YouVersion
Pictograma căutare

Faptele apostolilor 22

22
Discursul lui Paul înaintea evreilor
1„Voi, frați#22,1 Lit.: „bărbați frați”. și părinți, ascultați acum cuvântul de apărare pe care [vi-l adresez]!”. 2Când au auzit ei că le vorbește în limba ebraică, au făcut și mai mare liniște. Atunci el a zis: 3„Eu sunt bărbat iudeu, născut în Tàrsul Cilíciei, dar crescut în cetatea aceasta, la picioarele lui Gamalièl, educat cu strictețe după legea părinților, devenind zelos pentru Dumnezeu așa cum sunteți voi toți astăzi. 4Am persecutat calea aceasta până la moarte, legând și aruncând în închisoare bărbați și femei, 5așa cum dă mărturie și marele preot și sfatul bătrânilor de la care am primit scrisori către frații din Damásc. Mergeam ca să-i aduc legați pe cei de acolo la Ierusalím, ca să fie pedepsiți.
6Dar în timp ce mergeam și mă apropiam de Damásc, pe la amiază, deodată, o lumină mare din ceruri m-a învăluit ca un fulger. 7Am căzut la pământ și am auzit un glas care-mi spunea: «Saul, Saul, de ce mă persecuți?». 8Atunci eu am răspuns: «Cine ești, Doamne?». El mi-a zis: «Eu sunt Isus Nazarinéanul, pe care tu îl persecuți». 9Cei care erau cu mine au văzut lumina#22,9 Unele manuscrise adaugă aici: „și au fost cuprinși de frică”., dar nu au auzit glasul care-mi vorbea. 10Eu i-am zis: «Ce să fac, Doamne?». Atunci Domnul mi-a spus: «Ridică-te și du-te la Damásc! Acolo ți se va spune tot ceea ce a fost hotărât să faci». 11Dar, pentru că nu puteam vedea din cauza strălucirii acelei lumini, cei care erau cu mine m-au dus de mână și am ajuns la Damásc.
12Un oarecare Ananía, bărbat evlavios, [credincios] Legii, stimat#22,12 Lit.: „mărturisit”. de toți iudeii care locuiesc acolo#22,12 În loc de „acolo”, mai multe manuscrise au: „în Damàsc”., 13a venit la mine și stând [înaintea mea], mi-a zis: «Frate Saul, recapătă-ți vederea!». Iar eu chiar în clipa aceea l#22,13 Complementul direct (tradus cu: „l-”) lipsește în câteva manuscrise vechi.-am putut vedea. 14Atunci el mi-a zis: «Dumnezeul părinților noștri te-a ales de mai înainte ca să cunoști voința lui, să-l vezi pe Cel Drept și să auzi glas din gura lui, 15căci vei fi martorul lui înaintea tuturor oamenilor despre cele ce ai văzut și auzit. 16Și acum de ce întârzii? Ridică-te, botează-te și spală-ți păcatele invocând numele lui!».
17Când m-am întors la Ierusalím și mă rugam în templu, mi s-a întâmplat [să fiu răpit] în extaz 18și să-l văd pe el care-mi zicea: «Grăbește-te și ieși repede din Ierusalím, pentru că nu vor primi mărturia despre mine!». 19Eu i-am zis: «Doamne, ei știu prea bine că eu îi aruncam în închisoare și-i legam prin sinagogi pe cei care cred în tine, 20iar când era vărsat sângele lui Ștéfan, martirul tău, eram și eu acolo aprobând și păzind hainele celor care îl ucideau». 21Atunci el mi-a zis: «Mergi, pentru că vreau să te trimit departe, între păgâni!»”.
Paul se declară cetățean roman
22Până la cuvântul acesta l-au ascultat. Dar unii dintre ei au început să strige: „Să piară de pe pământ unul ca acesta, căci nu este vrednic să trăiască!#22,22 Lit.: „nu este potrivit ca el să trăiască”.”. 23Și, strigând, își sfâșiau hainele și aruncau praf în aer#22,23 Semnificația acestor gesturi nu este clară (cf. Fap 13,51). Ele au, probabil, același înțeles ca „strigătele” din v. 22: iudeii vor să se elibereze pe ei înșiși și pământul templului de prezența lui Paul.. 24Atunci tribunul a poruncit să fie dus în fortăreață și să fie interogat sub lovituri de bici, ca să afle pentru ce motiv strigau astfel împotriva lui.
25În timp ce îl legau#22,25 Lit.: „întindeau legăturile”., Paul i-a spus centurionului care stătea acolo: „Vă este permis să biciuiți un cetățean#22,25 Lit.: „om”. roman care n-a fost judecat?”. 26Când a auzit acestea, centurionul a mers la tribun și i-a dat de știre, spunând: „Ce ai de gând să faci? Acest om este [cetățean] roman”. 27Tribunul s-a apropiat și i-a zis: „Spune-mi, ești roman?”. El a răspuns: „Da”. 28Atunci tribunul i-a zis: „Eu am cumpărat cetățenia aceasta cu mare preț”. Dar Paul i-a spus: „Eu o am prin naștere”. 29Și, îndată, cei care trebuiau să-l interogheze s-au îndepărtat, iar tribunul s-a speriat aflând că este roman, iar el îl legase.
Paul înaintea Sinédriului
30În ziua următoare, voind să știe cu exactitate din ce cauză era acuzat de iudei, l-a dezlegat și a poruncit să se întrunească arhiereii și tot Sinédriul. Apoi l-a dus pe Paul și l-a pus înaintea lor. #7,2 #5,34 #Gal 1,14 #Rom 10,2 #Fil 3,6 #1Cr 28,9 #9,1-2; 26,9-11 #1Cor 15,9 #Gal 1,13.23 #Fil 3,6 #9,1-18 #26,9-18 #8,3; 9,2 #2,22 #Mt 2,23 #6,3; 16,2 #Gal 1,15 #3,14; 7,52 #7,58; 8,1 #Ier 1,5 #21,36; 25,24 #16,37 #5,21; 6,12 #Mt 10,17

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te