști calea vântului
și nici cum se umplu oasele
în sânul [mamei],
tot așa nu cunoști lucrarea
lui Dumnezeu, care le face pe toate.
6Dimineața seamănă sămânța ta
și până seara nu-ți odihni mâna!
Căci tu nu știi dacă [o sămânță]
se aseamănă cu alta,
dacă amândouă sunt la fel#11,6 Lit.: „sunt bune ca una”. de bune#11,6 Omul trebuie să-și asume riscuri pentru a profita de viață. Este o datorie care nu implică nici fatalism, nici indiferență..
A se bucura de viață cu moderație
7Dulce este lumina
și bine este pentru ochi
să vadă soarele.
8Dacă un om ar avea mulți ani,
să se bucure de toți!
Își va aminti de zilele de întuneric,
căci vor fi multe.
Tot ceea ce vine este deșertăciune#11,8 O viață lungă era recompensa promisă israeliților în discursurile din Deuteronòm (Dt 5,16.33; 11,9.21; 22,7 etc.), fericirea supremă garantată pentru cel drept din partea înțelepților. Pentru Qohelèt, bătrânețea nu este fericire, ci teamă de moarte (Qoh 11,7), regret după tinerețe (Qoh 11,8–12,2), o viață anevoioasă (Qoh 12,3-5), o așteptare a ceea ce nu se poate repara (Qoh 12,5-7)..
9Bucură-te, tinere, în tinerețea ta,
fă-ți bine inimii tale
în zilele tinereții tale,
umblă pe căile inimii tale
și după ceea ce văd ochii tăi!
Dar să știi că, pentru toate acestea,
Dumnezeu te va aduce la judecată!#11,9 Departe de a promova epicureismul licențios și imoral (cf. Is 22,13; Înț 2,8; 1Cor 15,32), Qohelèt le recomandă tinerilor să profite de zilele frumoase, fără a uita că trebuie să-i dea cont lui Dumnezeu (cf. Iob 14,3). Judecata divină nu este încă menționată; ea va fi menționată la sfârșit (cf. Qoh 12,14).
10Îndepărtează indignarea din inima ta
și fă să treacă răul din trupul tău!
Căci copilăria și adolescența
sunt deșertăciune. #3,11; Ps 139,14-16; Prov 30,19; In 3,8 #12,2 #Ct 6,10 #Sir 14,11
Selectat acum:
Qohelet 11: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași